Încă un pas pentru Vila Regală din Mamaia! S-a respins apelul Mamaia SA. Ce se întâmplă cu monumentul istoric

  • Curtea de Apel Constanța a respins miercuri, 25 noiembrie 2020, apelul declarat de societatea Mamaia SA împotriva hotărârii prin care se constatase nulitatea actului de vânzare a Castelului Reginei Maria.
  • Hotărârea Curții de Apel poate fi atacată în recurs, caz în care procesul s-ar judeca la Înalta Curte de Casație și Justiție.
  • Dacă hotărârea privind nulitatea vânzării va rămâne definitivă, Vila Regală ar urma să se întoarcă în patrimoniul Mamaia SA, iar, în cazul în care s-ar dori din nou vânzarea acesteia, statul român ar avea posibilitatea să își exercite dreptul de preemțiune.
  • Potrivit legislației în vigoare, în cazul de față, acest drept îi conferă preferință statului român pentru cumpărarea monumentului, la preț egal.
 
În justiția din Constanța s-a făcut încă un pas pentru salvarea Vilei Regale din Mamaia.
 
Curtea de Apel Constanța a respins miercuri, 25 noiembrie 2020, apelul declarat de societatea Mamaia SA împotriva hotărârii prin care Tribunalul Constanța a constatat nulitatea contractului prin care monumentul istoric a fost vândut unei societăți private.
 

Hotărârea Tribunalului, corectă

 
Prin respingerea apelului declarat de Mamaia SA, Curtea de Apel a stabilit că judecătorii Tribunalului au hotărât în mod corect să constate nulitatea actului respectiv.
 
Chiar și în aceste condiții, procesul ar putea continua, în situația în care una dintre părțile din dosar ar declara recurs împotriva hotărârii pronunțate miercuri de Curtea de Apel Constanța.
 
În acest caz, dosarul ar urma să fie trimis Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanță ce va pronunța decizia definitivă în cauză.
 
În minuta hotărârii Curții de Apel Constanța se arată că instanța a apreciat că apelul Mamaia SA este nefondat.
 

Cererea fostului director Mamaia SA, respinsă

 
Amintim că, la data de 1 iulie 2020, instanța Tribunalului Constanța a admis cererea formulată de Ministerul Culturii și a constatat „nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1755 din data de 25.06.2003 autentificat sub nr. 672/27.06.2003 de către Biroul Notarial Notari Publici Grigore Păun și Elena Laura Ștefan“.
 
Prin aceeași hotărâre, Tribunalul a respins „ca neîntemeiată cererea de intervenție accesorie formulată“, fiind vorba despre solicitarea formulată de fostul director al Mamaia SA, Lucian Victor Dan, aflat în funcție la momentul vânzării monumentului istoric.

 

Se știa că Palatul este monument istoric, potrivit instanței
 

Așa cum arătam în edițiile anterioare, în Hotărârea cu numărul 1411/2020 a Tribunalului, pronunțată și redactată pe 1 iulie 2020, se arăta, negru pe alb, că „raportat la vechimea, amplasamentul, caracteristicele istorice și arhitecturale ale bunului, calitatea Castelului Regal din Mamaia de monument istoric era, fără dubiu, de notorietate, indiferent de modul în care era menționat bunul în contabilitatea pârâtei (nr., a societății Mamaia SA)“.
 

Totodată, instanța a arătat că „din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare rezultă că nu a fost parcursă procedura dreptului de preempțiune, înaintea vânzării, conform dispozițiilor art. 4 din Legea 422/2001. (...) Toate părțile (nr., din proces) au recunoscut neparcurgerea acestei proceduri“, potrivit Jurindex.
 
În același document se mai arată că, în cererea de chemare în judecată, Ministerul Culturii a arătat că  „în urma activității de investigație jurnalistică întreprinse de Info Sud-Est, a fost adusă la cunoștința opiniei publice locale starea avansată de degradare în care se afla monumentul istoric, precum si faptul că acest contract de vânzare-cumpărare a fost întocmit cu nesocotirea dreptului de preemțiune al statului român, în conformitate cu prevederile art. 4 a li n. 4 din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice“.
 
