Garda de Coastă a descoperit zeci de migranți din Somalia, Irak, Sudan, Siria și Afganistan. Condamnare



Prima condamnare în dosarul celor 27 de cetățeni străini, din Somalia, Irak, Sudan, Siria și Afganistan descoperiți de poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă în zona localității Sf. Gheorghe!
 
În cauză, poliţiştii de frontieră, sub coordonarea unui procurordin cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, au dispus trimiterea în judecată a celor două călăuze ce însoțeau grupul de migranți.
 
Dosarul călăuzelor a fost trimis spre soluționare instanței competente, respectiv Tribunalul Constanța.
 
Recent, tribunalul a decis condamnarea celor doi inculpați la câte trei ani și opt luni de închisoare cu executare.
 
Totodată, instanța a dispus confiscarea specială a ambarcatiuni folosite de inculpati pentru transportarea migrantilor, ce a fost indisponibilizata si este acostată la pontonul politiei de frontieră din loc. Sfântu Gheorghe, jud. Tulcea.
 
Decizia tribunalului a fost contestată la Curtea de Apel Constanța.
 
Amintim că la data de 16.05.2022, poliţiştii de frontieră din cadrul Sistemului Integrat de Supraveghere la Marea Neagra – SCOMAR au detectat în apele navigabile internaționale o ambarcațiune suspectă, care naviga spre țărmul României, aceasta fiind monitorizată în scopul documentării activității infracționale.
 

Astfel, polițiștii de frontieră au interceptat un grup 27 de cetățeni străini, din Somalia, Irak, Sudan, Siria și Afganistan, precum și cele două călăuze care le-au facilitat deplasarea din Turcia până în România.
 
Persoanele astfel depistate au fost preluate de politisti pentru continuarea cercetărilor iar mijloacele folosite pentru facilitarea transportului acestora au fost ridicate în vederea confiscării

 
La data mediatizării cauzei, oamenii legii au precizat că în dosar se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de trecere ilegală a frontierei de stat, trafic de migranți în formă agravantă și conducerea unei nave de către o persoană fără brevet sau fără certificat de capacitate corespunzător.
 
Conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Percheziţii în mai multe judeţe din vestul ţării pentru trafic de migranţi

22 Jan 2024 609

Craiova Arestări și rețineri într-un caz de trafic de migranți!

03 Dec 2023 882

Percheziții la persoane bănuite de trafic de migranți! Cum acționau suspecții

23 Nov 2023 722

Reţea de trafic de migranţi de origine vietnameză, destructurată cu suportul EUROPOL (GALERIE FOTO)

23 Nov 2023 831

Județul Timiș Persoană arestată preventiv pentru trafic de migranți

27 Oct 2023 680

Un nou caz de trafic de migranți, în Timiș! Zeci migranți, transportați în mod ilegal

26 Oct 2023 696

Poliția de Frontieră Română Algerieni și sirieni încercau să treacă ilegal granița spre Serbia, prinși de autoritățile din județul Timiș

25 Sep 2023 668

Caz de trafic de migranți în Timiș!

21 Sep 2023 805

A transportat 12 migranți cu o autoutilitară! Iată pentru ce sumă

18 Sep 2023 767

Cetățean român, cercetat pentru trafic de migranți! Câți bani a cerut pentru a trece ilegal granița peste 30 de cetățeni străini

08 Sep 2023 868

IPJ Cluj Reținuți pentru constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de migrați și complicitate la trafic de migranți

07 Sep 2023 765

Șase ani cu executare Bărbat condamnat pentru trafic cu migranți. A ascuns în remorcă zece străini

01 Sep 2023 709

Trei cetăţeni turci cercetaţi pentru trafic de migranţi, unul dintre ei în stare de arest preventiv

31 Aug 2023 675

Percheziții pentru destructurarea unui grup infracțional organizat, transfrontalier și trafic de migranți

28 Aug 2023 934

Bărbat din județul Timiș urmărit judiciar după ce a ascuns într-o autoutilitară patru migranți

24 Aug 2023 708