Justitie

Hotărâre importantă pentru Garda de Coastă, publicată în Monitorul Oficial!

În Monitorul Oficial al României a fost publicată hotărârea privind trecerea unor construcţii aflate în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Garda de Coastă, din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcţiune, casării şi valorificării.
 
Prin intermediul hotărârii mai sus precizate s-a aprobat trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcţiune, casării şi valorificării a unor construcţii aflate în administrarea Gărzii de Coastă.
 
La solicitarea cotidianului ZIUA de Constanţa, oficialii Gărzii de Coastă au răspuns că imobilele la care se face referire sunt amplasate în judeţul Constanţa, respectiv în Portul Constanţa - Dana 0 (aparţinând Grupului Nave Constanţa), în sat Vadu - comuna Corbu (aparţinând Punctului de Lucru Vadu) şi în comuna Ostrov - Regie Ostrovit (aparţinând Sectorului Poliţiei de Frontieră Ostrov). Aceste construcţii aveau diferite destinaţii, în funcţie de zona în care sunt amplasate, respectiv: - la Grupul de Nave Constanţa: şopron auto, magazie muniţii şi bordei alimente; - la Punctul de Lucru Vadu: pavilion administrativ, magazie, grajd, magazie muniţie, wc, bordei, depozit combustibil lichid şi cocină porci; - la Sectorul Poliţiei de Frontieră Ostrov: bordeie şi WC.
 
Imobilele vor rămâne în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Garda de Coastă, trecerea construcţiilor din domeniul public al statului în domeniul privat făcându-se în vederea scoaterii din funcţiune, casării şi demolării acestora.
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Comandantul pescadorului sub pavilion Turcia, surprins la braconat în Marea Neagră, arestat pentru 30 de zile

23 May 2019 311

Nu e glumă Război, pe Marea Neagră, zona Costineşti. Marinari turci răniţi, navă scufundată. Un avion şi vase militare în ajutor

21 May 2019 19693

Ce companii vor asigura transportul aerian al angajaţilor Gărzii de Coastă (document)

21 May 2019 560

Bunuri contrafăcute, confiscate în Portul Constanţa Sud Agigea. Unde trebuia să ajungă marfa

20 May 2019 320

Absolvenţii de liceu care vor să devină poliţişti de frontieră se pot înscrie la concursurile organizate de MAI şi MApN

14 May 2019 678

Captură a poliţiştilor de frontieră. Peşte şi plase de pescuit, confiscate de agenţi

22 Apr 2019 612

SCOMAR. Ce este şi de ce nu a văzut drogurile care au invadat litoralul Mării Negre, deşi ar fi trebuit

22 Apr 2019 3637

Cetățean ucrainean, dat în urmărire de autoritățile române, reținut la Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, judeţul Constanţa

19 Apr 2019 413

Constanța. Zeci de kg de peşte, transportate fără documente legale, confiscate de poliţiştii de frontieră (galerie foto)

18 Apr 2019 418

O societate cu acţionariat german va asigura nava MAI 1101 (document)

16 Apr 2019 781

Cetățeni din Republica Moldova angajați ilegal la Constanța. Ce măsuri au luat polițiștii de la Imigrări

12 Apr 2019 495

Captură impresionantă a polițiștilor de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă. Ce au găsit într-un container sosit în Portul Constanța din China (galerie foto)

11 Apr 2019 480

Peste 80 kilograme de peşte, transportate fără documente legale, confiscate de poliţiştii de frontieră constănțeni

09 Apr 2019 451

Cine va furniza costume de protecţie Gărzii de Coastă Constanţa (document)

06 Apr 2019 964

Peste 200 de kilograme de peşte, transportate fără documente legale, confiscate de poliţiştii de frontieră constănţeni

02 Apr 2019 779