Horia Constantinescu, președintele ANPC, agresat la Neptun, în timpul unui control, în 2018! S-a fixat un nou termen în apel

 
 
  • Dosarul a fost soluționat în primă instanță de Judecătoria Mangalia, care a decis condamnarea unui inculpat la un an şi patru luni închisoare cu suspendare sub supraveghere.
  • Cel de al doilea inculpat s-a ales cu pedeapsa amenzii penale în sumă de 2.000 de lei, corespunzătoare unui număr de 200 de zile-amendă şi unei valori de 10 lei/zi-amendă, pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe comisă în dauna persoanei vătămate Horia Miron Constantinescu.
 
Judecătorii de la Curtea de Apel Constanța au fixat un nou termen în apelul dosarului în care Horia Constantinescu, președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului, fost director interimar al Direcției de Servicii Publice din cadrul Primăriei Constanța și comisar șef adjunct al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța, a fost agresat în 2018, în timpul unui control la o terasă din stațiunea Neptun. Tot în acest dosar a fost agresată și Ecaterina Scînteie, în prezent comisar șef adjunct al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța.        
  
Noul termen a fost stabilit pentru jumătatea lunii ianuarie 2023.
 
Dosarul a fost soluționat în primă instanță de Judecătoria Mangalia, care a decis condamnarea unui inculpat la un an şi patru luni închisoare cu suspendare sub supraveghere. Cel de al doilea inculpat s-a ales cu pedeapsa amenzii penale în sumă de 2.000 de lei, corespunzătoare unui număr de 200 de zile-amendă şi unei valori de 10 lei/zi-amendă, pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe comisă în dauna persoanei vătămate Horia Miron Constantinescu.
  
Dosarul a fost instrumentat de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.
 
Conform anchetatorilor, scandalul a avut loc în luna august 2018, în timpul unui control la o terasă din stațiunea Neptun, județul Constanța, în cadrul „Comandamentului Litoral 2018“, iar fostului șef al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța i-a fost spartă buza superioară și un dinte.
 
În primă instanță, Judecătoria Mangalia a decis condamnarea inculpatului S.D., la pedeapsa de şase luni închisoare pentru infracţiunea de ultraj comisă în dauna persoanei vătămate Ecaterina Scînteie.
 
Judecătorii au decis condamnarea inculpatului S.D. la pedeapsa de un an închisoare pentru infracţiunea de ultraj comisă în dauna persoanei vătămate Horia Miron Constantinescu. Cel în cauză a mai fost condamnat la pedeapsa de şase luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice.
 

Judecătoria Mangalia a contopit cele trei pedepse principale şi i-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de un an închisoare, la care adaugă un spor legal de patru luni închisoare, urmând ca inculpatul S.D. să execute pedeapsa rezultantă de un an şi patru luni închisoare cu suspendare sub supraveghere.
 
Instanța a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Ecaterina Scînteie împotriva inculpatului S.D., acesta fiind obligat să achite părţii civile Scînteie Ecaterina suma de 4.000 de euro daune morale, în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plăţii.

 
Magistrații au admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Horia Miron Constantinescu împotriva inculpatului S.D., acesta fiind obligat să achite părţii civile Horia Miron Constantinescu suma de 6.000 de euro daune morale, în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plăţii
 
Tot în prezenta cauză, judecătorii au decis condamnă unui alt inculpat, P.A.M., la pedeapsa amenzii penale în sumă de 2.000 de lei, corespunzătoare unui număr de 200 de zile-amendă şi unei valori de 10 lei/zi-amendă, pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe comisă în dauna persoanei vătămate Horia Miron Constantinescu.
 
Magistrații au admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Horia Miron Constantinescu împotriva inculpatului PAM, pe care l-au obligat să achite părţii civile Horia Miron Constantinescu suma de 1.000 de euro daune morale, în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plăţii.
 
Decizia Judecătoriei Mangalia a fost contestată la Curtea de Apel Constanța.
 
Oricare va fi decizia Curții de Apel, aceasta va fi definitivă!
  
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Surpriză la percheziție!
DIICOT Constanța a prins în flagrant un bărbat care a pus în circulație bani falși

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE TEXT+VIDEO Dumitrache reales Conferință de alegeri în cadrul Organizației Municipale a PSD Constanța. Cine sunt vicepreședinții organizației municipale? (Galerie FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 1077

ZIUA LIVE Horia Constantinescu, candidatul PSD la Primăria Constanța - „Lucrurile pot fi făcute cu condiția că trebuie să fii pe teren“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 578

Decizia lui Horia Constantinescu de a demisiona din funcţia de preşedinte al ANPC, în Monitorul Oficial

22 Apr 2024 748

ZIUA LIVE Este nevoie de o intervenție cathartică în Primăria Constanța?

22 Apr 2024 688

Candidații PSD Constanța au participat la „Primăvara speranței în lupta cu boala Parkinson“

20 Apr 2024 675

Ce planuri are Horia Constantinescu pentru lucrările de pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța

20 Apr 2024 659

LIVE TEXT Horia Constantinescu, candidatul PSD la Primăria Constanța, în conferință de presă (GALERIE FOTO)

17 Apr 2024 955

Horia Constantinescu a demisionat din funcția de președinte al ANPC pentru a candida la Primăria municipiului Constanța

15 Apr 2024 711

Stelian Ion despre Horia Constantinescu, contracandidatul său din partea PSD Constanța "Un comisar poate să devina un interlop, dar un interlop nu va putea fi niciodată comisar" (VIDEO)

28 Mar 2024 909

Candidatul PSD la Primăria Constanța, Horia Constantinescu, și-a anunțat demisia din fruntea ANPC

28 Mar 2024 937

Decebal Făgădău „Mi-aș fi dorit din tot sufletul să candidez la funcția de primar al Municipiului Constanța“ (VIDEO)

27 Mar 2024 2288

Costin Răsăuțeanu deschide listele PSD pentru Consiliul Local Municipal Constanța

27 Mar 2024 1112

LIVE VIDEO+TEXT Biroul Politic Național a validat candidații PSD pentru Primăria și Consiliul Județean Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO+DOCUMENTE)

27 Mar 2024 3984

Anunțul ANPC Cerinţele necesare pentru ca un produs să poată fi numit românesc ar putea fi stabilite printr-un act normativ

13 Mar 2024 646

ZIUA LIVE Horia Constantinescu –„Am discutat cu Decebal Făgădău și cred că am conturat formula câștigătoare. Ne înscriem și noi la concurs, partidul decide candidații”!

12 Feb 2024 1635