Închisoare cu suspendare pentru un jandarm din Constanța. Azi un nou termen în apel

  • Jandarmul a făcut uz de armă cu o armă neletală pentru care nu era autorizat, trăgând în aer un foc.
  • Decizia Curții de Apel va fi definitivă.

Azi, la Curtea de Apel Constanța este programat un nou termen în dosarul în care un jandarm a fost condamnat în primă instanță la un an şi cinci luni de închisoare cu suspendare pentru uz de armă fără drept şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Totodată, jandarmul a fost obligat să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională; b) să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii
 

Oricare va fi decizia Curții de Apel Constanţa, aceasta va fi definitivă.

Conform actului de sesizare a instanței, în sarcina inculpatului, procurorii au reţinut că aproape de finele anului 2014, cu ocazia patrulării împreună cu un pădurar, pe traseul Canaraua Fetii – Iormac Băneasa, a întâlnit doi ciobani ce păşteau mai multe oi. La un moment dat, într-un anumit context, jandarmul a făcut uz de armă cu o armă neletală pentru care nu era autorizat, trăgând în aer un foc.

Revenind la decizia privind condamnarea, instanţa a decis suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani şi 6 luni, timp în care militarul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

Pe durata termenului de supraveghere, inculpatului jandarm i s-au impus următoarele obligaţii: a) să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională; b) să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei / Consiliului Local al com. Oltina sau în cadrul Primăriei/Consiliului local al com. Băneasa pe o perioadă de 110 de zile lucrătoare.

Jandarmului i-a fost atrasă atenţia asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârşirii unei infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, în cazul nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege ori a obligaţiilor stabilite de instanţă şi în cazul neîndeplinirii integrale a obligaţiilor civile.


Citeşte şi

Prima condamnare după moartea ofițerului Marius Nae, de la Gruparea Mobilă de Jandarmi Tomis Constanța (video)

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Bătaie pe plajă! Final de anchetă după scandalul monstru de la Costinești, din august 2023. Patru bărbați, trimiși în judecată (FOTO+VIDEO)

03 Jan 2024 1837

Arestare la Judecătoria Constanța Un polițist și un jandarm, amenințați cu acte de violență la Techirghiol

27 Dec 2023 1289

Accident mortal în zona restaurantului Sabrosso, din Constanța! Fost jandarm, condamnat. Dosarul, în apel

17 Dec 2023 1671

Averea și interesele lui Daniel Mihai Ferencz, inspector șef I la Unitatea Militară 0406 – Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța

12 Dec 2023 1081

Știri Constanța Jandarmii, prezenți la evenimentele din acest final de săptămână de la Constanța

10 Nov 2023 649

Anunț important de la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa, pentru tinerii care doresc să devină jandarmi

19 Oct 2023 1008

Un jandarm din Constanța, acord cu DNA! Judecătorii militari au respins înțelegerea. Dosarul, în apel

04 Sep 2023 1373

Sentință definitivă în cazul unui fost jandarm din Constanța, acuzat de corupere sexuală a minorilor!

01 Jul 2023 1567

Oficial de la IPJ Constanța despre bărbatul încătușat într-o stație peco din municipiul Constanța

23 Jun 2023 1644

Jandarm mușcat în timpul unor percheziții DIICOT

14 Jun 2023 1175

Ce spune Poliția despre elevul care a intrat cu arma airsoft într-o școală din Constanța

11 May 2023 1718

Un fost subofiţer din Inspectoratul de Jandarmi Constanța, acuzat de corupere sexuală a minorilor. Pronunțare amânată

03 May 2023 1321

Constanța Adolescent dat dispărut, depistat de un jandarm în timpul liber într-o benzinărie din Tomis Nord

02 May 2023 1678

IJJ Constanța recrutează şi selecţionează candidaţi pentru instituţiile de învăţământ postliceal ale Jandarmeriei Române

28 Apr 2023 957

Fost jandarm constănțean, condamnat pentru corupere sexuală a minorilor

18 Mar 2023 1813