Fost profesor din Constanța acuzat că și-ar fi atins elevii în zonele intime! Decizie definitivă la tribunal




Tribunalul Constanța, undă verde pentru începerea judecății unui fost profesor din județul Constanța acuzat că și-ar fi atins elevii în zonele intime!
 
Inculpatul - fost profesor din cadrul Liceului Tehnologic „Radu Prișcu” din Dobromir, și fost director al Liceului Tehnologic „Concord“ Constanţa, unitate de învăţământ particulară - este acuzat de corupere sexuală a minorilor, în formă continuată.
 
Magistrații de la tribunal au menținut aseară, decizia Judecătoriei Medgidia, care a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța. Instanța a constatat legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, dispunând începerea judecăţii.
 
Decizia Tribunalului Constanța este definitivă!
 
În concret, în urma probatoriului administrat, în sarcina inculpatului s-a reţinut că, încalitate de profesor în cadrul Liceului Tehnologic „Radu Prişcu“ din com. Dobromir, jud. Constanţa, profitând de autoritatea pe care o avea în faţa elevilor, dar şi de încrederea pe care acesta a dobândit-o de-a lungul timpului, prin natura profesiei, în timpul orelor de curs, a întreprins următoarele activităţi ilicite:
 
un număr nedeterminat de acte materiale, constând în atingerea persoanei vătămate A, în vârstă de 15 ani, pe fese, picioare şi buze, în perioada septembrie 2021-februarie 2022;
 
un număr nedeterminat de acte materiale, constând în atingerea persoanei vătămate B, în vârstă de 15 ani, pe feseşi picioare, în perioada septembrie 2021-februarie 2022;

 
trimiterea, în cursul anului 2021, către persoana vătămată C, în vârstă de 16 ani, a unei poze cu caracter pornografic explicit, în care este surprins un bărbat, despre care persoana vătămată afirmă că este chiar inculpatul;
 

un număr nedeterminat de acte materiale, constând în atingerea persoanei vătămate D, în vârstă de 13 ani, la data comiterii primului act material, pe fese, picioareşi în zona inghinală, în perioada septembrie 2018-februarie 2022;
 
un număr nedeterminat de acte materiale, constând în atingerea persoanei vătămate E, în vârstă de 13 ani la data comiterii primului act material, pe fese, picioareşi în zona inghinală, din septembrie 2020 până în 11.02.2022;
 
un număr nedeterminat de acte materiale, constând în atingerea persoanei vătămate F, în vârstă de 14 ani la data comiterii primului act material, pe fese, picioareşi în zona inghinală, din septembrie 2020 până în 11.02.2022.
      
Cercetările au fost efectuate de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa împreună cu lucrători de poliţie judiciară din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Constanţa, cu sprijinul Asociaţiei pentru Victimele Infracţiunilor Sexuale.
 
Măsurile dispuse în cauză reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, și nu înfrâng în niciun fel principiul prezumției de nevinovăție de care beneficiază persoanele supuse cercetărilor.
 
PRECIZĂRI:
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Justiție Constanța Se cere sesizarea Curţii Constituţionale în cazul fostului profesor acuzat că și-ar fi atins elevii în zonele intime

17 Mar 2024 445

Constanța. Fostul profesor acuzat că și-ar fi atins elevii în zonele intime, menținut sub control judiciar!

18 Feb 2024 929

Cazul fostului profesor din județul Constanţa, care și-ar fi atins elevii în zonele intime, a ajuns în apel! S-a fixat primul termen

08 Jan 2024 768

Aproape 13 ani de închisoare pentru un fost profesor din Constanța acuzat de agresiune sexuală!

16 Nov 2023 1256

Amânare de pronunțare în cazul fostului profesor din Constanța, acuzat că și-ar fi atins elevii în zonele intime

21 Sep 2023 890

Final de proces în cazul fostului profesor din județul Constanța acuzat de corupere sexuală a minorilor!

27 Aug 2023 1158

Fost profesor din județul Constanța acuzat de corupere sexuală a minorilor, aproape scăpat de arestul la domiciliu!

27 May 2023 1309

Fostul profesor din județul Constanța care și-ar fi atins elevii în zonele intime, eliberat din arest

20 Jan 2023 1369

Începe judecata unui fost profesor din Constanța care și-ar fi atins elevii în zonele intime!

05 Sep 2022 2129

Profesor din județul Constanța acuzat de corupere sexuală a minorilor! Reacția ISJ Constanța

11 Aug 2022 3663

Un tânăr profesor din județul Constanța, arestat! Este acuzat de corupere sexuală a minorilor. Judecătorii au amânat pronunțarea

13 Jul 2022 2836

Fost profesor la Dobromir și director al unui liceu privat din Constanța ar putea fi pus azi în libertate. Este acuzat că și-ar fi atins elevii în zonele intime

28 Jun 2022 1304

Procurorii acuză! Un profesor din Constanța și-ar fi atins elevii în zonele intime. Ce solicită acum fostul cadru didactic

28 May 2022 1742

Final de anchetă în cazul profesorului din Constanța, cercetat pentru corupere sexuală a minorilor (VIDEO)

28 Apr 2022 1737

Mandat de arestare Decizie definitivă în cazul profesorului din Constanța, cercetat pentru corupere sexuală a minorilor (VIDEO)

15 Apr 2022 3215