Închisoare cu executare, în primă instanță, pentru un fost inspector al CJC. Procesul continuă la Curtea de Apel

  • În primă instanță, Mihaela Vlăsceanu, judecător al Tribunalului Constanţa, magistrat investit cu soluționarea cauzei, a decis, pe data de 21 ianuarie a acestui an, condamnarea lui Boris Parpală la cinci ani şi trei luni de închisoare cu executare.

Judecătorii de la Curtea de Apel Constanța au stabilit un nou termen de judecată în apelul dosarului în care Boris Parpală, fost inspector în cadrul Consiliului Judeţean Constanţa şi director al Direcţiei pentru Agricultură a Judeţului Constanţa, a fost condamnat în primă instanță la cinci ani şi trei luni de închisoare cu executare.
 
Cauza fost amânată pentru data de 27 aprilie 2021, având în vedere numărul cauzelor penale înregistrate pe rolul completului, natura infracţiunilor ce face obiectul acestor cauze, complexitatea lor, dar şi în vederea eliminării aglomerării de persoane în incinta şi în perimetrul de activitate al instanţele judecătoreşti, precum şi limitarea la maximum posibil a deplasării tuturor participanţilor la activităţile judiciare, dat fiind contextul pandemic actual, generat de virusul SARS-COV 2.
 
Amintim că în primă instanță, Mihaela Vlăsceanu, judecător al Tribunalului Constanţa, magistrat investit cu soluționarea cauzei, a decis, pe data de 21 ianuarie a acestui an, condamnarea lui Boris Parpală la cinci ani şi trei luni de închisoare cu executare.
  
Pe scurt, în rechizitoriul întocmit, procurorii DNA arată că, „în perioada 21 decembrie 2010 - 1 august 2014, inculpatul Parpală Boris, ca urmare a influenţei şi autorităţii conferite de funcţiile pe care le-a deţinut în cadrul Consiliului Judeţean Constanţa şi în cadrul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală a Judeţului Constanţa, în baza unor oferte realizate de acesta, a determinat reprezentanţii a 22 de primării de pe raza judeţului să încheie cu SC Fatum Consulting SRL, firmă pe care o administra, contracte de prestări ale unor servicii inutile şi nesolicitate de acestea (elaborarea strategiei de dezvoltare locală a comunei, consultanţă în elaborarea documentaţiei de finanţare a unor proiecte etc.)“.
 

Membru al partidului de la guvernare

 
În motivarea hotărârii cu numărul 43/2020, Tribunalul Constanța a arătat, printre altele, că mai mulți martori (primari ai localităților și angajați ai primăriilor) audiați în cauză au declarat în mod expres că au semnat contractele cu firma respectivă „deoarece aceasta era reprezentată de către inculpat și nu au dorit să aibă relații proaste cu Direcția pentru Agricultură a județului Constanța și Consiliul Județean“.
 
„Pe de altă parte“, se mai arată în motivare, „martorii au declarat că știau despre inculpat că este șeful direcției, ori că lucra sau lucrase la Consiliul Județean și că era membru al partidului de la guvernare și un apropiat al Președintelui Consiliului Județean Constanța și că inițiativa încheierii contractelor a aparținut fără excepție inculpatului care s-a deplasat personal la sediul primăriilor din județ pentru a încheia contractele“.
 
Citește și
 
Fondurile europene investigate de procurorii DNA

Detalii din cazul lui Stroie junior, administratorul Construct Design SRL


DNA Constanța a trimis în judecată un fost fotbalist. Care sunt acuzațiile

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Curtea de Apel Constanța a încetat procesul penal faţă de Boris Parpală, fost inspector în CJC

05 May 2023 1752

Decizie de ultim moment în justiția din Constanța! Este vizat un fost inspector CJC, condamnat cu executare, în 2021

22 Dec 2022 1440

Boris Parpală va fi pus în libertate! A fost inspector CJC și director al Direcţiei pentru Agricultură a Judeţului Constanţa

16 Sep 2022 2118

ANAF cere ca un fost inspector din CJC să răspundă „material și cu averea personală“ pentru prejudiciul cauzat bugetului. S-a ajuns în apel

22 Aug 2022 2810

Fost inspector din CJC, condamnat cu executare! Dosarul s-ar putea rejudeca

30 Jul 2022 2043

Curtea Supremă, decizie definitivă pentru un fost inspector din Consiliul Județean Constanța

18 Oct 2021 1629

Firma care a prestat „servicii inutile şi nesolicitate“ pentru 22 de primării din Constanța, dizolvată

23 Sep 2021 2421

Au încetat raporturile de muncă dintre condamnatul Boris Parpală și Consiliul Județean Constanța

01 Jul 2021 2063

Fost inspector al Consiliului Județean Constanța Boris Parpală, condamnat definitiv la închisoare cu executare

14 Jun 2021 3634

Cinci ani cu executare în primă instanță pentru fostul șef al Direcţiei pentru Agricultură Constanţa. Pronunțarea în apel, amânată

18 May 2021 2286

Cinci ani cu executare în primă instanță pentru un fost inspector din CJC. Decizia finală va fi luată peste câteva zile

08 May 2021 1806

Este nevoie de un al treilea judecător în dosarul unui fost inspector al Consiliului Județean Constanța

22 Dec 2020 1776

Judecata în dosarul lui Boris Parpală a început la Curte cu o amânare

30 Oct 2020 2040

Dosarul lui Boris Parpală, fost inspector CJC, a ajuns la Curtea de Apel. Când va avea loc primul termen

22 Jul 2020 1825

Fostul șef al uneia dintre cele mai importante instituţii din Constanţa a luat cu executare în primă instanță. Judecătorii și-au motivat decizia

16 Jul 2020 2792