Închisoare cu executare pentru un fost polițist din Constanța! Dosarul s-ar putea rejudeca



 
  • Confrom procurorilor, fostul polițist ar fi solicitat denunțătorului suma de 1000 de euro (primind efectiv 1500 de lei), promițându-i că în schimbul acestor bani, va interveni pe lângă angajați din cadrul Serviciului Județean de Medicină Legală, asupra cărora l-a asigurat că are influență în virtutea calității sale de polițist, în scopul stabilirii unei valori a alcoolemiei inferioară limitei de la care fapta ar fi constituit infracțiune.
  • De asemenea, tot în rechizitoriul cauzei, procuorii au mai reținut că, aproape finele anului 2017, în timp ce se afla în incinta unui magazin de construcții, a modificat cu un marker codul SAP corespunzător unei uși pe care intenționa să o achiziționeze, înlocuindu-l cu un cod corespunzător unui model mai ieftin.
 
 
Condamnat definitiv la doi ani și zece luni de închisoare cu executare, pentru trafic de influență și înșelăciune, un fost poliţist din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa cere acum rejudecarea dosarului!
 
Solicitarea fostului polițist va fi analizată de judecătorii de la Tribunalul Constanța, în luna septembrie 2022. 
 
În actul de sesizare a instanței, procurorii arată că în luna iunie 2017, fostul polițist din IPJ Constanța, având calitatea de organ de cercetare penală, i-a solicitat denunțătorului suma de 1000 de euro (primind efectiv 1500 de lei), promițându-i că în schimbul acestor bani, va interveni pe lângă angajați din cadrul Serviciului Județean de Medicină Legală, asupra cărora l-a asigurat că are influență în virtutea calității sale de polițist, în scopul stabilirii unei valori a alcoolemiei inferioară limitei de la care fapta ar fi constituit infracțiune.
 
Magistrații mai arată că denunțătorul fusese depistat de polițiști conducând pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice, fiindu-i prelevate mostre biologice în acest sens.
 
Tot în rechizitoriul cauzei, procurorii au mai reținut că, aproape finele anului 2017, în timp ce se afla în incinta unui magazin de construcții, a modificat cu un marker codul SAP corespunzător unei uși pe care intenționa să o achiziționeze, înlocuindu-l cu un cod corespunzător unui model mai ieftin.
 
Ulterior, inculpatul s-a prezentat cu produsul menționat la o casă de marcat, plătind angajatului societății prețul produsului mai ieftin, prejudiciul creat fiind de aproape 800 de lei, diferența de preț dintre cele două produse.
 

Fostul om al legii a fost condamnat definitiv de judecătorii Curții de Apel Constanța la finele anului 2020.
 
PRECIZĂRI:

 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Flagrant în Constanța!
Un polițist a refuzat mită 50 de euro şi trei sticle de whisky! Începe procesul

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Justiție Constanta Amânare de pronunțare în dosarul lui Meran Dorin, șeful Gărzii de Mediu Tulcea!

10 Apr 2024 419

Un polițist din Constanța a refuzat mită 500 de euro! Prima condamnare

21 Mar 2024 740

„Uită-te în ochii mei albaștri că totul o să fie bine!“ Andrei Bodean, șeful DNA Constanța, explică de ce a fost trimis în judecată Dragoș Adrian Iorga, fost director în Ministerul Investițiilor! (DOCUMENT)

13 Jan 2024 1569

Dragoș Adrian Iorga, fost director în Ministerul Investițiilor, trimis în judecată de DNA Constanța, plasat sub control judiciar!

09 Jan 2024 1296

DNA în Portul Constanța! Patru persoane, arestate! Ședință importantă la Curtea de Apel Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

08 Jan 2024 1556

Dosar DNA Constanța! Judecătorii anunță primul termen în dosarul lui Dragoș Adrian Iorga, fost director în Ministerul Investițiilor!

03 Jan 2024 820

Dare de mită în Portul Constanța, cu prindere în flagrant! Suspecta a recunoscut tot în proces

31 Dec 2023 2275

Oficial! DNA Constanța îl trimite în judecată pe Dragoș Adrian Iorga, fost director în Ministerul Investițiilor (DOCUMENTE)

28 Dec 2023 1210

DNA a încheiat al doilea acord de recunoaștere a vinovăției cu Cristina Cabrancea, fost inspector școlar pentru învățământ primar din ISJ Constanța

18 Dec 2023 1163

Exclusiv! Mihai Lupu, președintele CJC, clasare de la DNA! Ermil Chelariu și Adrian Roșu, trimiși în judecată. Caraiola Anăstase a încheiat acord

14 Dec 2023 2334

Un polițist rutier din Constanța a refuzat 1000 de euro mită! Sentință definitivă

26 Nov 2023 1117

Începe procesul lui Meran Dorin, șeful Gărzii de Mediu Tulcea, trimis în judecată de DNA Constanța!

20 Nov 2023 1021

Tiberius Dănuţ Epure, fostul rector al Universităţii „Ovidius“ din Constanţa, termen la Tribunalul Ilfov! Cere revizuirea dosarului în care a fost condamnat

17 Oct 2023 1238

Interceptări Sentință definitivă în cazul polițistului din Constanța care a refuzat mită 4000 de euro!

28 Sep 2023 1531

Tiberius Dănuţ Epure, fostul rector al Universităţii „Ovidius“ din Constanţa, cere revizuirea dosarului în care a fost condamnat definitiv

21 Sep 2023 5098