Justitie

Foști șefi ai IPJ Timiș și alți inculpați, trimiși în judecată de procurorii DNA. Ce acuzații li se aduc

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a 16 inculpați:

MUNTEAN PETRU SORIN, la data faptelor inspector şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Timiş, pentru săvârşirea infracţiunilor de :
- abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, 
- constituirea unui grup infracţional organizat,
- luare de mită,
- instigare la  dare de mită (două infracţiuni)
- favorizarea făptuitorului,
 
BOLBOS FLORIN MIRCEA, la data săvârșirii faptei adjunct al inspectorului şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Timiş, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

PAVEL  DUMITRU, la data faptelor șeful Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul  Inspectoratului Judeţean de Poliţie Timiş, pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- constituirea  unui grup infracţional organizat,
- luare de mită,
-  trafic de influenţă,
- complicitate la luare de mită,
- favorizarea făptuitorului,

CRĂCIUNESCU NICUŞOR MARCEL, la data faptelor şef al Serviciului Politiei Rutiere Timiș, din cadrul  Inspectoratului Judeţean de Poliţie Timiş, pentru săvârşirea a patru infracţiuni de luare de mită,

TEMU MARIAN DORINEL, la data săvârșirii faptei şef al Poliţiei oraşului Recaş, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
 
BERZESCU DORU ADRIAN, la data faptelor șef al Poliției Locale Recaș, pentru săvârşirea infracţiunilor de :
- uzurparea funcţiei,
- hărţuire,
 
PAVEL TEODOR, la data faptelor primar al oraşului Recaş pentru săvârşirea infracţiunilor de :
- instigare la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,
- instigare la uzurparea funcţiei,
- instigare la hărțuire,
 
BÎLC MARIN, avocat în cadrul Baroului Timiș, pentru săvârşirea următoarelor infracţiunilor:
- constituirea unui grup infracţional organizat,
- trafic de influenţă, (două infracțiuni),
- favorizarea făptuitorului,
- instigare  la  dare de mită,
- instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată,
- uz de fals,
 
MILUTINOVICI EUGEN, om de afaceri, pentru săvârşirea infracțiunii de instigare la  abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

BLEDEA COSMIN IONUŢ și GÎRBACI VASILICĂ, ofițeri de poliție în cadrul Serviciului Rutier al I.P.J. Timiș, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită,

DRĂGHICI SORIN și DINCĂ ADRIAN, agenți de poliție în cadrul Serviciului Rutier al I.P.J. Timiș, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită,
 
BOȚ IULIAN, pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni :
- constituirea unui grup infracţional organizat,
- evaziune fiscală în formă continuată,
- dare de mită,  (patru infracţiuni),
- cumpărare de influență (două infracțiuni),
 
TOADER NICOLAE CONSTANTIN, pentru săvârşirea infracţiunilor de :
- constituirea  unui grup infracţional organizat,
- evaziune fiscală în formă continuată,
 
BEJAN PETREA, pentru săvârşirea infracţiunilor de :
- constituirea  unui grup infracţional organizat,
- evaziune fiscală în formă continuată
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
         
1. În cursul anilor 2011 - 2013, inculpatul Boț Iulian, lider al unui clan local, împreună cu inculpații Toader Nicolae și Bejan Petrea, au constituit și au acționat în cadrul unui grup infracțional organizat, având ca scop desfășurarea de activități evazioniste, prin intermediul a două societăți comerciale administrate de aceștia din urmă.
         
Activitatea infracțională a grupului, care a cauzat bugetului de stat un prejudiciu de peste 800.000 euro, s-a manifestat pe linia importului de autoturisme din spațiul european și revânzării acestora „la negru”, cu eludarea obligațiilor legale privind plata taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat.
         
Începând din noiembrie 2013 și până în data de 1 februarie 2016, demersurile infracționale ale grupului au fost sprijinite și protejate de avocatul Bîlc Marin din cadrul Baroului Timiș, dar și funcţionari publici din cadrul I.P.J. Timiş, ofiţeri cu funcţii de conducere în cadrul instituţiei, care au fost atraşi de-a lungul timpului în sfera de influenţă a clanului şi fidelizaţi prin oferirea periodică a unor avantaje patrimoniale şi sume de bani - Muntean Sorin  Petru, şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş şi Pavel  Dumitru, şef al Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul I.P.J. Timiş.
         
