Inculpat, fostul președinte al CJC Se schimbă judecătorul din dosarul privind herghelia Mangalia și lacul Corbu


 
  • Hotărârea Curții a fost luată de completul format din Andreea Ianca și Marius Virgil Ungureanu, judecători ai Curții de Apel Constanța, și este definitivă! 
  • Recent, Marinela Mitan, judecător al Tribunalului Constanța, investit cu soluționarea cauzei, a formulat o cerere de abținere, solicitarea fiind admisă. 
  • Pe cale de consecință, dosarul va fi trimis spre soluționare unui alt magistrat din cadrul Secției penale a Tribunalului Constanța.  
 
 
Tribunalul Constanța a fost obligat să refacă procedura camerei preliminare în dosarul în care Nicuşor Daniel Constantinescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa, a fost deferit justiției de procurorii DNA, dosarul privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu.
 
Hotărârea Curții a fost luată de completul format din Andreea Ianca și Marius Virgil Ungureanu, judecători ai Curții de Apel Constanța, și este definitivă!
 
Recent, Marinela Mitan, judecător al Tribunalului Constanța, investit cu soluționarea cauzei, a formulat o cerere de abținere, solicitarea fiind admisă.
 
Pe cale de consecință, dosarul va fi trimis spre soluționare unui alt magistrat din cadrul Secției penale a Tribunalului Constanța.   
 
Dosarul a fost instrumentat de Vasile Abagiu, procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Structura teritorială Constanţa.
 
În cauză, DNA Constanța a stabilit un presupus prejudiciu în valoare de aproximativ cinci milioane de lei.
 
Amintim că în ședința din august 2020, consilieri județeni au votat constituirea Județului Constanța ca parte civilă în procesul penal – dosar nr. 176/P/2017 al DNA Constanța, cuantumul pretențiilor fiind de 5.570.821,28 de lei, după cum urmează: 3.778.451,09 lei privind exexutarea unor lucrări la obiectivul Herghelia Mangalia, imobil ce nu aparținea UAT Constanța și 1.792.370,19 lei – reprezentând prejudiciu adus bugetului Consiliului Județean Constanța prin angajarea răspunderii acestuia pentru asigurarea finanțării necesare executării lucrărilor la un obiectiv privat, ce nu aparținea UAT Județul Constanța, respectiv realziarea Proiectului „Cupa Mondială la Pescuit de Crap“.

 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:
 

„În perioada 2009 – noiembrie 2013, inculpatul Constantinescu Daniel Nicușor, în calitatea menționată mai sus, și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de lege, privind exercitarea funcției de ordonator principal de credite și gestionarea bugetului, în legătură cu realizarea unor lucrări la două obiective care nu aparțineau Consiliului Județean Constanța: Herghelia Mangalia și malul lacului Corbu.
 
Lucrările respective ar fi fost executate de către Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri (R.A.J.D.P.) Constanța. În cazul complexului Herghelia Mangalia, pentru lucrările de modernizare, R.A.J.D.P. ar fi facturat o cantitate de lucrări de 4 ori mai mare decât cea efectiv prestată și ar fi cesionat o parte din contract către o altă societate comercială, aspect cunoscut de către inculpatul Constantinescu Daniel Nicușor. Societatea respectivă ar fi fost administrată de către fiul unui angajat al Regiei, desemnat să supervizeze întreaga lucrare.

În ambele situații, inculpatul ar fi depus toate demersurile (încheiere de protocoale, adoptare de hotărâri, etc.) pentru angajarea unor cheltuieli și efectuarea de plăți pentru „amenajare maluri, execuție drum acces Lac Corbu” respectiv „modernizare și reabilitare complex Herghelia Mangalia”, acestea fiind obiective care nu au făcut niciodată parte din domeniul public al județului Constanța“.
 
Procurorii mai arată că prejudiciul total creat în această manieră se ridică la 5.570.821 lei, sumă cu care Consiliul Județean Constanța a comunicat că se constituie parte civilă în procesul penal.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Un fost director din CJC, întors de pe drumul libertății de Tribunalul Constanța
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Victorie în instanță pentru omul de afaceri Sorin Strutinsky! Decizia care i-ar putea aduce aproape 300.000 de lei

05 Dec 2022 1190

Dosarul privind cadastrarea județului Constanța amânat pentru la anul!

30 Nov 2022 684

Consiliul Local și Municipiul Constanţa, obiecțiuni la raportul de expertiză în dosarul terenurilor din Portul Tomis!

21 Nov 2022 1150

Xenoti SRL, firma care deține hotelul Flora, din Mamaia, în reorganizarea judiciară! Noul termen, ianuarie 2023

16 Oct 2022 4424

DNA Se schimbă judecătorul dosarului privind herghelia Mangalia și lacul Corbu

22 Sep 2022 684

Probleme cu exectarea silită, pentru fostul președinte CJC Nicușor Constantinescu. Apelul, perimat – spune Tribunalul Constanța!

10 Sep 2022 1394

Prescripție sau achitare! Curtea de Apel a suspendat judecata în dosarul lui Nicușor Constantinescu

28 Jun 2022 956

Trei mașini aparținând Conpress Group SRL, vândute la licitație (DOCUMENT)

07 Jun 2022 1331

Judecătorul Marius Cristian Epure s-a abținut în dosarul privind herghelia Mangalia și lacul Corbu

01 Jun 2022 1288

Nicușor Constantinescu, fostul președinte al CJC, achitat într-un dosar DNA! Decizia finală se va lua azi

27 May 2022 1509

Care este ordinea de zi Creditorii Ideea Contrast SRL, convocați în adunare! Asociați, Constantinescu, Mazăre, Strutinsky și Săvulescu (DOCUMENT)

20 May 2022 1322

Primarul Chițac, acțiune în instanță pentru 600.000 de euro! Când se vor pronunța judecătorii

20 May 2022 1476

Cine părăsește firma! Schimbări importante în societatea Xenoti SRL, ce deține Hotelul Flora, din Mamaia

05 May 2022 2114

Judecătorii au luat o nouă decizie în dosarul privind cadastrarea județului Constanța

04 May 2022 1134

Conpress Group SRL, cu asociaţi Mazăre, Strutinsky, Nicuşor Constantinescu, la judecată cu Ideea Contrast SRL, cu asociați, Mazăre, Nicuşor, Strutinsky

31 Mar 2022 1924