Justitie

Fostul manager al Spitalului Judeţean Constanţa trimis în judecată de DNA. Ce acuzaţii îi aduc procurorii lui Dănuţ Căpăţînă (rechizitoriu)

Procurori Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa l-au trimis în judecată pe fostul manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, Dănuţ Căpăţînă pentru abuz în serviciu.

Potrivit anchetatorilor, inculpatul Căpățână Dănuț a îndeplinit, prin încălcarea legii, mai multe acte legate de angajarea, lichidarea și ordonanțarea cheltuielilor, privind un contract din 2013, având ca obiect prestarea de consultanță pentru contractele încheiate de SCJU cu casele de asigurări de sănătate, publice și private, în valoare de 74.400 lei, pe o durată de 12 luni și cu posibilitatea prelungirii de drept, încheiat cu S.C. (...) S.R.L., fără a urma vreo formă de procedură dintre cele obligatorii în asemenea situații, cu efectul cauzării unui prejudiciu în cuantum de 307.900 lei, în dauna unității de spital și obținerii unor foloase necuvenite pentru sine și pentru societatea în cauză.

La data de 09.08.2016 procurorul din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța s-a sesizat din oficiu cu privire la  comiterea, de către organele de conducere ale Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța, a mai multor infracțiuni de abuz în serviciu.

În perioada 06.07.2009 – 01.07.2010 CĂPĂȚÎNĂ DĂNUȚ a îndeplinit funcția de manager interimar al SCJU Constanța.

Ulterior, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa a derulat o procedură de achiziţie publică a serviciilor de management sanitar-spitalicesc, în urma căreia a fost declarată câştigătoare o firmă la care acţionar este CĂPĂȚÎNĂ DĂNUȚ.

Din rechizitoriul încheiat de procurori rezultă că inculpatul CĂPĂȚÎNĂ DĂNUȚ, ca reprezentant al SCJU Constanța, nu a respectat niciuna din condițiile impuse imperativ pentru realizarea procedurii de achiziție publică sau a achiziției directe, nu a utilizat niciun alt mijloc pentru asigurarea publicității achiziției directe realizate, a transparenței, a nediscriminării, a tratamentului egal, a unui nivel de concurență, acționând cu intenția de a favoriza un singur operator economic.

"În același mod, în vederea favorizării S.C. (...) S.R.L. prin plata unor servicii neefectuate în realitate, inculpatul CĂPĂȚÎNĂ DĂNUȚ a acționat cu ocazia acordării celei de-a doua prime de succes în luna octombrie 2013, când a fost întocmit procesul-verbal nr. (...) din 01.10.2013 (...), pe baza căruia a fost încheiat, între SCJU Constanţa  și S.C. (...) S.R.L. actul adițional nr. 2, înregistrat sub nr. (...)/02.10.2013, la contractul de prestări servicii (...)/(...).2013 (...). Conform procesului-verbal menționat, având în vedere „actul adițional nr. 2 din 08.08.2013 înregistrat la CJAS Constanța cu nr. (...) prin care valoarea totală de contract era de 85.424.025,79 lei” și „negocierile dintre SC (...) SRL cu conducerea CJAS Constanța prin care s-au adus beneficii financiare în sumă de 2.416.659,37 lei față de suma de 85.424.025,79 lei reprezentând valoarea inițială a actului adițional nr.2/08.08.2013 la contractul nr. (...)/30.04.2013 încheiat de  SCJU Constanţa cu CJAS Constanța”, părțile au stabilit acordarea unei prime de succes de 24.000 lei.
Din (...) – cu privire la încheierea actelor adiționale prin care s-a prevăzut acordarea unor prime de succes către S.C. (...) S.R.L., în referire la procesulverbal nr. (...) din 01.10.2013, rezultă că „urmare obiecțiilor și comunicării dintre SC (...) SRL și CJAS Constanța s-a modificat actul adițional nr. 2 în sensul creșterii valorii de contract conform legislației în vigoare”. Sub acest aspect, trebuie menționat că singurul document care face referire la astfel de obiecții este un document din data de 08.08.2013, denumit „obiecții, informare CAS Constanța”, adresat managerului SCJU Constanța și semnat de reprezentantul S.C. (...) S.R.L. (...). (...) Astfel, cele 3 prime de succes (și singurele) acordate S.C. (...) S.R.L. în baza procesului-verbal din 01.08.2013 (care a stat la baza actului adițional nr.1/02.08.2013 la contractul de prestări servicii nr. (...)/(...).2013), a procesuluiverbal din 01.10.2013 (care a stat la baza actului adițional nr.2/02.10.2013 la contractul de prestări servicii nr. (...)/(...).2013), și a procesului-verbal din 24.01.2014 (care a stat la baza actului adițional nr.3/24.01.2014 la contractul de prestări servicii nr. (...)/(...).2013), pentru așa-zisele negocieri purtate cu CJAS Constanța – servicii neprestate în totalitate – au fost în cuantum total de 93.000 lei.
De asemenea, în perioada iunie 2013 – ianuarie 2014 reprezentantului S.C. (...) S.R.L. i-a fost acordată lunar și suma de 6.200 lei, cu excepția sumei de 4100 lei pentru luna iunie, sume reprezentând onorariu pentru „serviciile prestate”, respectiv suma de 53.700 lei.
În acest sens, trebuie precizat că din ansamblul înscrisurilor administrate în cauză rezultă că activitățile desfășurate de către operatorul economic au fost consemnate de către administratorul societății în cuprinsul unor rapoarte de activitate din care rezultă că toate aceste activități s-au materializat în întocmirea unor adrese (...)." - se arată în rechizitoriul întocmit de procurori. 

