Înalta Curte, amânare de pronunțare în dosarul lui Costel Alexe, fost ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor



Înalta Curte de Casație și Justiție a amânat pronunțarea în faza camerei preliminare în dosarul în care procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de Combatere a Corupției au dispus trimiterea în judecată a lui Costel Alexe, fost ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor.
 
Pronunțarea a fost amânată pentru data de 31 ianuarie 2023.  
 
Oricare va fi decizia, aceasta va putea fi contestată.
 
În cauză au mai fost trimise în judecată alte șase persoane fizice (una dintre ele la data faptelor director general în cadrul unei societăți comerciale cu activitate în siderurgie, pentru dare de mită, delapidare și participație improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată și alte cinci persoane fizice, pentru săvârșirea unor infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată comise sub forma autoratului și a participației improprii).
 
Conform datelor oficiale, inculpații cauzei sunt: Costel Alexe, Grecu Ioan-Bogdan, Alexe Raluca-Elena, Fătu Nicoleta, Gătin Mirela, Alexe Mihai și Alexe Florin.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:
 
„La data de 6 aprilie 2020, inculpatul Alexe Costel, în calitate de ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor ar fi pretins, în mod direct, de la o persoană din conducerea unui combinat siderurgic, mai multe produse din tablă (tablă cutată, țeavă pătrată, țeavă rectangulară și rulouri de tablă) în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu referitoare la alocarea, cu titlu gratuit, către fabrica respectivă, a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră și la monitorizarea măsurilor luate de această fabrică pentru închiderea unui depozit de deșeuri neconforme (haldă de zgură).
 

Depozitul respectiv era unul dintre cele 68 de depozite neînchise pentru care statul român a fost condamnat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în anul 2018, pentru neîndeplinirea obligației asumate ca stat membru al UE de a le închide cât mai repede. Ca urmare, România trebuie să raporteze periodic situația depozitelor menționate în cuprinsul hotărârii CJUE.
 
Foloasele respective, în cantitate de 22 tone, ar fi fost primite în zilele de 23 aprilie 2020 și 07 iulie 2020, la punctul de lucru al unei societăți comerciale administrată de o persoană apropiată ministrului, inculpată în prezenta cauză.

 
Valoarea foloaselor ar fi fost primite ca mită de fostul ministru cu acceptul directorului general al societății respective, trimis în judecată în prezenta cauză, și se ridică la suma de 99.956 lei, ce constă în contravaloarea produselor siderurgice, a manoperei și a transportului.
 
Ulterior, pentru a crea o aparență de legalitate scoaterii din gestiune și remiterii cu titlu de mită a produselor siderurgice, directorul general ar fi determinat două subalterne (trimise în judecată în aceeași cauză) să încheie două contracte de sponsorizare cu o asociație controlată de ceilalți trei inculpați, persoane fizice.

În perioada decembrie 2020 - ianuarie 2021, pentru a-și crea un „alibi juridic” necesar justificării primirii foloaselor necuvenite, aceleași trei persoane au întocmit mai multe documente false (contracte de închiriere, note contabile, etc.)“, conform DNA.
 
În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor primite în contextul de mai sus.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casație și Justiție cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

BPN al PNL a validat candidatura președintelui PNL Iași, Alexandru Muraru, la alegerile europarlamentare

21 Mar 2024 491

Curtea Supremă a validat dosarul Începe procesul în cazul lui Costel Alexe, fost ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor! (DOCUMENT)

04 Feb 2024 641

Conducerea Academiei Române reacționează printr-o scrisoare deschisă la renovarea Bojdeucăi lui Creangă, în „stil modernizat excesiv”

23 Nov 2023 967

Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul în cazul fostului ministru al Mediului, Costel Alexe

17 Nov 2023 650

Amânare de pronunțare în dosarul lui Costel Alexe, fost ministru al Mediului, trimis în judecată de DNA

12 Jan 2023 1395

DNA. Costel Alexe, președinte CJ Iași, trimis în judecată. Ce acuzații i se aduc

12 Jul 2022 1148

Date din anchetă! Costel Alexe, fost ministru al Mediului, trimis în judecată de DNA, în dosarul celor 22 de tone de tablă! (DOCUMENT)

01 Jul 2022 1557

Oficial de la DNA! Fostul ministru, Costel Alexe trimis în judecată

20 Jun 2022 1453

Costel Alexe s-a autosuspendat din funcția de președinte al PNL Iași

28 Apr 2021 1855

Oficial de la DNA! Ce spun procurorii despre Costel Alexe, fostul ministru al Mediului

07 Jan 2021 2079

Declarația lui Stelian Ion despre cazul lui Costel Alexe, cercetat de DNA

05 Jan 2021 2091

Klaus Iohannis i-a transmis ministrului justiției, Stelian Ion, cererea de urmărire penală a lui Costel Alexe, fostul ministru al Mediului

05 Jan 2021 2091

Costel Alexe „Nu am luat în întreaga mea activitate publică foloase necuvenite cu încălcarea legii“

04 Jan 2021 2323

DNA cere urmărire penală a lui Costel Alexe, fostul ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor

04 Jan 2021 2164

Costel Alexe a demisonat din funcția de ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor. Cine îi va lua locul

05 Nov 2020 2346