Închisoare cu executare într-un dosar al DNA Constanța! Ce pedeapsă a primit un tulcean

Dosare penale, la instanță. Foto din Arhiva ZIUA de Constanța
  • Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, luarea măsurilor preventive sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nici o situaţie să înfrângă prezumţia constituţională de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.

Curtea de Apel Constanța a decis condamnarea cu executare a unui afacerist din Tulcea, într-un dosar instrumentat de DNA Constanța!

Bărbatul este suspectat de săvârșirea a două infracţiuni de folosire sau prezentare cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.

În primă instanță, Tribunalul Tulcea l-a condamnat pe suspect la doi ani și opt luni de închisoare cu suspendare.

Acum, Curtea de Apel Constanța a admis apelul DNA și a schimbat modalitate de executare a pedepsei.

Decizia Curții este definitivă.

Amintim aici că, potrivit DNA, în rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
 
În contextul realizării unor proiecte finanțate din fonduri nerambursabile, denumite „Investiţie durabilă în oamenii Deltei” și „Cursuri de formare profesională pentru pescari şi familiile lor ca alternativă ocupaţională în eco-turism”, în cursul anului 2014, între beneficiarul proiectelor și societatea administrată de inculpatul Caragea Adrian au fost încheiate două contracte în baza cărora acesta din urmă trebuia să desfășoare cursuri de formare profesională (bucătar, agent de turism - ghid şi anteprenoriat, etc.) cu un nr. de 75 persoane.
 
„În cadrul celor două proiecte, inculpatul Caragea Adrian a folosit și depus cu rea-credință documente false privind justificarea cheltuielilor pentru organizarea cursurilor teoretice şi probelor practice pentru cursanţi, pentru indemnizaţiile formatorilor profesionali, pentru închirierea spaţiilor de instruire, pentru serviciile de cazare şi masă, obţinând pe nedrept fonduri din bugetul general al UE.

Acționând în această manieră, inculpatul a obținut 220.304 lei (proveniți de la bugetul general al UE și de la bugetul de stat), sumă cu care Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a comunicat, în cursul urmăririi penale, că se constituie parte civilă în procesul penal” – se arată într-un comunicat al DNA.
 
Potrivit DNA, anterior, în cauză, procurorii anticorupție au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției cu alți inculpați, în același dosar.

 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Este oficial! Procurorii Andrei Bodean și Constantin Conortos pleacă de la DNA Constanța la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța

16 Apr 2024 454

Dosarele lui Vergil Chițac și IPS Teodosie vor fi repartizate altui procuror Bodean Andrei părăsește DNA Constanța, după 11 ani de Anticorupție

15 Apr 2024 1216

DNA acuză - șantaj la SOCEP! Totul se decide azi, la Curtea de Apel Constanța

14 Apr 2024 777

Oficial! Procurorii Bodean Andrei și Conortos Constantin pleacă de la DNA Constanța

12 Apr 2024 5423

Tribunalul Constanța îl reabilitează pe Senol Zevri, fostul director al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa! (MINUTĂ)

11 Apr 2024 601

Justiție Constanta Amânare de pronunțare în dosarul lui Meran Dorin, șeful Gărzii de Mediu Tulcea!

10 Apr 2024 379

Fost ofițer din IPJ Constanța acuzat de DNA de abuz în serviciu! Judecătorii disjung cauza sub aspectul laturii civile (DOCUMENT)

07 Apr 2024 8596

Dosarul privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu, amânat pentru finele lunii! Se pregătește audierea lui Ionuţ Ţiţimeaua, fost director în CJC

01 Apr 2024 885

Mihai Lupu va candida la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL

01 Apr 2024 904

Achitare la Tribunalul Tulcea, într-un dosar al DNA Constanța! Vizat, „obiectivul turistic sat pescăresc tradițional“ (MINUTĂ)

24 Mar 2024 1103

(VIDEO) Patru persoane trimise în judecată de DNA Constanța, menținute în arest preventiv! Decizia nu este definitivă

23 Mar 2024 769

Curtea de Apel Constanța, final de proces în presupusul șantaj de la SOCEP! Când se va pronunța instanța definitiv

22 Mar 2024 752

Un an de închisoare cu amânare pentru Laura Bobeș, fosta șefă al Serviciului Resurse Umane din cadrul Primăriei Constanța! (MINUTĂ+DOCUMENT)

21 Mar 2024 735

Procurorii DNA la sediul CJ Averea și interesele lui Vasile Iliuță, președintele Consiliului Județean Călărași! (DOCUMENT)

21 Mar 2024 7210

Procurorii DNA Constanța efectuează percheziții la Consiliul Județean Călărași!

21 Mar 2024 842