În plus, au mai arătat judecătorii Tribunalului, „chiar dacă la momentul încheierii Contractului, lista monumentelor istorice întocmit ă în anii 1991-1992 nu fusese publicat ă in Monitorului Oficial, iar pârâtei Mamaia S.A. nu-i fusese comunicat ă administrativ oficial calitatea de monument istoric a construcției ce a constituit obiectul Contractului, aceste împrejuri, chiar adevărate, nu au aptitudinea de a înlătura sancțiunea nulității absolute“, potrivit www.rolii.ro.
 
Se mai arată în motivarea judecătorilor că „în același sens, instanța reține că singura persoană care ar putea invoca existența unei ingerințe în dreptul său de proprietate ca urmare a nulității contractului este pârâta Light Systems SRL, care, însă, a arătat că este de acord cu admiterea acțiunii“.
 

Ce se întâmplă cu monumentul

 
În întreg acest context, rămâne de văzut dacă Mamaia SA va merge mai departe și va declara recurs în dosar.
 
Dacă hotărârea prin care s-a constat nulitatea contractului de vânzare va rămâne definitivă, Vila Regală ar urma să se întoarcă în patrimoniul Mamaia SA, iar, în cazul în care s-ar dori din nou vânzarea acesteia, statul român ar avea posibilitatea să își exercite dreptul de preemțiune.
 
Potrivit legislației în vigoare, în cazul de față, acest drept îi conferă preferință statului român pentru cumpărarea monumentului, la preț egal.
 
Sursa foto: Google Maps. Imagine preluată în august 2019
 
Citește și:

Veste bună pentru toți iubitorii Constanței vechi:
A fost constatată nulitatea absolută a contractului prin care a fost vândută Vila Regală din Mamaia. Minuta instanței

 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Acționarii Mamaia SA, convocați în două ședințe, în ianuarie. Pe ordinea de zi, situația privind Vila Regală

22 Dec 2020 750

Vila Regală din Mamaia, în atenția Curții de Apel Constanța

22 Oct 2020 620

Pastilă amară pentru Mamaia SA, în procesul pentru Palatul din Mamaia al Reginei Maria

25 Sep 2020 1221

Lupta pentru Castelul Reginei Maria din Mamaia. Un judecător s-a abținut să intre în proces

14 Sep 2020 1268

Proces pe istoria Constanței Mamaia SA se opune anulării contractului de vânzare a Vilei Regale din Mamaia. „Hotărârea de vânzare aparține Statului Român“. Ce a declarat ministrul Culturii

10 Sep 2020 1107

Procesul pentru Vila Regală din Mamaia, departe de a se fi încheiat. Cine a atacat hotărârea ce anula vânzarea monumentului

20 Aug 2020 927

Știați că... Astăzi se împlinesc 82 de ani de la moartea Reginei Maria a României

17 Jul 2020 461

S-a motivat decizia anulării contractului de vânzare a Vilei Regale „Calitatea Castelului Regal din Mamaia de monument istoric era, fără dubiu, de notorietate“

07 Jul 2020 1425

Veste bună pentru toți iubitorii Constanței vechi A fost constatată nulitatea absolută a contractului prin care a fost vândută Vila Regală din Mamaia. Minuta instanței

02 Jul 2020 1191

Decizie de ultim moment Ministerul Culturii a câștigat în instanță Vila Regală din Mamaia!

01 Jul 2020 2575

Accident în Mamaia, lângă Vila Regală

20 Jun 2020 1433

1 iulie, ziua în care Vila Regală din Mamaia și-ar putea schimba proprietarii

18 Jun 2020 576

Cum s-a judecat Light Systems cu Primarul Municipiului Constanța, pentru Vila Regală din Mamaia – „Club Castel“. Cine a pierdut și de ce

10 Jun 2020 2450

„Noi, ca minister, ne-am făcut datoria“ Ministerul Culturii versus Light System. Miza, Vila Regală din Mamaia. Ziua „Z“ - 17 iunie

05 Jun 2020 724

S-a stabilit data când Ministerul Culturii ar putea intra în posesia Vilei Regale din Mamaia

25 May 2020 844