Justitie

Începe judecata unui ofiţer de la Operaţiuni Speciale Constanţa!

Începe judecata în dosarul în care un ofiţer de poliţie cu grad de comisar din cadrul Serviciului Operaţiuni Speciale Constanţa este acuzat că ar fi „diseminat informaţii cu caracter nepublic unor persoane condamnate pentru agresiuni şi alte acte de violenţă“.
 

Ieri, Tribunalul Constanţa, instanţă învestită cu soluţionarea cauzei, a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul 346/P/2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, privindu-l pe inculpatul (…), trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, în forma prev. de disp. art. 304, alin. 2 Cod penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, şi dispune începerea judecăţii.
 
Decizia Tribunalului nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.
 
Ofiţerul de la Serviciul Operaţiuni Speciale Constanţa a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa la începutul lunii iunie.
 
De menţionat că Tribunalul Constanţa a exclus proba constând în interceptarea telefonică a convorbirii dintre „persoana condamnată pentru agresiuni şi alte acte de violenţă“ şi ofiţerul din cadrul Serviciului Operaţiuni Speciale Constanţa purtate la data de 22 februarie, ca urmare a mandatului de supraveghere tehnică.
 
Potrivit rechizitoriului, „în data de 22 februarie 2016, cu ocazia unei discuţii telefonice purtate cu numitul (...), persoană condamnată şi cu antecedente penale (n.r. poliţistul), i-a divulgat acestuia informaţii care nu sunt destinate publicităţii, legat de statutul profesional a doi lucrători de poliţie şi, în mod implicit, a componenţei personalului a două structuri poliţieneşti cu activitate specială şi nepublică, informaţii de care a luat act în temeiul calităţii de poliţist pe care o deţine acesta“.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Se caută un şef în Brigada Operaţiuni Speciale Constanţa

21 Sep 2018 460

Cazul ofiţerului de la Operaţiuni Speciale Constanţa, amânat

12 Sep 2018 342

Au spart mai multe case din Constanța Patru tineri, arestați preventiv. Ce au furat

20 Aug 2018 323

Bărbat din Constanța suspectat de furt dintr-un magazin de bijuterii din Spania. Prejudiciul, aproximativ 4,7 milioane de euro

25 Jul 2018 1244

Un ofiţer de la Operaţiuni Speciale Constanţa, inculpat. Noul termen, în septembrie

21 Jul 2018 575

Poliţia Română face un anunţ important Este vizată Brigada de Operaţiuni Speciale din Constanța

24 Jun 2018 2135

Constanța. Se caută un șef nou pentru Serviciul Prinderi în Flagrant

24 Jun 2018 734

Constanţa. Tone de combustibil sustrase din rezervoarele navelor ce tranzitează fluviul Dunărea. Mai mulţi suspecţi au fost reţinuţi

18 Jun 2018 3576

Descinderi la Constanța și în alte patru județe din țară într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani. Cum acționau suspecții

14 Jun 2018 1060

Acţiune în forţă a mascaţilor de la Operaţiuni Speciale Constanţa. Mai multe persoane, în arest

26 May 2018 2300

Un ofițer de la Operațiuni Speciale Constanța, inculpat. Dosarul a primit un nou termen

07 May 2018 556

DIICOT Constanţa. Cetăţeni italieni, cercetaţi pentru trafic de droguri în Mamaia (galerie foto)

02 May 2018 1540

Percheziții masive la Constanța! Iată lista persoanelor duse la arestare

26 Apr 2018 2732

Descinderi de amploare la Constanța! Peste 50 de percheziții într-un dosar de trafic de droguri (galerie foto)

26 Apr 2018 2461

Percheziții de amploare în mai multe județe, între care și Constanța. Grup infracțional bănuit de înșelăciune, șantaj și camătă, destructurat

15 Mar 2018 892

Un ofiţer de la Operaţiuni Speciale din Constanţa, trimis în judecată. Noul termen - 3 aprilie

14 Mar 2018 1042

Constanța. Percheziții de amploare într-un dosar de proxenetism. Mai multe persoane au fost conduse la audieri

31 Jan 2018 948

Bărbaţi reţinuţi pentru furt de ambarcaţiuni şi pescuit ilegal. Bunurile, ridicate de poliţiştii constănţeni

