George Karam, patronul restaurantului Beirut, află săptămâna viitoare dacă scapă de control judiciar

Mara Isabella Iacob, judecător al Judecătoriei Constanţa, va redeschide, săptămâna viitoare, dosarul restaurantului Beirut.
 
Magistratul va analiza pe data de 2 februarie dacă se impune menţinerea sub control judiciar a lui George Karam, fostul patron al restaurantului Beirut, precum şi a lui Constantin Pavel, un alt inculpat în prezenta cauză.
 
De menţionat că, oricare va fi decizia Judecătoriei Constanţa, aceasta va putea fi atacată la Tribunalul Constanţa.
 
Amintim că restaurantul Beirut a fost distrus în aprilie 2014 de un incendiu.
 
Ioana Nicoleta Cengher, Mihaela Tucă şi Nicoleta Vasiliţeanu au pierit în această tragedie.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii arată că, „în cursul anului 2013, în lipsa autorizaţiei de construire, a proiectului avizat de proiectantul iniţial al clădirii sau expertizei tehnice întocmite de un expert tehnic atestat, prin efort conjugat şi acţiuni simultane şi succesive, inculpatul Karam George, în calitate de administrator al SC Middle East Partners SRL, împreună cu această firmă, precum şi cu inculpaţii Pavel Constantin şi SC Tinel Cristi SRL, a modificat, prin adăugarea unui nivel, imobilului - restaurant Beirut - corp de construcţie al proprietăţii din bulevardul Tomis, municipiul Constanţa, şi, împreună cu inculpatul Jurcă Dumitru (instalator autorizat), a pus şi menţinut nelegal în funcţiune instalaţia de utilizare a gazelor naturale de la restaurantul mai sus menţionat, cu consecinţa iniţierii incendiului din 5.04.2014, care a avut ca urmare un dezastru, constând în distrugerea imobilului cu destinaţia de restaurant, degradarea clădirii nr. 122 din acelaşi bulevard, a unui alt imobil învecinat, moartea a trei persoane şi vătămarea corporală a altor două“.
 
„Din probatoriul administrat în cauză a mai rezultat că inculpatul Karam George, sprijinit de inculpaţii Pavel Constantin şi Jurcă Dumitru, nu a luat măsuri de securitate în muncă la faza de execuţie şi exploatare a construcţiei şi instalaţiilor restaurantului Beirut, iar la data de 12.12.2013, la efectuarea reviziei periodice a instalaţiei de utilizare a gazelor de la imobilele avariate la care am făcut referire, împreună cu societatea al cărei administrator era, inculpatul Karam George l-a sprijinit pe inculpatul Jurcă Dumitru, care, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu specifice funcţiei de lăcătuş mecanic cu sarcini de verificare a instalaţiilor de gaze în cadrul unei societăţi comerciale de profil, nu a luat măsuri legale, menţinând şi asigurând utilizarea nelegală de către abonatul SC Middle East Parteners SRL a instalaţiei de gaze, cu consecinţa producerii incendiului din data de 5.04.2014, ce a dus la moartea a trei persoane şi vătămarea corporală a altor două, precum şi la distrugerea prin prăbuşire şi mistuire a imobilului restaurant Beirut - corp construcţie modificată, a clădirii nr. 122 din bulevardul Tomis şi aducerii în stare de neîntrebuinţare a imobilului învecinat“, se mai arată în actul de sesizare a instanţei.
 
Tot conform magistraţilor, „cercetările efectuate în cauză au relevat şi faptul că inculpatul Karam George angajase 11 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, iar în perioada martie 2011 - noiembrie 2013, împreună cu inculpaţii Nirlu GheorgheNirlu Sultana şi Coroianu Florentina Gica, a întocmit în fals 18 fişe de instruire individuală în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi în domeniul situaţiilor de urgenţă, pe care le-a folosit cu ocazia a trei verificări efectuate de Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanţa, ultimul control fiind la data de 11.03.2014“.
 

„De asemenea, la data de 3.04.2014, împreună cu inculpaţii Iordache Florin şi Zdru Mihaela, inculpatul Karam George a falsificat 20 de fişe de instruire individuală în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi în domeniul situaţiilor de urgenţă.
 
De menţionat este faptul că elementele constitutive ale infracţiunilor de distrugere din culpă în formă agravată ce au produs un dezastru reţinute în sarcina inculpaţilor absorb infracţiunile de ucidere din culpă şi respectiv vătămare corporală din culpă.

 
În cauză, procurorii au menţinut sechestrul aplicat asupra bunurilor inculpaţilor şi a persoanei responsabile civilmente, precum şi asupra sumelor de bani aflate în conturile celor două persoane juridice inculpate“, conform anchetatorilor.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dosarul Beirut nu se va rejudeca!

11 Nov 2023 779

Dosarul Beirut - Curtea de Apel Constanța a admis în principiu contestaţia în anulare formulată de un inculpat

02 Oct 2023 954

Dosarul care a cutremurat Constanța s-ar putea rejudeca! Totul se decide luni, la Curtea de Apel

01 Oct 2023 933

Judecătorii explică de ce a intrat în insolvență Middle East Parteners SRL, firma pe care a funcționat restaurantul Beirut, din Constanța

07 Jul 2023 1407

Dosarul restaurantului Beirut, din Constanța, aproape de rejudecare! Cererea, admisă în principiu

19 May 2023 1381

În 2014, o tragedie a îndoliat Constanța! Firma care a deținut unul dintre cele mai cunoscute restaurante din oraș ar putea intra în insolvență!

24 Feb 2023 3660

Se cere rejudecarea dosarului „Beirut“! Când s-ar putea pronunța Curtea de Apel Constanța

10 Jan 2023 1446

Se cere rejudecarea celebrului dosar penal „Beirut“!

22 Aug 2022 2004

Ruinele fostului Restaurant Beirut din Constanța au început să dispară (GALERIE FOTO)

14 Jun 2022 2445

Constanța George Karam, fostul patron al restaurantului Beirut, a murit!

16 May 2021 6315

Cererea de rejudecare, respinsă Pedepsele aplicate după tragedia de la Beirut, din Constanța, rămân neschimbate

20 Apr 2021 1914

Cererea lui George Karam de punere în libertate, respinsă. Se așteaptă decizia judecătorilor din Cluj

30 Dec 2020 1872

Judecătoria Gherla ar putea decide azi libertatea lui George Karam, fostul patron al restaurantului Beirut din Constanţa

06 Nov 2020 2346

George Karam cere să fie eliberat! Totul s-ar putea decide azi

30 Jul 2020 1447

Judecătoria Gherla a amânat pentru luna viitoare cererea de eliberare a lui George Karam, fostul patron al restaurantului Beirut din Constanţa

27 Jun 2020 2206