Horia Ţuţuianu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, aşteptat azi în instanță

Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Marius Horia Ţuţuianu, contestă un raport de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate (ANI). Dosarul se află pe rolul Curții de Apel Constanța, iar azi va avea loc cel de al doilea termen. 
 
Cauza este repartizată spre soluţionare completului de judecată C6 Fond, prezidat de Camelia Trifanov.
 
Amintim că, în luna februarie a.c, Agenţia Naţională de Integritate a anunţat că Horia Țuţuianu, actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate în perioada mandatului 2012-2016 întrucât ar fi exercitat simultan funcţia de consilier judeţean şi pe cea de preşedinte al CA al SC Neptun Olimp SA, realizând venituri de natură salarială de la societatea comercială.
 
De precizat că ANI mai constatat că, pe perioada exercitării primului mandat de consilier judeţean, între Consiliul Judeţean Constanţa şi o firmă în cadrul căreia soţia lui Horia Ţuţuianu a exercitat calitatea de asociat unic şi administrator, s-a derulat un acord-cadru privind furnizarea de solare complet echipate, în valoare de 100.000 lei. ANI susţinea la acel moment: „Persoana evaluată a încălcat astfel dispoziţiile art. 88, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „(1) Funcţia de consilier local sau consilier judeţean este incompatibilă cu: […] d) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, asociat, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor la regiile autonome şi societăţile comerciale de interes local înfiinţate sau aflate sub autoritatea consiliului local ori a consiliului judeţean respectiv sau la regiile autonome şi societăţile comerciale de interes naţional care îşi au sediul sau care deţin filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă”, potrivit raportului ANI.
 
Conform prevederilor legale, dispoziţiile raportului ANI sunt suspendate până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive. În apărarea sa, Ţuţuianu a invocat modificările legislative introduse în legile 176/2010 şi 161/2003, prin Legea 54 din 20 martie 2019, publicată la data de 21.03.2019, în Monitorul Oficial, respectiv Legea 59 din 8 aprilie 2019, publicată la data de 9.04.2019, în Monitorul Oficial, acte normative promulgate de preşedintele României, Klaus Iohannis.
 
Citeşte şi: 
 
Decizie definitivă! 
Asociația Elevilor Constanța a pierdut procesul împotriva Consiliului Județean Constanța
 
Sprijin de la ANAP pentru CJC, la licitația pentru Muzeul de Istorie Țuțuianu - „Măsura s-a luat pentru a se atribui contractul fără a încălca prevederile legale“
 
Jaful e ceva mai mic, dar nu lipseşte Ţuţuianu se face că plouă - „Raportul Curţii de Conturi, mult mai bun decât în anii precedenţi!“
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#Dobrogea145 Marius Horia Țuțuianu, deputat PSD Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

21 Nov 2023 875

Parlamentari dobrogeni, discursuri festive în Camera Deputaților cu prilejul Zilei Dobrogei (VIDEO)

14 Nov 2023 972

Vasile Ivanof, decedat Magistrații au decis rejudecarea dosarului dintre Stone Construct SRL și CJ Constanța, vizând contractul de la Capidava. Ce sume se află la mijloc?

29 Sep 2023 1017

Declarații de avere Constanța Marius - Horia Țuțuianu, deputat, averea și interesele (DOCUMENTE)

13 Sep 2023 1274

Neptun Olimp SA și-a chemat în instanță fosta conducere! Ce decizie a luat tribunalul

20 Jun 2023 2315

#Dobrogea144 Marius Horia Țuțuianu, deputat PSD Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

21 Nov 2022 2100

Declarații de avere Ce avere are deputatul Horia Țuțuianu, fostul președinte al CJC, vicepreședinte al PSD Constanța (DOCUMENTE)

22 Aug 2022 3789

Neptun Olimp SA și-a chemat în instanță fosta conducere! Printre cei dați în judecată, deputatul Marius Horia Țuțuianu și Cătălin Mihail Caracostea

01 Aug 2022 2949

Caracostea Cătălin Mihail, o nouă investiție la Neptun

16 Jul 2022 2063

S-a trezit din somn deputatul Horia Țuțuianu și îi atribuie ironic primarului Chițac eticheta de rege al „ospitalității“ care taxează cu 94 de lei/zi parcarea în Mamaia

09 May 2022 3946

Decizie definitivă Cunoscut politician local, fost șef al unei importante instituții, victorie împotriva inspectorilor de integritate! (MINUTA)

07 Apr 2022 1374

Ce activitate au avut și cât de bogați au devenit parlamentarii constănțeni după primul an de mandat (I) (DOCUMENTE)

03 Dec 2021 4548

Horia Marius Țuțuianu, deputat PSD de Constanța - „Cîțu plătește cu demiterea pentru toate acțiunile sale”

05 Oct 2021 1787

Senatorul PSD, Felix Stroe „Tot mai mulți cetățeni ne trimit facturile la energie electrică. Este un faliment individual generalizat, dacă nu se găsesc soluții“ (video)

17 Sep 2021 2220

Se vor strânge semnături pentru Spitalul Regional PSD Constanța, în conferință de presă. Parlamentarii vorbesc de cele mai recente probleme

20 May 2021 2153