Hotărâre de Consiliu Local luată în 2017 PUZ-ul pentru strada Călăraşi, în atenţia instanţei


Procesul ce vizează ridicarea blocului de pe strada Călăraşi va avea o nouă înfăţişare, mâine, la Tribunalul Constanţa. Concret, este vorba despre litigiul în care se solicită anularea hotărârii de Consiliu Local ce priveşte blocul care ar urma să fie ridicat pe strada Călăraşi, din Constanţa, prin PUZ-ul iniţiat de Elena Epure. De menţionat că hotărârea atacată în instanţă a fost luată în urmă cu mai bine de doi ani.


La termenul anterior din proces, desfăşurat în data de 23 ianuarie, judecătorii au amânat cauza, atât din cauza protestelor din justiţie pe marginea eliminării pensiilor de serviciu, cât şi pentru a se lua la cunoştinţă înscrisurile depuse la dosar.


Cazul a fost înregistrat la instanţă încă din anul 2018, pe data de 29 august, pe rolul Secţiei contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Constanţa, unde a primit numărul de dosar 5213/118/2018. Obiectul dosarului îl constituie „anulare act administrativ HCL nr. 19/31.01.2017“, reclamant fiind Asociaţia Constanţa Altfel, iar printre pârâţi se numără Consiliul Local al Municipiului Constanţa, dar şi Primarul Municipiului Constanţa.


Aşa cum se arăta şi în ediţiile anterioare, PUZ-ul a fost aprobat în şedinţa de Consiliu Local din ianuarie 2017 şi priveşte zona delimitată de strada Călăraşi, strada Mihai Viteazul, strada Călugăreni şi strada Ștefan Mihăileanu, investitor fiind Elena Epure. Astfel, proprietarul terenului în suprafaţă de 280 mp de pe strada Călăraşi intenţionează să ridice o clădire de locuinţe colective în regim P+2E, cu funcţiuni complementare locuirii: parcare şi spaţii tip birou pentru exercitarea profesiilor liberale.


Citeşte şi:

PUZ-ul iniţiat de Elena Epure pentru un bloc de pe strada Călăraşi, atacat în instanţă de „Constanţa Altfel“ (document)


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 04 octombrie 2023

05 Oct 2023 1120

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 4 septembrie 2023

05 Sep 2023 1524

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 12 mai 2023

15 May 2023 1340

Renunțare la judecată într-un proces deschis de Asociația Constanța Altfel Consiliului Local

28 Mar 2022 1439

12 achitări Radu Mazăre și Sorin Strutinsky, singurii condamnați în Dosarul Polaris! (MINUTĂ)

04 Feb 2022 2390

Oficial! Pedepse definitive în Dosarul Polaris! Radu Mazăre și Sorin Strutinsky, câte cinci ani. Eduard Martin și Polaris, achitați (MINUTĂ)

03 Feb 2022 9605

Ziua Z Cinci judecători de la Înalta Curte, așteptați să se pronunțe în dosarul Polaris!

31 Jan 2022 1857

Primele condamnări! Curtea Supremă nu se va pronunța azi în dosarul cunoscut generic Polaris!

29 Nov 2021 12045

Achitați sau condamnați Cinci judecători de la Curtea Supremă, așteptați să se pronunțe azi în Dosarul Polaris

29 Nov 2021 2110

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 17 noiembrie 2021

18 Nov 2021 2211

Pronunțarea definitivă în dosarul Polaris, amânată. Când a fost stabilit noul termen

01 Nov 2021 2666

Înalta Curte se va pronunța azi într-unul dintre cele mai importante dosare penale pentru Constanța. Cine sunt judecătorii

01 Nov 2021 3938

PUZ-ul pentru strada Călărași, din Constanța, întors pe masa Tribunalului! Avem motivarea Curții de Apel (document)

13 Oct 2021 2934

Procesul legat de PUZ-ul pentru strada Călărași merge la instanța superioară. S-a declarat recurs

12 Jun 2020 1582

După un an și jumătate de proces, PUZ-ul pentru strada Călărași rămâne în picioare. Decizia instanței

07 Apr 2020 3063