Din documentele obţinute de procurori rezultă că adresele întocmite de către administratorul societății sunt singurele documente în care s-a reflectat activitatea acestuia și care au stat la baza remunerării sale, în perioada iunie 2013 – ianuarie 2014, atât cu onorariu lunar de 6.200 lei, cât și cu prime de succes în cuantum de 93.000 lei. 

"Prin cumularea primelor de succes acordate și a onorariului primit în perioada iunie 2013 – ianuarie 2014 rezultă un total de 146.700 lei constituit din onorariu și prime de succes, astfel cum rezultă din situația plăților efectuate către S.C. (...) S.R.L. comunicată de către SCJU Constanța prin adresa nr. (...) din 26.08.2016, precum și din factura, propunerea de angajare a cheltuielilor și ordonanțarea de plată corespunzătoare fiecărei luni, înaintate prin aceasta (...).
Din aceleași mijloace de probă rezultă că totalul sumelor plătite de către inculpatul CĂPĂȚÎNĂ DĂNUȚ, în calitate de manager al SCJU Constanța și ordonator terțiar de credite, către S.C. (...) S.R.L., de la data încheierii contractului, respectiv (...).2013, și până în luna mai 2016, când inculpatul nu și-a mai exercitat atribuțiile care decurgeau din calitatea deținută, este de 307.900 lei, sumă care constituie prejudiciu cauzat Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța și, totodată, un folos necuvenit pentru S.C. (...) S.R.L." - se mai arată în rechizitoriu. 

Prin adresa din data de 15.12.2016 s-a solicitat Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța să comunice dacă înțelege să se constituie parte civilă în procesul penal. La data de 16.05.2017 Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța a comunicat că, în raport de dosarul nr. (...) /2016, înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța și având ca obiect anularea Deciziei nr. 24/15.06.2016 a Directorului Camerei de Conturi Constanța, SCJU va aprecia cu privire la constituirea ca parte civilă, potrivit legii, după soluționarea definitivă a respectivei cauze (...). 
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Adevărul.ro Magistratul care l-a condamnat la 13 ani de închisoare pe un director de spital „Pedepsele blânde nu fac decât să încurajeze corupţia din sistemul medical”

15 May 2017 2549

Termen în luna iunie în dosarul fostului şef al Spitalului Judeţean Constanţa, Dănuţ Căpăţână

08 May 2017 989

Un nou termen în dosarul Turimobil SRL, firmă înfiinţată de fostul manager al Spitalului Județean Constanța Dănuţ Căpăţînă

11 Jan 2017 682

Aproximativ două decenii de închisoare în dosarul lui Dănuţ Căpăţînă, fostul manager al Spitalului de Urgenţă Constanţa (minută + rechizitoriu + referat propunere arestare)

26 Aug 2016 4910

Frica de răspundere. „Afacerea Radioterapia” este aruncată în curtea Ministerului Sănătăţii Avem dovada că externalizarea Radioterapiei merge mai departe! (document)

22 Apr 2016 4739

Sondaj de opinie Tot mai mulţi constănţeni cred că managerul Dănuţ Căpăţînă ar trebui să-şi dea demisa

18 Apr 2016 2011

Singura soluție a lui Dănuț Căpățînă pentru Radioterapie vine de la eventuale investiții private!

