Începe procesul în dosarul privind herghelia Mangalia și lacul Corbu

 
  • În cauză, DNA Constanța a stabilit un presupus prejudiciu în valoare de aproximativ cinci milioane de lei.
 
Începe judecata în dosarul privind herghelia Mangalia și lacul Corbu, cauză instrumentată de Vasile Abagiu, procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Structura teritorială Constanţa!
 
Decizia a fost luată de Lucian Lică, președintele Secției Penale din Tribunalul Constanța!
 
Magistratul a constatat legalitatea sesizării instanţei cu Rechizitoriul nr. 176/P/2017 din 08.01.2021 întocmit de Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a lui Nicuşor Daniel Constantinescu, fostul președinte al Consiliului Județean Constanța.
 
Totodată, instanța a constatat legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecăţii cauzei.
 
În cauză, DNA Constanța a stabilit un presupus prejudiciu în valoare de aproximativ cinci milioane de lei.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:
 
„În perioada 2009 – noiembrie 2013, inculpatul Constantinescu Daniel Nicușor, în calitatea menționată mai sus, și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de lege, privind exercitarea funcției de ordonator principal de credite și gestionarea bugetului, în legătură cu realizarea unor lucrări la două obiective care nu aparțineau Consiliului Județean Constanța: Herghelia Mangalia și malul lacului Corbu.
 
Lucrările respective ar fi fost executate de către Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri (R.A.J.D.P.) Constanța. În cazul complexului Herghelia Mangalia, pentru lucrările de modernizare, R.A.J.D.P. ar fi facturat o cantitate de lucrări de 4 ori mai mare decât cea efectiv prestată și ar fi cesionat o parte din contract către o altă societate comercială, aspect cunoscut de către inculpatul Constantinescu Daniel Nicușor. Societatea respectivă ar fi fost administrată de către fiul unui angajat al Regiei, desemnat să supervizeze întreaga lucrare.

 
În ambele situații, inculpatul ar fi depus toate demersurile (încheiere de protocoale, adoptare de hotărâri, etc.) pentru angajarea unor cheltuieli și efectuarea de plăți pentru „amenajare maluri, execuție drum acces Lac Corbu” respectiv „modernizare și reabilitare complex Herghelia Mangalia”, acestea fiind obiective care nu au făcut niciodată parte din domeniul public al județului Constanța“.
 

Procurorii mai arată că prejudiciul total creat în această manieră se ridică la 5.570.821 lei, sumă cu care Consiliul Județean Constanța a comunicat că se constituie parte civilă în procesul penal.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Nicușor Constantinescu l-a recuzat pe judecătorul Lucian Lică! Ce răspuns a primit fostul șef al CJC
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.