26 Jan 2018 746

Dosar „bombă“ la Serviciul Operaţiuni Speciale din Constanţa

09 Jan 2018 4073

UPDATEPercheziții ale polițiștilor IPJ Constanța la suspecți de furt prin metoda „Împrietenire“. Mai multe persoane au fost reținute

14 Dec 2017 1560

Percheziţii de amploare la Constanţa. Mai multe persoane conduse la audieri. Bunuri confiscate. Care este prejudiciul

29 Nov 2017 1633

O copilă de zece ani, din Constanţa, a fost violată. Ce au decis procurorii. Inculpatul este recidivist

31 Jul 2017 836

Percheziții de amploare în Constanța și Portul Constanța. Vezi motivul și cine face descinderile. Prejudiciul este uriaș

19 Jul 2017 5567

Curtea de Apel redeschide dosarul ofiţerului condamnat de la Operaţiuni Speciale Constanţa

14 Jul 2017 1262

Constanţa. Două fete de zece ani au fost violate

07 Jul 2017 4102

Ofiţer de la Operaţiuni Speciale Constanţa, condamnat

24 Jun 2017 3819

Percheziţii DIICOT Ruta drogurilor de mare risc trece prin Bulgaria-Port-Constanţa-Eforie (galerie foto)

15 Jun 2017 1832

UPDATE Caz incredibil la Constanţa. Călugăr lovit şi legat de persoane mascate

11 May 2017 1635

Percheziţii la Constanţa. Cinci persoane reţinute pentru furt de ţigări dintr-un depozit din Portul Constanţa

04 May 2017 1905

Polițiștii din Prahova, percheziţii la Constanţa. Contrabandă cu materiale pirotehnice

23 Dec 2016 1612

Mai multe case din Prahova şi Ilfov, percheziţionate „la sânge“ de poliţiştii din Constanţa

21 Sep 2016 1018

Ofiţerul de la Operaţiuni Speciale Constanţa a scăpat de controlul judiciar

08 Aug 2016 838

Interceptări excluse din dosarul ofiţerului de la Operaţiuni Speciale Constanţa

28 Jul 2016 3401

Un ofiţer de la Operaţiuni Speciale Constanţa, trimis în judecată. Azi, primul termen

25 Jul 2016 843

Flagrant şi percheziţii în Constanţa Zeci de persoane sunt cercetate de procurorii DIICOT

16 Jul 2016 2738

Un „procuror“, un „avocat“, un „medic“, dar şi un „poliţist“, încătuşaţi la Constanţa

12 Jul 2016 1294

30 de kilograme de cocaină, introduse prin Portul Constanţa Instanţa a dictat peste 20 de ani de detenţie

01 Jul 2016 1624

Un ofiţer de la Operaţiuni Speciale Constanţa, trimis în judecată

16 Jun 2016 1587

Brigada de Operaţii Speciale face recrutări

25 Mar 2016 2815

Boris Parpală, trimis în judecată de DNA cu ajutorul Serviciului de Operaţiuni Speciale Constanţa

28 May 2015 1709

UPDATE. Poliția a folosit armamentul Percheziții în mai multe localități din județul Constanța

28 Nov 2014 1395

Fost lucrător al BCCO Constanţa Angajat al Direcţiei Operaţiuni Speciale, condamnat definitiv pentru moartea unui om

23 Sep 2014 2188

Petre Larie Agent al Serviciului de Operaţiuni Speciale Constanţa, condamnat

24 Jun 2014 1316

Cristian Spânu de la Operaţiuni Speciale, implicat într-un accident rutier

01 Mar 2014 1504

UPDATEPieton accidentat într-o staţie de autobuz. Vinovat, un angajat al Serviciului pentru Operațiuni Speciale

28 Feb 2014 1447

Prins la Constanţa, dus la arestare în Bucureşti

04 Feb 2014 833

Tribunalul a confiscat „mita” Cum a fost condamnat un agent al Serviciului de Operaţiuni Speciale

13 Dec 2013 1519

Agent condamnat la închisoareCaz fără precedent în istoria Serviciului de Operaţiuni Speciale Constanţa

12 Dec 2013 1281

Furt dintr-un restaurant de pe bulevardul Mamaia Poliţiştii din Bucureşti au încătuşat trei persoane la Constanţa

22 Nov 2013 2410

Grupare destructurată la ConstanţaTrei focuri de armă în centrul municipiului

21 Nov 2013 1384