Concret, în contextul în care, la I.P.J. Timiș, se aflau în instrumentare sesizări legate de activitatea infracțională a grupului, rolul primordial al inculpatului Boț Iulian a fost acela de a asigura suport financiar fiecărui membru atras și implicat în activitatea infracțională, de a identifica martori și de a depune înscrisuri de natură să confirme susținerile stabilite în cadrul strategiei de apărare.
         
În cadrul grupului infracţional, cel care a coordonat întreaga activitate a acestuia, prin  stabilirea „strategiilor” care să-l favorizeze pe inculpatul Boţ Iulian, a fost inculpatul Muntean Petru Sorin.
         
În același context, scopul urmărit de avocatul Bîlc Marin a fost acela de a ascunde activitatea infracțională evazionistă derulată prin cele două societăți controlate de inculpatul Boț Iulian, de a diminua consecințele financiar-fiscale produse prin aceasta și, eventual, de a implica răspunderea penală a altor persoane decât a acestuia din urmă.
         
Pentru aceste „servicii”, în perioada 2013-2016, inculpatul Boț Iulian a remis pentru inculpații Muntean Petru Sorin și Pavel Dumitru, câte 7.000 euro, iar pentru alte două persoane (un ofițer de poliție și un contabil - martori în cauză) sumele de 3.500 euro respectiv 2.000 euro, în scopul ca aceștia să-și îndeplinească în mod defectuos atribuțiunile de serviciu, în legătură cu instrumentarea unui dosar penal în care acesta era cercetat pentru săvârșirea unor infracțiuni de evaziune fiscală, în așa fel încât administrarea probelor să conducă la o soluție în favoarea sa.
         
De menționat este faptul că cei 2.000 euro dați inițial pentru contabil au fost opriți de inculpatul Bîlc Marin, primului fiindu-i remiși doar 1.000 lei.
         
În același context, inculpatul Bîlc Marin a pretins și primit de la inculpatul Boţ Iulian suma de 8.000 euro din care suma de  1.000 euro reprezenta plata onorariului unui traducător, care a fost păstrată pentru sine.
         
2. În cursul lunii octombrie 2014, pentru a satisface interesele economice, personale şi de natură politică ale inculpatului Pavel Teodor, primarul orașului Recaş, inculpații Muntean Petru Sorin și Bolboș Florin Mircea, în calitate de inspector şef al I.P.J. Timiş, respectiv de adjunct al inspectorului șef, prin încălcarea normelor legale, şi-au îndeplinit în mod necorespunzător atribuţiile de serviciu constând în coordonarea şi controlul structurii din subordine.
         
Concret, aceștia au dispus întocmirea unei propuneri către Ministerul Administraţiei şi Internelor, pentru radierea postului unui agent de poliție (care își îndeplinea în mod legal atribuțiile de serviciu) din statele de funcţii ale Poliţiei oraşului Recaş şi apoi au avizat propunerea Serviciului Resurse Umane din cadrul I.P.J. Timiş de desființare a funcţiei respective. Ulterior, a fost dispusă mutarea agentului într-un alt oraș, fără a se respecta procedura legală privind mutarea unui poliţist în cadrul altei formațiuni de poliţie.
         
În sprijinul aceluiași demers, inculpatul Temu Marian Dorinel, în calitate de şef al Poliţiei oraşului Recaş, a întocmit documente justificative ce au creat o aparenţă de legalitate şi au stat la baza întocmirii propunerii de radiere a funcţiei respective, urmărind prin aceasta un interes pentru sine, acela de a fi menținut pe același post de conducere, dar și un interes pentru altul, constând în satisfacerea intereselor economice și politice ale primarului Pavel Teodor.
         
În același scop, inculpatul Berzescu Doru Adrian, în calitate de șef al Poliției Locale Recaș, s-a implicat personal în activități de supraveghere a agentului de poliție, fără drept și fără a avea un interes legitim, folosindu-se și de subordonații săi, cu scopul de a-i crea acestuia o stare de temere, menită a conduce la îndepărtarea acestuia din funcția pe care o exercita în mod legal, în cadrul Poliției Recaș.
         
Activitățile de urmărire au constat în supravegherea neautorizată a agentului de poliție, atât în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu cât şi în timpul liber, prin executare de capturi de imagini în locurile frecventate de acesta, cât şi la domiciliul său. Inculpatul Berzescu Doru Adrian chiar a întocmit rapoarte din care reieșea că atât agentul de poliție vizat cât și alți angajați ai Poliției Recaș s-ar afla în timpul programului de lucru în alte locuri decât cele stabilite conform ordinelor interne.
         