11 Apr 2016 1130

Exclusiv Senatorul Marian Vasiliev solicită demiterea managerului Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa

11 Apr 2016 2217

UPDATE. Exclusivitate Solicitare la Ministerul Sănătăţii pentru demiterea lui Dănuţ Căpăţînă, managerul SCJU Constanţa (document)

08 Apr 2016 5731

UPDATE Zeci de manifestanţi s-au strâns în faţa Spitalului Județean Constanța, protestând împotriva managerului Dănuț Căpățînă (galerie foto+video)

07 Apr 2016 2051

Parlamentarii îl acuză de prost management Radioterapia a „murit“. Dănuţ Căpăţînă a lansat bomba şi a plecat în Boston!

04 Apr 2016 4274

Atenție, constănțeni! Serviciul de radioterapie își încetează activitatea! Acesta va fi externalizat

01 Apr 2016 1543

Concursuri noi, şefi vechi, la Spitalul Clinic Judeţean Constanţa

09 Feb 2016 2153

Un nou termen în dosarul lui Dănuţ Căpăţână

16 Oct 2015 1159

Un nou termen în dosarul Turimobil SRL, firmă înfiinţată de managerul SCJU, Dănuţ Căpăţână

04 Sep 2015 1089

Se semnează contractul colectiv de muncă la Spitalul Judeţean Constanţa

23 Jun 2015 1296

Managerul Spitalului Judeţean Constanţa, la Tribunal

12 Jun 2015 1353

Termen amânat în dosarul Turimobil SRL, firmă înfiinţată de managerul SCJU, Dănuţ Căpăţână

27 May 2015 978

"Dacă ar avea demnitate, şi-ar da demisia" Tot mai mulţi constănţeni semnează petiţia de demitere a managerului Dănuţ Căpăţână

12 May 2015 1433

Petiţie online pentru demisia lui Dănuţ Căpățînă, manager SCJU Constanţa

08 May 2015 2003

DNA Oficial despre trimiterea în judecată a lui Dănuţ Căpăţînă, şeful Spitalului Judeţean Constanţa

04 Nov 2014 1792

Litoral TVFonduri depășite

17 Sep 2014 1257

Licitaţie deschisă Spitalul Judeţean Constanţa achiziţionează materiale pentru sterilizare (document)

11 Jul 2014 1389

Spitalul de oase din Eforie Sud, din nou funcțional

19 Jun 2014 2011

Dănuţ Căpăţînă - „N-am niciun fel de emoţie“ Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, sub lupa Ministerului Sănătăţii

07 May 2014 1300

Cum explică Dănuţ Căpăţînă motivul pentru care Nicuşor Constantinescu s-a operat în SUA

15 Apr 2014 1575

Litoral Tv Acuzaţii grave

22 Jan 2014 1328

Volkswagen, Citroen, Mercedes, Kia Sportage, Volvo, Toyota Care dintre şefii Sănătăţii constănţene are cea mai tare maşină

02 Dec 2013 6992

Litoral TV Speranţe pentru Spitalul din Eforie Sud?

25 Sep 2013 1742

Licitaţie la Spitalul Judeţean Constanţa Cât costă transportul pacienţilor pentru dializă

05 Aug 2013 1860

Reclamat de nişte oameni ai muncii Directorul Dănuţ Căpăţînă a primit NUP în dosarul externalizării serviciului de imagistică

27 Jun 2013 1509

Sursa Zilei Spitalul Judeţean Constanţa arată ca moşia lui Nicuşor Constantinescu

22 Mar 2013 1936

Dănuţ Căpăţână „Preluarea Spitalului Judeţean de Ministerul Sănătăţii, cea mai bună glumă din 2013”

16 Jan 2013 1134

Spitalul Judeţean Constanţa va deveni Centru regional de Urgenţă

07 Nov 2012 934

Ce avere mai are managerul Spitalului Judeţean Constanţa (documente)

06 Oct 2012 12110

Vezi ce spune managerul Spitalului Judeţean despre operaţia lui Helmuth Duckadam

19 Sep 2012 1078

Spitalul Judeţean angajează asistenţi pentru Centrul Multifuncţional Băneasa

14 Sep 2012 2202

Observator de ConstantaParteneriatul intre SCJU si Clinica Anadolu, parafat

28 Jun 2011 1223

Cine cade cu Spitalul? Directorul Căpăţână, audiat de procurori

01 Jun 2011 1373

Căpăţână, absent de la şedinţa cu prefectul

05 Jan 2011 704

Replica Danut Capatana, managerul Spitalului Judetean Constanta - „Nu sunt Basescu sa starpesc coruptia, eu vreau sa fie mai bine pacientilor"

17 Dec 2010 962

Căpăţână disponibilizează medici din Spitalul Judeţean

21 Sep 2010 1156