Fost șef al Vămii Constanța, la judecată cu statul pentru banii de avocat. Când s-ar putea lua decizia finală

  • Sunai Cadir, fostul șef al Vămii Constanța fusese trimis în judecată de procurorii DNA în cauza devenită cunoscută drept Dosarul Portul. Ulterior, acesta a fost achitat definitiv de magistrații Curții Supreme.
  • În prezent, acesta se judecă oentru recuperarea cheltuielilor de judecată pe care le-a efectuat în dosarul penal.
  • Curtea de Apel Constanța ar putea lua decizia pe data de 28 septembrie 2021.
Curtea de Apel Constanța a fixat primul termen în procesul în care Sunai Cadîr, fostul șef al Vămii Constanța, a dat în judecată statul român pentru a-și recupera cheltuielile de judecată efectuate în Dosarul Portul, instrumentat de DNA.
 
După ce Tribunalul Constanța a respins pretențiile vameșului, ce se ridicau la suma de 267.251,23 de lei, Curtea de Apel a anunțat că va analiza apelul declarat de acesta la data de 28 septembrie 2021, după vacanța judecătorească.
 
Amintim, fostul șef al Vămii Constanța fusese trimis în judecată de procurorii DNA în cauza devenită cunoscută drept Dosarul Portul. Ulterior, acesta a fost achitat definitiv de magistrații Curții Supreme.
 
În prezent, acesta a solicitat obligarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 267.251,23 de lei reprezentând cheltuielile de judecată pe care le-a efectuat în urma anchetei DNA din dosarul 160/P/2010.
 
În prezent, dosarul civil deschis de fostul șef al Vămii Constanța se află la Curtea de Apel Constanța, unde a fost înregistrat sub numărul 121/118/2020.
 
Inițial, cazul fusese analizat de Tribunalul Constanța, însă completul prezidat de magistratul Corina Suzana Artene a decis respingerea acțiunii intentate de Sunai Cadîr, ca nefondată.
 
După ce fostul șef al vămii a atacat această decizie, dosarul a fost trimis pe rolul Curții de Apel Constanța.
 
Potrivit Hotărârii nr.3193/2020 a Tribunalului, citată pe Jurindex, Sunai Cadîr a solicitat obligarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 267.251,23 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (cheltuieli judiciare) și, totodată, obligarea statului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de dosarul civil, constând în taxa judiciară de timbru și onorariul de avocat.
 

Cererea, respinsă de prima instanță

 

Potrivit documentului citat pe www.rolii.ro, în motivarea cererii, fostul șef al Vămii Constanța a arătat că a fost deferit instanței prin rechizitoriul nr. 160/P/2010 din 19 martie 2012 al DNA, acesta fiind acuzat de „inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat“.
 
În martie 2016, acesta a fost achitat, în primă instanță, de Înalta Curte de Casație și Justiție, decizia de achitare fiind menținută și după judecarea apelurilor declarate în cauză.

 
Astfel, hotărârea de achitare a rămas definitivă.
 
„Formularea apărării în dosarul penal mai sus arătat, în toate cele trei faze procesuale ale sale (urmărire penală, fond și apel), a generat în sarcina reclamanților (nr., a fostului șef vamal și a soției sale) cheltuieli de judecată (onorarii de avocați) în cuantum total de 267.251,23 lei“, se arată în hotărârea citată pe www.rolii.ro.
 
În aceste condiții, Sunai Cadîr a solicitat ca statul să fie obligat să îi restituie această sumă, dat fiind că a fost declarat nevinovat.
 
După analizarea tuturor actelor din dosarul civil, judecătorii Tribunalului Constanța, în completul prezidat de magistratul Corina Suzana Artene, au decis respingerea acțiunii.
 
În motivarea Hotărârii nr. 3193/2020, judecătorii au arătat că „statul răspunde doar pentru erori judiciare, o răspundere obiectivă, întemeiată pe ideea de garanție, iar nu pentru faptă proprie ori în calitate de comitent, întrucât statul român nu are o răspundere nelimitată și necondiționată“.
 
„De precizat că textul art. 96 din Legea nr. 303/2004 face o distincție clară între prejudiciile săvârșite în procese penale și prejudiciile materiale, cauzate prin erori judiciare săvârșite în alte procese decât cele penale. În prima situație, răspunderea statului pentru repararea prejudiciilor patrimoniale este antrenată doar dacă se constată incidența producerii unei erori judiciare în condițiile Codului de procedură penală. Însă, în speță, reclamantul a fost achitat pentru infractiunea prevăzută de art. 367 alin. 2 din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal și nu s-a constatat existența unei erori judiciare“, potrivit www.rolii.ro.
 
„Prin raportare la dispozițiile Constituției României înscrise la art. 52 coroborate cu dispozițiile art. 96 din Legea nr. 303/2004 rezultă că în speță nu poate fi vorba de incidența art. 1357 și art. 1373 C. civ. câtă vreme statul răspunde doar în condițiile expres prevăzute de lege, condiții care nu sunt întrunite în cauză. Răspunderea statului pentru prejudiciile patrimoniale este întemeiată pe ideea de garanție, iar nu pe fapta proprie sau în calitate de comitent, întrucât Statul Român nu are o răspunde nelimitată și necondiționată“, au mai arătat judecătorii.
 
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:

Achitat în Dosarul Portul:
Un fost șef din Vama Constanța a dat statul în judecată pentru cheltuieli cu avocații


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Definitiv, de la Curtea de Apel Un fost șef al Vămii Constanța, pe cale să primească zeci de mii de euro de la stat! Au fost și opinii separate (MINUTA)

22 Dec 2022 2003

Tribunalul Constanța, decizie de zeci de mii de euro pentru un șef din Vama Constanța! Cât trebuie să primească fostul director și cine îi va da banii

15 Apr 2022 2545

Fost șef din Vama Constanța, despăgubit pentru Dosarul Portul. Cât va încasa

11 Jan 2022 3625

Ce decizii au fost luate de Adunarea Generală a Asociaţilor societăţii Fer Auto Cleaning

19 Jul 2021 1176

Societatea Rompescador va fi dizolvată și lichidată. Ce decizii a mai luat asociatul unic al firmei

17 May 2021 1501

Achitat în Dosarul Portul Un fost șef din Vama Constanța a dat statul în judecată pentru cheltuieli cu avocații

29 Mar 2021 2425

Sunai Cadâr, fost şef al Direcţiei Vamale Constanţa, vrea să modifice blocul ridicat pe bulevardul Aurel Vlaicu

21 Sep 2018 3584

Fostul şef al Vămii Constanţa, Sunai Cadâr, cooptat în Antreprenor Management SRL

29 Aug 2016 5987

Nr. unic (nr. format vechi) 9464/212/2015

02 Apr 2015 1267