Începe judecata lui Bogdan Moise, decanul Facultăţii de Teologie de la Universitatea „Ovidius“ Constanţa

Începe judecata lui Bogdan Moise, decan al Facultăţii de Teologie în cadrul Universităţii „Ovidius“ Constanţa! Decizia a fost luată de Tribunalul Constanţa şi poate fi atacată la Curtea de Apel Constanţa. Bogdan Moise a fost deferit Justiţiei de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa. În cauză, Bogdan Moise este suspectat de complicitate la instigare la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în forma participaţiei improprii, dar şi de fals intelectual.
 
Anterior, procurorii Anticorupţie au încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu Bogdan-Florin Chiriluţă, pentru fals în declaraţii în formă continuată, uz de fals (două fapte), instigare la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în forma participaţiei improprii.
 
În prezenţa avocatului, Chiriluţă a declarat expres că recunoaşte comiterea faptelor reţinute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, precum şi cu forma de executare a acesteia, respectiv: doi ani şi trei luni de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de patru ani şi interzicerea, pe o perioadă de doi ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a dreptului de a ocupa o funcţie publică.
 
Mai mult, Chiriluţă va fi obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă cuprinsă între 60 şi 120 de zile, în condiţiile stabilite de instanţă. Acordul de recunoaştere a vinovăţiei privindu-l pe Bogdan-Florin Chiriluţă a fost trimis la Tribunalul Constanţa, urmând ca instanţa de judecată să se pronunţe azi. Oricare va fi decizia instanţei, aceasta va putea fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.
 
Conform DNA, „în perioada 2013 - 2015, inculpatul Chiriluţă Bogdan-Florin, în calitate de candidat la posturile didactice scoase la concurs de Universitatea «Ovidius» Constanţa - Facultatea de Teologie, a întocmit în fals un număr de şase declaraţii pe propria răspundere, pe care le-a depus la dosarul personal în scopul menţionat mai sus“.
 
„Ulterior, conducerea Universităţii «Ovidius» Constanţa, acţionând fără vinovăţie, i-a acordat inculpatului titlurile de lector, respectiv conferenţiar universitar, şi l-a numit pe aceste posturi, concomitent cu efectuarea, în perioada februarie 2014 - iunie 2017, a unor plăţi ilegale (salarii brute) în sumă totală de aproximativ 118.570 de lei.
 
În acelaşi context, în cursul lunii aprilie 2017, inculpatul Chiriluţă Bogdan-Florin a prezentat Comisiei de verificare a activităţii ştiinţifice şi de cercetare a candidaţilor înscrişi la concursul pentru ocuparea posturilor didactice de conferenţiar şi profesor în cadrul Universităţii «Ovidius» din Constanţa, în fotocopie, o revistă, susţinând că în cuprinsul ei ar fi publicat un articol de specialitate. În realitate, inculpatul a înlocuit prin alterarea grafică a machetei articolul original cu al său.
 
La data de 13 septembrie 2017, cu ocazia audierii, inculpatul a depus la dosarul cauzei, din proprie iniţiativă, un exemplar al aceleiaşi reviste fotocopiate, în care, şi de această dată, a înlocuit prin alterarea grafică a machetei articolul original cu al său. În demersurile sale infracţionale, în anul 2013, inculpatul Chiriluţă Bogdan-Florin a beneficiat de ajutorul inculpatului Moise Bogdan, în calitate de decan al Facultăţii de Teologie din cadrul Universităţii «Ovidius» Constanţa. Concret, inculpatul Moise Bogdan, având şi calitatea de persoană însărcinată de către Senatul Universităţii Constanţa cu verificarea criteriilor de promovare a candidaţilor, a declarat pe proprie răspundere că inculpatul Chiriluţă Bogdan-Florin îndeplineşte condiţiile respective, ceea ce a condus la consecinţele prezentate mai sus“, conform procurorilor.
 

Universitatea „Ovidius“ Constanţa s-a constituit parte civilă în cauză, cu suma de 118.570 de lei, prejudiciu care a fost achitat în întregime de Chiriluţă.
 
Această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 30 ianuarie 2024

01 Feb 2024 857

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 28 august 2023

29 Aug 2023 1691

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 07 iulie 2022

11 Jul 2022 2795

DNA Constanța Petre Neacșa, director în Ministerul Transporturilor, menținut sub control judiciar

20 Jan 2022 2324

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 15 septembrie 2020

16 Sep 2020 2776

Bogdan Moise, fost decan al Facultăţii de Teologie din Constanţa, achitat definitiv

09 Jan 2020 2658

Pronunţarea în dosarul lui Bogdan Moise, fostul decan al Facultăţii de Teologie, amânată pentru 30 decembrie

21 Dec 2019 1269

Decizie definitivă în dosarul lui Bogdan Moise, fostul decan al Facultăţii de Teologie din Constanţa

28 Oct 2019 1625

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 30 septembrie 2019

01 Oct 2019 2910

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 20 septembrie 2019

23 Sep 2019 4085

Bogdan Moise, fost decan al Facultăţii de Teologie, achitat. Apelul dosarului, în septembrie

31 Aug 2019 2122

Lucrările celei de-a V-a ediții a Conferinței Internaționale Religie-Cunoaștere-Societate, desfășurate la Constanța (galerie foto)

04 Jul 2019 2071

Judecătorii explică de ce l-au achitat pe Bogdan Moise, fost decan al Facultăţii de Teologie din Constanţa

28 Feb 2019 2792

Nemulţumiri după achitarea lui Bogdan Moise, fost decan al Facultăţii de Teologie din Constanţa

12 Dec 2018 1768

Bogdan Moise, fost decan al Facultăţii de Teologie, achitat

20 Nov 2018 2156