Ginecolog din Spitalul Judeţean Constanţa, trimis în judecată pentru ucidere din culpă. Cauza, la rejudecare

Judecătorii de la Tribunalul Constanţa vor redeschide azi dosarul în care procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au dispus, în ianuarie 2015, trimiterea în judecată a medicului Hany Riad, care activase ca ginecolog în cadrul Spitalului Judeţean Constanţa, pentru ucidere din culpă.
 
De asemenea, tot în prezenta cauză a mai fost deferită Justiţiei Snejana Sîmboteanu, pentru fals intelectual.
 
Şedinţa de judecată este programată pentru ora 9.00.
 
În primă instanţă, Judecătoria Constanţa a dispus, pe data de 21 aprilie 2016, achitarea celor doi inculpaţi şi obligarea părţii responsabil civilmente SC Asirom Vienna Insurance Group SA la plata sumei de 10.000 de euro către partea civilă (…).
 
Achitarea în cauză a fost făcută după ce judecătorii au ajuns la concluzia că faptele nu ar fi fost săvârşite cu vinovăţia prevăzută de lege.
 
Decizia Judecătoriei Constanţa a fost atacată la Curtea de Apel Constanţa atât de procurori, cât şi de familia fetei moarte. Ulterior, magistraţii au desfiinţat în parte sentinţa penală din data de 21 aprilie a Judecătoriei Constanţa şi, în rejudecare, au trimis cauza Tribunalului Constanţa, spre competentă soluţionare.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, în doliu. Un cunoscut medic ginecolog s-a stins din viață

03 Mar 2022 22059

Malpraxis dovedit Judecătorii au motivat condamnarea ginecologului constănţean acuzat de moartea unei tinere paciente

04 Feb 2019 7504

Exclusiv Un medic ginecolog din Constanţa, acuzat de moartea unei tinere paciente, a fost condamnat definitiv

20 Dec 2018 15552

O copilă de 15 ani a murit în Spitalul Judeţean la patru ore după avort! Verdict final în cazul medicului ginecolog Hany Riad

05 May 2017 71490

SCJU Constanţa angajează medic obstretică-ginecologie

07 Dec 2016 2739

Medicul Hany Riad, achitat pentru ucidere din culpă. Procurorii sunt nemulţumiţi. Totul s-ar putea decide azi

20 Sep 2016 2560

Dosarul se rejudecă. Procurorii, nemulţumiţi Cunoscut medic ginecolog din Constanţa, achitat pentru mită!

27 Aug 2016 3737

Din spatele uşilor închise Cum ar fi primit mită un medic rezident ginecolog din Constanţa pentru un chiuretaj

09 Aug 2016 6822

Medicul ginecolog Hany Riad a fost achitat Pacientul, mort. Procesul a ajuns la Curtea de Apel

30 Jun 2016 5847

Un cunoscut medic ginecolog din Constanţa, achitat pentru mită! Procurorii sunt nemulţumiţi

24 May 2016 2909

Un cunoscut medic ginecolog din Constanţa, acuzat de luare de mită, a fost achitat

19 Apr 2016 3464

UPDATE. O nouă decizie în dosarul medicului ginecolog Ion Niculescu, fostul şef al Spitalului Judeţean

23 Oct 2015 2315

Cercetat pentru „ucidere din culpă“ Începe judecata medicului ginecolog Hany Riad

17 Mar 2015 3535

Medic al Spitalului Judeţean, condamnat pentru luare de mită

05 Mar 2015 2332

Medic ginecolog al Spitalului Judeţean Constanţa, doi ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită.

04 Mar 2015 2126