Începe judecata tinerei de 22 de ani, din Constanța, acuzată că ar fi lovit patru polițiști și trei agenți de securitate!

  • Inculpata a fost condusă la sediul Secției 4 Poliție Constanța, ocazie cu care s-a solicitat și intervenția unui echipaj medical având în vedere starea de nervozitate și agitație excesivă a acesteia, existând suspiciunea că a consumat substanțe cu efect psihotrop.
  • În timp ce era introdusă în ambulanță și așezată pe targă, inculpata a lovit-o din nou cu picioarele în stomac și piept pe persoana vătămată U.V., polițist național.


Începe judecata tinerei de 22 de ani, din Constanța, acuzată că ar fi lovit patru polițiști și trei agenți de securitate! Judecătoria Constanța a constatat competenţa materială şi teritorială precum și legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 7955/P/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.


Pe cale de consecință, magistrații au dispus începerea judecăţii cauzei privind-o pe tânăra inculpata, pentru săvârșirea a cinci infracţiuni de ultraj (...) în referire la infracţiunile de lovire sau alte violenţe (faptele din data de 11 septembrie 2020), şi distrugere (fapta din data de 08 iulie 2020), două infracţiuni de lovire sau alte violenţe şi o infracţiune de tulburarea ordinii şi liniştii publice.


În prezent, inculpata se află sub control judiciar.


Conform procurorilor, în data de 11.09.2020, în jurul orei 21:20, în timp ce se afla în incinta unui local din mun. Constanţa, în urma unui conflict spontan cu persoana vătămată D.M.D., a tras-o pe aceasta de păr, și a lovit-o cu pumnii și picioarele, totodată aruncând cu un pahar înspre persoana vătămată B.S.G., aceasta fiind lovită cu paharul în zona capului.

În acest context, persoana vătămată D.M.D. a apăsat butonul de panică, iar după sosirea agenților de securitate, inculpata l-a mușcat de antebrațul stâng pe martorul U.C., l-a lovit cu piciorul în cap pe martorul C.N.V., iar pe martorul A.R.M. l-a lovit cu piciorul în testicule, toți trei agenți de securitate în cadrul unei societăţi private.

În acest timp, la fața locului au venit trei lucrători din cadrul Poliției Locale Constanța, iar în momentul în care s-a încercat imobilizarea inculpatei și ulterior imobilizării și încătușării, aceasta a zgâriat-o cu unghiile pe antebrațul stâng pe persoana vătămată R.A.M., polițist local, și a lovit-o totodată cu capul în zona pometelui stâng.


La fața locului a fost solicitată și intervenția unui echipaj de poliție națională care a ajutat la introducerea în autospeciala poliției locale a inculpatei, iar după conducerea la sediul Poliției Locale Constanța, în timp ce se aflau în interior aceasta a lovit-o cu piciorul în mână pe persoana vătămată U.V., polițist național.

Ulterior acestui eveniment, în timp ce se afla tot în interiorul sediului Poliției Locale Constanța, inculpata l-a lovit cu piciorul în zona abdomenului pe martorul M.G.C., polițist local, iar la scurt timp a lovit-o cu picioarele în zona membrelor inferioare pe martora C.O.R., polițist local.

La un moment dat, inculpata a fost condusă la sediul Secției 4 Poliție Constanța, ocazie cu care s-a solicitat și intervenția unui echipaj medical având în vedere starea de nervozitate și agitație excesivă a acesteia, existând suspiciunea că a consumat substanțe cu efect psihotrop.

În timp ce era introdusă în ambulanță și așezată pe targă, inculpata a lovit-o din nou cu picioarele în stomac și piept pe persoana vătămată U.V., polițist național.

De asemenea, pe tot parcursul derulării evenimentelor, inculpata a amenințat toate persoanele menționate anterior, le-a adresat injurii și cuvinte jignitoare și le-a scuipat.


Citește și

Pedeapsă micșorată pentru un bărbat care a amenințat o polițistă locală din Constanța. Judecătorii motivează

Decizie de ultim moment a judecătorilor! Este vizat americanul care a înjunghiat un polițist la Eforie

 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Libertatea tinerei acuzată că ar fi lovit patru polițiști și trei agenți de securitate, decisă săptămâna viitoare

30 Jan 2021 1011