Această procedură, dispusă de inculpatul Muntean Petru Sorin, a fost aprobată ca urmare a instigării venite din partea inculpaților Pavel Teodor și Milutinovici Eugen, în scopul asigurării controlului asupra activităţii Poliţiei Recaş, prin evitarea constatării şi sancţionării faptelor comise de persoane din cercul relaţional al celor doi şi satisfacerea intereselor politice şi economice ale acestuia din urmă.
         
Prin exercitarea atribuţiunilor de serviciu în maniera de mai sus, inculpații au vătămat interesele legitime pe de o parte ale I.P.J. Timiş – Poliţia oraşului Recaș, iar pe de altă parte au vătămat interesele legitime ale agentului de poliție.
 
3. În luna martie 2014, inculpatul Crăciunescu Nicuşor Marcel, în calitate de şef al Serviciului Politiei Rutiere Timiș, a pretins și primit de la inculpații Bledea Cosmin și Gîrbaci Vasilică, ofițeri de poliție, pentru a propune avansarea acestora în grad profesional înainte de termen, o serie de accesorii auto în valoare de 2.000 euro, pentru autoturismul personal.
         
Pe data de 25 martie 2014, conform celor promise de inculpatul Crăciunescu Nicuşor Marcel, cei doi inculpați au fost avansați la gradul profesional următor, respectiv acela de comisar de poliție.
         
La sfârșitul anului 2013, inculpatul Crăciunescu Nicuşor Marcel a pretins și primit de la inculpații Drăghici Sorin și Dincă Adrian, agenți de poliție, accesorii auto în valoare de 8.000 lei pentru autoturismul aparţinând soţiei sale și un aparat electronic.
         
Ca urmare a remiterii acestor bunuri, unul dintre agenți a fost mutat, conform dorinței sale, în cadrul Compartimentului Accidente Grave din cadrul Serviciului Poliției Rutiere, iar celălalt a scăpat nesancționat pentru abaterile constatate în activitatea sa (urmare a efectuării unui control).
 
În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri mobile şi imobile ce aparțin inculpaţilor Bîlc Marin, Boț Iulian, Muntean Petru Sorin şi Pavel Dumitru.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Timișoara cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Direcției Generale Anticorupție și din partea Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Mehedinți.

”Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, menționează procurorii.
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Afaceri penale prin firme „fantomă“. Doi suspecți, trimiși în judecată de procurorii DNA. Ce au stabilit anchetatorii

10 Dec 2018 334

Trimis în judecată de procurorii DNA Constanța pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene

10 Dec 2018 296

Excella Real Grup SRL cere să intre în insolvenţă. Ce spun procurorii DNA

08 Dec 2018 196

DNA Constanţa se opune eliberării unui profesor

07 Dec 2018 368

Începe judecata angajaţilor din fruntea SPIT Constanţa deferiţi justiţiei de către DNA

06 Dec 2018 491

DNA. Medic militar, trimis în judecată pentru luare de mită (document)

04 Dec 2018 479

Comisia juridică din Senat votează astăzi cerea DNA privind cazul lui Călin Popescu Tăriceanu

04 Dec 2018 239

Societatea Hexi Pharma, trimisă in judecată de procurorii DNA. Ce prejudiciu a adus statului (document)

03 Dec 2018 261

Primar de comună, reţinut de procurorii DNA

03 Dec 2018 533

DNA Constanţa a trimis-o în judecată pe Mariana Mircea, fostul primar din Cernavodă. Ultima decizie a magistraţilor

30 Nov 2018 780

Ion Cătălin Cucoară, specialist în DNA, la judecată cu Poliţia Locală Constanţa. Ieri s-a pronunţat instanţa

28 Nov 2018 1242

Stelian Ion (USR) avertizează că Drăghici, propunerea PSD pentru Ministerul Transporturilor, este trimis în judecată

24 Nov 2018 498

Fost comandant al unei unităţi militare Ofiţer activ cu gradul militar de colonel, trimis în judecată de DNA, achitat

24 Nov 2018 4005

Revista presei locale

23 Nov 2018 424

Senatorul Chiţac - „În cazul în care contractul corvetelor nu i se acordă lui Damen, a doua zi DNA bate la uşa cuiva!“

