Îl judeca pe Valentin Preda, fost consilier al primarului Constanţei Daniela Panioglu, de la Curtea de Apel Bucureşti, suspendată trei luni

Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a admis acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva Danielei Panioglu, judecător în cadrul Curţii de Apel Bucureşti.

„În temeiul prevederilor art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Secţia a aplicat doamnei judecător sancţiunea disciplinară constând în  “suspendarea din funcţia de judecător pentru o perioadă de 3 luni” pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. c) din acelaşi act normativ - „ atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi, celălalt personal al instanţei sau al parchetului în care funcţionează, inspectori judiciari, avocaţi, experţi, martori, justiţiabili ori reprezentanţii altor instituţii”, conform CSM.

Daniela Panioglu judecă dosarul în care Valentin Răducu Preda, fost secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor şi ex-consilier al lui Radu Ştefan Mazăre în perioada în care acesta a fost edilul-şef al oraşului, este bănuit de divulgarea secretului care periclitează securitatea naţională, trafic de influenţă, complicitate la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.

Valentin Răducu Preda a fost deferit Justiţiei de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în iunie 2014, alături de mai multe persoane, printre acestea aflându-se Dan Emil Manolachi, fost angajat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi al Poliţiei Judeţului Constanţa, dar şi de Geanina Lavinia Cazan, fost şef al Cabinetului secretarului de stat Răducu Preda şi fost director comercial al Companiei Naţionale Administraţia Canalelor Navigabile SA.
 
În dosar au mai fost trimişi în judecată: Andrei Ştefan Caunii, reprezentant al unei societăţi pe acţiuni, Octavia Mihaela Vasile, Marius Irofte, Cătălin Radu, Tudor Gabriel Bohîlţeanu, consilier personal al ministrului Transporturilor, la data presupuselor fapte, şi Elena Simona Hulubariu.

În 2014, Daniela Panioglu a decis menţinerea sub control judiciar a lui Nicuşor Daniel Constantinescu, fostul şef al CJC. Tot atunci, Panioglu a menţinut hotărârea Tribunalului Bucureşti prin intermediul căreia s-a respins cererea de revocare a măsurii controlului judiciar şi i s-a încuviinţat lui Nicuşor Constantinescu să părăsească teritoriul României în perioada 6 - 11 iunie 2014, pentru a se deplasa la unitatea medicală Johns Hopkins Chicago.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CSM a decis excluderea din magistratură pentru două judecătoare ale Curții de Apel București! Oficial

16 Mar 2023 1242

Pastilă amară pentru Elan Schwartzenberg! Nu scapă de mandatul de arestare

16 Jan 2019 2236

Mandatul de arestare ar putea fi anulat azi Elan Schwartzenberg, amendat în instanţă cu 800 de lei. Ce abatere ar fi săvârşit omul de afaceri

16 Jan 2019 1760

Elan Schwartzenberg nu scapă de mandatul de arestare preventivă emis pe numele său

02 Aug 2018 1613

Libertatea unui cunoscut afacerist va fi decisă azi. Legături cu Radu Mazăre, fostul primar al Constanței

02 Aug 2018 1480

Cine sunt judecătorii care vor decide libertatea lui Elan Schwartzenberg. Unul este din Constanţa

27 Jul 2018 3422

Valentin Răducu Preda, menţinut sub control judiciar de judecătoarea Daniela Panioglu (rechizitoriu)

04 Mar 2017 2870

Divulgarea secretului care periclitează securitatea naţională Valentin Răducu Preda nu scapă de judecătoarea Daniela Panioglu (rechizitoriu)

25 Jan 2017 4498

Valentin Răducu Preda, menţinut sub control judiciar de judecătoarea Daniela Panioglu (rechizitoriu)

31 Oct 2016 3219

Valentin Preda rămâne sub control judiciar. A fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor şi consilierul lui Mazăre (rechizitoriu)

16 Aug 2016 2970

Un nou termen în dosarul lui Valentin Preda, acuzat de divulgarea secretului care periclitează securitatea naţională (rechizitoriu)

24 Jun 2016 2374

Valentin Preda, menţinut sub control judiciar de judecătoarea Daniela Panioglu (rechizitoriu)

04 Jun 2016 2774

Valentin Preda, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor şi ex-consilier al lui Radu Mazăre, sub control judiciar (rechizitoriu)

04 Apr 2016 3270

Hotărâre definitivă pentru Valentin Preda, acuzat de divulgarea secretului care periclitează securitatea naţională (rechizitoriu)

18 Feb 2016 3014

UPDATE. Secrete şi securitate naţională Valentin Preda, ex-consilierul fostului primar al Constanţei, pus sub control judiciar

08 Feb 2016 2967