Fostul şef al Corpului de Control din Primăria Constanţa, condamnat în primă instanţă. Curtea de Apel a amânat pronunţarea

Curtea de Apel Constanţa a amânat pentru săptămâna viitoare pronunţarea în apelul dosarului în care Ionuţ Corneliu Pripişi, fostul şef al Corpului de Control al Primăriei Municipiului Constanţa, a fost condamnat, în primă instanţă, la şapte luni de închisoare cu suspendare, pentru sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri şi favorizarea făptuitorului.
 
Oricare va fi decizia Curţii de Apel Constanţa, aceasta va fi definitivă.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii DNA Constanţa arată că, „în perioada noiembrie 2015 - aprilie 2016, inculpatul Pripişi Ionuţ Corneliu, în calitate de şef al Corpului de Control al Primăriei Municipiului Constanţa, a reţinut fără niciun temei legal o sesizare întocmită de subordonaţii săi, cu privire la comiterea unei infracţiuni la regimul disciplinei în construcţii, destinată Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa“. „În acelaşi context, după obţinerea autorizaţiei de construcţie de către persoana vizată de sesizarea menţionată mai sus, în scopul împiedicării tragerii la răspundere penală a acesteia, inculpatul a distrus documentul respectiv“, conform DNA.
 
În motivare, Cornelia Dumitra, judecător al Tribunalului Constanţa, magistrat învestit cu soluţionarea cauzei, arată, printre altele, că Ionuţ Corneliu Pripişi, fostul şef al Corpului de Control al Primăriei Municipiului Constanţa, „se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, astfel că se va dispune condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii (…) pentru săvârşirea infracţiunii de sustragere au distrugere de probe ori de înscrisuri şi (…) pentru favorizarea făptuitorului“.
 
La individualizarea pedepsei, Tribunalul Constanţa a avut în vedere împrejurările şi „modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, conduita după săvârşirea şi în cursul procesului penal, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială“, conform motivării.
 
„Astfel, se va avea în vedere şi faptul că inculpatul, în calitate de şef al Corpului de Control al Primăriei Municipiului Constanţa, a săvârşit două infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei, producând o stare de pericol pentru înfăptuirea justiţiei penale, a acţionat cu intenţie directă urmărind să împiedice organul de urmărire penală să constituie şi să soluţioneze o cauză penală având ca obiect o potenţială infracţiune la regimul disciplinei în construcţii. Ţinând seama de valoarea socială lezată prin săvârşirea infracţiunilor, de asemenea, având în vedere persoana inculpatului, lipsa antecedentelor penale, vârsta de 47 de ani, căsătorit, studii superioare, a mai arătat că este integrat social, are o familie întemeiată, în prezent îşi caută loc de muncă, iar din referatul de evaluare rezultă că există şanse garantate că inculpatul nu va mai reitera acelaşi tip de comportament, fiind un act izolat“, potrivit motivării.
 
Soluţia privind condamnarea a fost contestată atât de procurorii DNA Constanţa, cât şi de fostul şef al Corpului de Control al Primăriei Municipiului Constanţa.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ionuţ Pripişi, fostul şef al Corpului de Control din Primăria Constanţa, amendat de Poliţia Locală. Iată decizia finală!

22 Mar 2019 4704

O nouă condamnare pentru Ionuţ Pripişi, fost director din Primăria Constanţa

29 Jan 2019 4873

2018 de coşmar. Fostul şef al Corpului de Control al Primăriei Constanţa, condamnat şi amendat de Poliţia Locală. Acum se judecă pentru anularea contravenţiei

31 Dec 2018 2874

Ionuţ Pripişi Fostul şef al Corpului de Control din Primăria Constanţa, muncă în folosul comunităţii la RAJDP ori în Spitalul Judeţean

27 Oct 2018 2834

Cererea de recurs în casaţie, admisă în principiu Procurorii DNA, nemulţumiţi de condamnarea primită de Ionuţ Pripişi, fost director din Primăria Constanţa

23 Oct 2018 1514

Fostul şef al Corpului de Control din Primăria Constanţa, azi în atenţia Înaltei Curţi

19 Oct 2018 2219

Un fost director din Primăria Constanţa a fost condamnat definitiv. Procurorii DNA sunt nemulţumiţi

06 Oct 2018 3666

Condamnarea momentului în Primăria Constanţa! Sentinţa este definitivă

05 Jul 2018 12635

Condamnat în primă instanţă Fostul şef al Corpului de Control al Primăriei Constanţa, azi, în faţa judecătorilor

14 Jun 2018 2251

Ionuţ Pripişi, fostul şef al Corpului de Control al Primăriei Constanţa, condamnat în primă instanţă. S-a stabilit data apelului

30 May 2018 2964

DNA, percheziţie la Poliţia Locală! Cum a fost condamnat Ionuţ Pripişi, fostul şef al Corpului de Control al Primăriei Constanţa (foto + video)

03 May 2018 7556

Ionuţ Pripişi, fostul şef al Corpului de Control al Primăriei Constanţa, prima reacţie după condamnare

13 Mar 2018 3455

Unul dintre cei mai puternici oameni din Primăria Constanţa a fost condamnat (MINUTĂ)

07 Mar 2018 5517

Achitat ori condamnat! Ziua Z pentru Ionuţ Pripişi, fostul şef al Corpului de Control din Primăria Constanţa

28 Feb 2018 3779

A fost unul dintre cei mai puternici oameni din Primăria Constanţa! Ce au decis judecătorii în cazul lui Ionuţ Pripişi (rechizitoriu)

16 Jan 2018 4845