Justitie

UPDATE Gigi Becali și nepotul său, Vasile Geambazi, la DNA

 Gigi Becali și nepotul său, Vasile Geambazi, au fost în această dimineață la Direcția Națională Anticorupție. În cauză, DNA face cercetări într-un dosar de spălare de bani. Potrivit unor surse, statul ar fi ajuns să plătească 60 de milioane de euro pentru un teren vândut cu un milion.

UPDATE: Oficial de la DNA:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus extinderea urmăririi penale față de două persoane, oameni de afaceri, pentru săvârșirea infracțiunilor de spălare a banilor, fapte presupus a fi săvârșite în perioada 2014-2019. 

Anterior, în aceeași cauză, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de un evaluator desemnat de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (A.N.R.P), pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, cu consecințe deosebit de grave.

În Ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:

Evaluatorul desemnat de A.N.R.P. ar fi întocmit un raport de evaluare cu încălcarea legii 247/2005, prin care un teren de 21,75 ha situat în apropiere de mun. București, care făcea obiectul unui dosar de despăgubire la A.N.R.P., ar fi fost supraevaluat cu suma de 184.819.120 lei, sumă reprezentând un folos necuvenit în beneficiul celor doi oameni de afaceri.

Cunoscând că despăgubirea a fost stabilită în urma supraevaluării frauduloase, cei doi oameni de afaceri ar fi disimulat proprietatea și dreptul de dispoziție asupra despăgubirii. De asemenea, prin multiple transferuri succesive, intercalate și reciproce, cei doi oameni de afaceri ar fi efectuat o serie de operațiuni bancare, în perioada 2014-2019, în scopul separării și ascunderii sumei de originea ilicită. Aceștia ar fi folosit cea mai mare parte a sumei provenind din supraevaluarea frauduloasă pentru capitalizarea unor societăți comerciale și ar fi dobândit o parte importantă a sumei prin retrageri de numerar.

Celor trei persoane li s-a adus la cunoștință calitatea procesuală de suspect, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

DNA face precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Alte date nu pot fi comunicate în acest moment, deoarece le sunt incidente dispozițiile art. 12 alin 1 litera e) din Legea 544/2001.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Gigi Becali a fost chemat la DNA

13 Nov 2019 624

ÎPS Teodosie, audiat de DNA Arhiepiscopul Constanţei şi Tomisului, în faţa procurorilor

13 Jul 2016 3870

IPS Teodosie a ajuns la DNA! El va fi audiat de procurorii anticorupție

12 Jul 2016 2443

IPS Teodosie va fi chemat la DNA!

11 Jul 2016 3213

Voiculescu, audiat la DNA pentru cărţile scrise în puşcărie

10 Jun 2016 1543

Gigi Becali, din nou în fața procurorilor DNA

24 Mar 2016 954

Gigi Becali va fi reaudiat în dosarul lui Popoviciu

17 Mar 2016 1564

Gigi Becali, urmărit penal pentru mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului

09 Mar 2016 1311

Gigi Becali, faţă în faţă cu procurorii DNA

09 Mar 2016 1174

Gigi Becali „Nu mai am încredere decât în Kovesi. Să facă anchetă”

13 Aug 2015 1992

Evz.ro DNA - Radu Mazăre, abuz în serviciu identic cu dosarele „Dan Voiculescu-ICA” și „Becali-MApN”

08 Apr 2015 1526

Clipul a devenit viral pe internet Prima parodie de după eliberarea lui Gigi Becali din închisoare (video)

04 Apr 2015 1905

Gigi Becali ar putea fi, de azi, liber!

03 Apr 2015 1119

Zi decisivă Gigi Becali află azi dacă va fi eliberat din închisoare

31 Mar 2015 1235

Document oficial despre Gigi Becali De ce vor procurorii ca acesta să rămână în închisoare

26 Mar 2015 1197