Geanina Terceanu, fost judecător al Tribunalului Bucureşti, condamnată pentru luare de mită. Dosarul, redeschis azi

Lucia RogLavinia Lefterache şi Luciana Mera, de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, vor redeschide azi dosarul în care Geanina Terceanu, fost judecător al Tribunalului Bucureşti, a fost condamnată, în primă instanţă, la 5,6 ani de închisoare, pentru luare de mită. Termenul de azi este al şaselea.
 
Geanina Terceanu a fost acuzată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie că ar fi primit suma de 195.000 de euro de la Ioan şi Victor Becali şi suma de 10.000 de euro de la Cristian Borcea, pentru a-i achita în celebrul Dosar al Transferurilor de fotbalişti. Mita ar fi fost primită de Geanina Terceanu în intervalul aprilie 2009 - mai 2012.
 
Amintim că, până să fie cercetată de către DNA, Geanina Terceanu a judecat şi dosarul în care Avraham Morgenstern, apropiat al lui Radu Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, este suspectat că, „în perioada 2009 - 2014, în calitate de administrator al SC Shapir Structures SRL, nu a înregistrat corespunzător veniturile obţinute din trei contracte încheiate cu RAEDPP (Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public şi Privat) Constanţa şi Confort Urban SRL Constanţa şi nu a înregistrat facturile fiscale aferente acestor venituri, în executarea acestor contracte“.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fostul impresar Victor Becali, eliberat condiționat

24 Oct 2018 1711

Șapte ani de închisoare pentru fosta judecătoare Geanina Terceanu. Magistratul a formulat o cerere de recurs în casație

10 Oct 2018 4862

Ioan Becali, eliberat condiţionat. Decizia este definitivă

02 May 2018 2542

Frații Victor și Ioan Becali se întorc în spatele gratiilor. Ce pedeapsă au primit în dosarul în care au fost acuzați că au mituit-o pe fosta judecătoare Geanina Terceanu

20 Feb 2018 1994

Luare de mită Geanina Terceanu, fost judecător al Tribunalului Bucureşti, în aşteptarea sentinţei finale

03 Feb 2018 4325

Judecătoarea Geanina Terceanu, condamnată pentru luare de mită. Cauza a fost amânată

26 Jan 2018 2218

Fosta judecătoare Geanina Terceanu, condamnată la 5,6 ani de închisoare pentru mită

06 Dec 2017 2459

Fosta judecătoare Geanina Terceanu, suspectată de luare de mită. Dosarul va fi redeschis în octombrie

18 Jul 2017 2828

Fostul judecător al lui Avraham Morgenstern, Geanina Terceanu, rănită într-un grav accident rutier

01 May 2017 6555

Noi termene de judecată pentru Avraham Morgenstern şi fraţii Mazăre (rechizitoriu)

21 Apr 2017 2716

Geanina Terceanu, judecată de Lucia Rog, Lavinia Lefterache şi Luciana Mera, de la Curtea Supremă

23 Feb 2017 4489

Fostul judecător Geanina Terceanu rămâne sub control judiciar

19 Jan 2017 4049

DNA atacă decizia lui Florin Voinescu. A condamnat un inculpat din Dosarul Retrocedărilor din Constanţa (rechizitoriu)

05 Dec 2016 3270

Unul dintre inculpaţii Dosarului Retrocedărilor din Constanţa, condamnat la aproape opt ani de închisoare

25 Nov 2016 6281

Ioan Becali, condamnat la 7 ani şi 4 luni ani de închisoare. Geanina Terceanu a primit 5 ani şi 6 luni

24 Nov 2016 3750