În așteptarea pronunțării Ce au decis judecătorii în dosarul în care fostul senator Gigi Christian Chiru este acuzat de ucidere din culpă



Judecătoria Constanța trebuia să se pronunțe azi în dosarul în care fostul senator Gigi Christian Chiru este acuzat de ucidere din culpă.

Instanța a amânat pronunțarea pentru data de 24 mai 2022.

Tot în prezenta cauză mai este judecat şi Cristian Valentin Smădu, acuzat tot de ucidere din culpă.

Oricare va fi decizia primei instanțe, aceasta va putea fi contestată la Curtea de Apel Constanța.
 
În actul de sesizare a instanţei, procurorii arată că, „în anul 2007, în calitate de administrator unic al unei societăţi comerciale, inculpatul Chiru Gigi - Christian a demarat lucrările de consolidare şi modernizare a unui imobil în care funcţiona o discotecă din localitatea Eforie Sud, judeţul Constanţa, pentru execuţie contractând o firmă al cărei administrator era inculpatul Smădu Cristian-Valentin“.
 
„Execuţia a fost realizată fără autorizaţie de construire şi în absenţa unor persoane competente să verifice dacă lucrările sunt corespunzător efectuate. Printre lucrări s-au numărat confecţionarea şi montarea unei balustrade metalice, care, la data de 24 noiembrie 2011, din cauza modului defectuos în care a fost realizată, s-a desprins parţial din elementele de fixare, sub greutatea unei persoane care a căzut peste ea.
 
Ca urmare a impactului, persoana respectivă s-a prăbuşit în gol, pe pardoseala de la parterul imobilului, fapt ce a dus ulterior la moartea sa“, conform rechizitoriului.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme din Constanța Modificări importante într-o companie administrată de un fost candidat la Primăria Constanța

27 Dec 2023 982

Fostul senator Gigi Chiru, acțiune extraordinară la Curtea Supremă! Instanța a admis în principiu cererea

17 Dec 2023 742

#Dobrogea145 Christian Gigi Chiru, inițiator Ziua Dobrogei și președinte ALDE Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei (VIDEO)

14 Nov 2023 959

Fostul senator Gigi Christian Chiru, din Constanța, acțiune extraordinară la Înalta Curte!

23 Oct 2023 904

Știri justiție Constanța Fostul senator Gigi Christian Chiru acuzat de ucidere din culpă! Judecătorii au încetat procesul penal. Definitiv

17 Aug 2023 1681

Amânare de pronunțare în cazul fostului senator Gigi Chiru, acuzat de ucidere din culpă!

08 Jul 2023 1164

Final de proces în cazul fostului senator Gigi Chiru, acuzat de ucidere din culpă! Când se va da decizia definitivă

17 Jun 2023 4097

Cazul fostului senator Gigi Chiru, acuzat de ucidere din culpă, amânat pentru iunie

03 May 2023 2221

Un fost senator de Constanța, acuzat de ucidere din culpă! Când se va lua decizia finală!

20 Nov 2022 1516

#Dobrogea144 Mesajul lui Christian Gigi Chiru, inițiatorul legii privind declararea datei de 14 noiembrie ca Ziua Dobrogei (VIDEO)

14 Nov 2022 1322

Ucidere din culpă! Judecătorii motivează de ce a încetat procesul penal în cazul fostului senator Gigi Chiru!

02 Nov 2022 2074

ALDE are o nouă conducere. Mohammad Murad ales copreședinte alături de Varujan Vosganian şi Mircea Minea. Gigi Chiru a preluat organizația de la Constanța

23 Oct 2022 2153

Fostul senator Gigi Christian Chiru acuzat de ucidere din culpă! Judecătorii au dispus încetarea procesului penal

20 Oct 2022 1454

Judecătoria Constanța a amânat, pentru a 15-a oară, pronunțarea în dosarul fostului senator Gigi Christian Chiru, acuzat de ucidere din culpă!

02 Oct 2022 1174

O nouă amânare de pronunțare în dosarul fostului senator Gigi Christian Chiru, acuzat de ucidere din culpă

12 Aug 2022 1575