23 Nov 2018 964

Klaus Iohannis a respins propunerea Adinei Florea la şefia DNA

21 Nov 2018 470

Trei vameşi din Constanţa, condamnaţi în primă instanţă

20 Nov 2018 486

DNA Constanţa l-a trimis în judecată pe Daniel Linteş, fostul şef al companiei SOCEP. Azi, un nou termen

20 Nov 2018 472

Dosarul lui Tăriceanu, amânat pentru 21 ianuarie

19 Nov 2018 284

Începe judecarea apelului DNA în dosarul lui Tăriceanu

19 Nov 2018 271

DNA. Bilanţul lunii octombrie. 46 de inculpați, condamnaţi în dosare de corupţie

16 Nov 2018 363

Notar public, trimis în judecată de DNA Constanţa

16 Nov 2018 921

Un om de afaceri și societatea pe care o administra, trimiși în judecată de procurorii DNA

14 Nov 2018 441

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, îşi studiază dosarul de la DNA

14 Nov 2018 204

Oficial de la DNA despre conținutul raportului MCV publicat de Comisia Europeană

14 Nov 2018 259

Deputatul USR Stelian Ion ştie de ce este Tăriceanu relaxat „Dosarul pare mort ca urmare a iminentei prescrieri a răspunderii penale!“ (document)

14 Nov 2018 641

Direcția Națională Anticorupție a declanșat o procedură importantă

11 Nov 2018 439

Solicitarea DNA în cazul Tăriceanu se discută luni în Senat

11 Nov 2018 232

Fostul preşedinte Traian Băsescu, audiat mai bine de trei ore la DNA. Ce a declarat fostul președinte la ieșirea de la audieri

09 Nov 2018 347

Fostul preşedinte Traian Băsescu audiat la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie

09 Nov 2018 317

Ce se întâmplă acum cu unul dintre cele mai mari dosare ale DNA Constanţa

09 Nov 2018 1813

Jurnalistul Dan Andronic, audiat de procurorii DNA

08 Nov 2018 278

Solicitarea de efectuare a urmăririi penale a lui Călin Popescu-Tăriceanu a ajuns la Senat

08 Nov 2018 245

DNA Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, ar fi primit indirect foloase materiale de la o firmă austriacă

08 Nov 2018 275

Călin Popescu Tăriceanu „Se reîncălzește o ciorbă de mai bine 10 ani și este aruncată presei știrea că aș urma să fiu anchetat în cazul Microsoft“

07 Nov 2018 193

Călin Popescu Tăriceanu, reacție după solicitarea DNA. Ce a declarat președintele Senatului despre acuzațiile aduse

07 Nov 2018 239

DNA solicită Senatului urmărirea penală a lui Călin Popescu Tăriceanu. Ce acuzații i se aduc președintelui Senatului

07 Nov 2018 254

Avocați din Baroul București, trimiși în judecată de procurorii DNA. Ce acuzații li se aduc (document)

07 Nov 2018 538

Noi probleme pentru Cristi Borcea A ajuns la DNA

07 Nov 2018 445

CSM a respins cererea Laurei Codruţa Koveşi. Ce a solicitat fosta şefă a DNA

06 Nov 2018 430

DNA despre documentele dezvăluite de Rise Project cu privire la Tel Drum

06 Nov 2018 581

Exclusiv Judecătorii s-au pronunţat într-unul dintre cele mai mari dosare ale DNA Constanţa

05 Nov 2018 1033

DNA. Cadru universitar al Academiei de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza”, cercetat de procurori

02 Nov 2018 357

Gima Stere trimis în judecată de către DNA Constanta

02 Nov 2018 509

DNA angajează! Trebuie să ai minim opt clase

02 Nov 2018 6002

Un cunoscut om de afaceri, condamnat la închisoare cu executare. Cine este și ce acuzații i se aduc

01 Nov 2018 414

Discutarea acţiunii disciplinare exercitată de Inspecţia Judiciară împotriva Laurei Codruţa Kovesi, amânată de CSM

31 Oct 2018 234

Adunarea Generală a DNA susține solicitarea adresată ministrului Justiţiei de a renunţa la procedura de revocare a procurorului general al României

26 Oct 2018 268

Declaraţie de avere - Gabriel Vlad, şef serviciu Resurse Umane în cadrul ARR (documente)

26 Oct 2018 543

Procurorul Mihaiela Moraru Iorga se poate întoarce la DNA. Ce a decis Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii

25 Oct 2018 315