Furt din sala de sport din Medgidia! Doi copii, arestați



Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia au formulat propunere privind luarea măsurii arestului preventiv, faţă de inculpaţii:

Ş.G. în vârstă de 16 de ani, din sat Castelu, jud. Constanţa, aflat în stare de reţinere, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat,  faptă prev. de art. 228 alin.(1) rap. la art 229 alin.(1) lit.b şi d din Codul penal, cu aplicarea art. 113 şi următoarele din Codul penal.

I.B. în vârstă de 16 de ani, din mun. Medgidia, jud. Constanţa, aflat în stare de reţinere, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, faptă prev. de art. 228 alin.(1) rap. la art 229 alin.(1) lit.b şi d din Codul penal, cu aplicarea art. 113 şi următoarele din Codul penal.

Probatoriul administrat în cauză până în prezent a relevat că, în noaptea de 04/05.11.2022, în intervalul orar 23.30-23.50 inculpaţii Ș.G. şi I.B., au pătruns, prin forțarea unei uși de acces, în incinta  Sălii de Sport „Iftimie Ilisei”, din mun. Medgidia, de unde au sustras un sac pentru mingi și o cutie din carton de culoare albă care ar fi conţinut o boxă tip Bluetooth.

În continuare, aceştia au spart geamul unui tonomat montat în incinta Sălii de Sport „Iftimie Ilisei” aparținând persoanei vătămate G. G. Ș. II, de unde au sustras dulciuri și băuturi răcoritoare, pe care le-au transportat în sacul sus-menţionat.

Prin faptele comise, inculpaţii au creat persoanei vătămate C.S.M., un prejudiciu în valoare de aproximativ 5.000 de lei, iar persoanei vătămate  G.G.Ș. II, un prejudiciu în valoare de 1320 de lei.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea şi arestarea preventivă reprezintă etape şi măsuri din cursul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual adecvat de administrare a probatoriului, activităţi ce nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul constituţional al prezumţiei de nevinovăţie.


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Handbal județul Constanța Trei echipe de pe litoral, calificate, de pe podium, la turneul semifinal. Distincții la faza pe Euroregiune (GALERIE FOTO)

02 Apr 2024 1451

Știri Constanța Bucăți de acoperiș în pericol de cădere pe strada Amurgului

12 Nov 2023 909

Știri Constanța azi Acoperiș desprins de pe sala de sport din Medgidia. Pompierii intervin la fața locului (FOTO)

12 Nov 2023 1608

Înscrieri la secțiile de lupte ale CS Medgidia

25 Jul 2023 1038

Speranță pentru sportul din Medgidia! Primăria a primit aviz de mediu pentru o nouă sală de sport multifuncțională (document)

11 Dec 2021 1691

La Cumpăna s-a disputat faza judeţeană a Campionatului Naţional de juniori 4. Cine merge la etapa pe euroregiuni (galerie foto)

28 Jan 2019 3157

La Medgidia se vor desfăşura un stagiu de Kung-Fu şi un curs de arbitraj

17 Oct 2018 1448

Cupa României la Kung-Fu s-a desfăşurat la Medgidia. Ce rezultate au obţinut sportivii din judeţul Constanţa

21 Nov 2017 3036

Cupa României la Kung-Fu se dispută duminică la Medgidia (galerie foto)

17 Nov 2017 2635

HC Dobrogea Sud joacă astăzi cu Dunărea Călărași la Constanța

14 Nov 2017 2550

La Medgidia, stagiu de pregătire în Kung-Fu, pentru sportivi, instructori şi antrenori

10 Feb 2017 2893

Handbaliştii juniori II de la HC Farul, pregătiţi de Enis Murtaza, s-au calificat la turneul semifinal II

10 May 2016 4046

Investiții în educație – prioritate pentru viitorul sănătos al tinerei generații de medgidieni

15 Jul 2015 1282

Campionii României vor juca meciuri demonstrative la Sala Sporturilor „Iftimie Ilisei” din Medgidia

17 Jun 2015 2155

Spectacol sportiv cu campionii României

17 Jun 2015 1535