Începând de azi Schimbare majoră în justiţia din Dobrogea

Începând cu data de azi, 1 ianuarie 2019, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât numirea în funcţiile de conducere pentru care au candidat a judecătorilor care au obţinut rezultatul cel mai bun la concursul sau examenul desfăşurat în perioada 11 octombrie-18 decembrie. 
 
Astfel, Isabela Alina Stănescu, judecător cu grad de tribunal la Judecătoria Medgidia, a fost numită preşedinte al Judecătoriei Hârşova. Cristina Ramona Duţă a fost numită vicepreşedinte al Tribunalului Constanţa. Dumitru Radu Comşa, preşedinte al Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Constanţa, a fost numit vicepreşedinte al Tribunalului Constanţa. Teodor Viorel Gheorghe, actualul preşedinte al Tribunalului Constanţa, a fost reconfirmat şi numit în această funcţie. Marius - Cristian Epure, vicepreşedintele Curţii de Apel Constanţa, a fost numit preşedinte al Curţii de Apel Constanţa. 
 
Curtea de Apel este instanţă cu personalitate juridică, în cadrul căreia funcţionează secţii pentru cauze civile, cauze penale, cauze comerciale, cauze cu minori şi de familie, cauze de contencios administrativ, fiscal, maritime şi fluviale, precum şi cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale. În circumscripţia Curţii de Apel Constanţa funcţionează două tribunale: Tribunalul Constanţa şi Tribunalul Tulcea. Acestea sunt organizate la nivelul fiecărui judeţ şi au sediul în municipiul reşedinţă de judeţ. În raza de activitate a fiecărui tribunal sunt cuprinse toate judecătoriile din judeţ.
 
    

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, solicită rejudecarea! S-a fixat un nou termen în dosar

08 Mar 2024 958

Valentin Vrabie, fostul primar din Medgidia, primă victorie la Curtea Supremă! S-a admis în principiu cererea prin care solicită rejudecarea dosarului penal

17 Jan 2024 4368

Judecătorul Marius Cristian Epure, fost președinte al Curții de Apel Constanța, la pensie! Președintele a semnat decretul

02 Nov 2023 1989

Fostul senator Gigi Christian Chiru, din Constanța, acțiune extraordinară la Înalta Curte!

23 Oct 2023 953

Ultima oră! Judecătorul Marius Cristian Epure, fost președinte al Curții de Apel Constanța, „undă verde“ de la CSM pentru pensionare

18 Oct 2023 1408

CSM analizează azi cererea de pensionare a judecătorului Marius Cristian Epure, de la Curtea de Apel Constanța

17 Oct 2023 982

Curtea de Apel Constanța, decizie definitivă în dosarul lui Nicolae Dospinescu, fost consilier judeţean PSD!

13 Oct 2023 1104

Judecătorul Marius Cristian Epure, de la Curtea de Apel Constanța, se pensionează!

13 Oct 2023 1371

Motivarea judecătorilor în cazul lui Valentin Vrabie Prima condamnare, cu executare, apreciată „ca fiind prea aspră faţă de circumstanţele concrete ale cauzei, atât cele personale, cât şi cele reale“ (DOCUMENT)

11 Oct 2023 3677

Ce spune prefectul Silviu Coșa Radiografia dosarului în care Valentin Vrabie a pierdut Primăria Medgidia! (DOCUMENT)

10 Oct 2023 2449

Achitată în primă instanță Dosarul fostei șefe a Centrului de Servicii Comunitare „Cristina”, din Constanța, se va rejudeca!

08 Oct 2023 785

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 04 octombrie 2023

05 Oct 2023 1119

Breaking News Curtea de Apel Constanța, anunț de ultim moment în dosarul lui Valentin Vrabie, primarul din Medgidia

27 Sep 2023 6638

Zi decisivă pentru Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, condamnat cu executare în primă instanță (DOCUMENT)

26 Sep 2023 2328

Trei judecători pentru Valentin Vrabie, condamnat cu executare în primă instanță! Primarul din Medgidia, așteptat la Curtea de Apel Constanța (DOCUMENT)

13 Sep 2023 9849