Gabriel Coteanu, fostul şef al Poliţiei Eforie, trimis în judecată de DNA



Comisarul şef Cornel Gabriel Coteanu, fostul şef al Poliţiei Eforie, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie din Constanţa.

Dosarul său a fost instrumentat de procurorii Serviciului Teritorial Anticorupţie Constanţa al DNA şi a fost trimis pe rolul Secţiei penale a Tribunalului Constanţa.

Obiectul dosarului este reprezentat de "infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000) rap. la art 320 CP, art 269, art 267 CP".

Amintim, la momentul mediatizării cauzei, DNA informa că poliţistul era cercetat "pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită în formă continuată şi instigare la abuz în serviciu".

Conform sursei citate, în ordonanța procurorilor se arată că există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
 
„În perioada iulie-august 2019 și iulie-august 2020, în calitate de comandant al Poliției orașului Eforie, cu gradul de comisar șef, inculpatul Coteanu Cornel Gabriel ar fi primit în mod repetat și periodic, de la o persoană fără calitate specială, coinculpat, sume de bani, pentru ca în schimb să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu, în sensul de a permite și de a proteja desfășurarea unor activități de comerț clandestin în Stațiunea Eforie din județul Constanța. Ar fi vorba de tolerarea unor activități de comerț clandestin/neautorizat care să se poată desfășura fără aplicarea de sancțiuni contravenționale și fără confiscări de mărfuri, cu precădere pe plajele stațiunii Eforie“.

Până la pronunţarea unei hotărâri definitive în cauză, suspectul se bucură de prezumţia de nevinovăţie.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Gabriel Coteanu, fostul șef al Poliției Eforie, contestație la Tribunalul Constanța

02 Nov 2023 1099

Horia Constantinescu, președintele ANPC, acționat în instanță de Gabriel Coteanu, fostul șef al Poliției Eforie

03 Aug 2023 2482

Cornel Gabriel Coteanu Unul dintre cei mai vechi șefi din Poliția Constanța, trimis în judecată într-un alt dosar! (DOCUMENT)

02 Jun 2023 2601

Cornel Gabriel Coteanu, fostul șef al Poliției Eforie, trimis în judecată într-un alt dosar

18 May 2023 1602

Sentință definitivă în primul dosar de trafic de droguri instrumentat de procurorii DNA Constanța!

07 Feb 2023 2341

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 15 decembrie 2022

16 Dec 2022 1473

DNA Dosarul unuia dintre cei mai vechi șefi din IPJ Constanța, amânat pentru la anul

15 Dec 2022 2659

Premieră la DNA Constanța! Se reia cercetarea judecătorească în primul dosar de trafic de droguri instrumentat de procurorii Anticorupție

12 Nov 2022 2106

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 30 mai 2022

31 May 2022 2464

Zi grea pentru elevii și profesorii Colegiului Național Mircea cel Bătrân Constanța Profesorul Mihai Contanu, condus pe ultimul drum (GALERIE FOTO)

04 Mar 2022 2581

Unul dintre cei mai vechi șefi din Poliția Constanța, trimis în judecată de DNA. Procesul, amânat

02 Oct 2021 4097

Premieră la DNA Constanța! Începe judecata! (document)

22 Sep 2021 4364

Iulian Grigorenco și Alexandru Stan, menținuți în arest la domiciliu

04 Sep 2021 3966

Proces cu 120 de polițiști locali din Constanța! Care le sunt nemulțumirile și ce speră să obțină

19 Jul 2021 6454

Condamnare definitivă pentru unul dintre inculpații din dosarul lui Gabriel Coteanu, fost șef al Poliției Eforie

15 Jul 2021 3009