„Infracțiuni legate de serviciu“ Scrisori semnate de Nicolae Iorga, dispărute de mai bine de doi ani. Cine se ocupă de caz


Caz impresionant pe masa poliţiştilor! Nouă scrisori şi cărţi de vizită semnate olograf de Nicolae Iorga sunt căutate de mai bine de doi ani, după ce au dispărut din instituţia de cultură în custodia căreia se aflau. Bunurile apar pe site-ul Inspectoratului General al Poliţiei Române, fiind căutate şi la acest moment.


Oamenii legii încearcă să recupereze mai multe scrisori şi cărţi de vizită scrise şi semnate de Nicolae Iorga, ce au dispărut din custodia instituţiei de cultură în care se aflau. Bunurile figurează la secţiunea „Obiecte furate“, de pe site-ul Poliţiei Române, ancheta fiind în lucru de mai bine de doi ani. Magistratul Claudia Monica Palaghia, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, care are cazul în supraveghere, ne-a declarat că, la momentul de faţă, cercetările se desfăşoară in rem, adică faţă de faptă, nu faţă de persoane. Bunurile nu au fost evaluate încă, pentru a se stabili un prejudiciu.


Documentele, redactate între 1922-1930


Nu mai puţin de nouă documente semnate de Nicolae Iorga sunt semnalate ca fiind dispărute ori furate, pe site-ul oficiale al Inspectoratului General al Poliţiei Române. Concret, este vorba despre două cărţi de vizită adresate de Nicolae Iorga lui Eugen Melika, ambele semnate olograf, dar şi de alte bunuri. Una dintre cele două cărţi de vizită este nedatată, fiind pe suport de hârtie (2 pagini), iar cea de-a doua are data de 28.05.1920, fiind de asemenea pe suport de hârtie şi semnată olograf. În aceeaşi anchetă sunt căutate şi şapte scrisori semnate de Nicolae Iorga şi adresate lui Eugen Melika (şase din ele) şi, respectiv, lui G.T. Kirilianu (una). Scrisorile către Eugen Melika căutate de Poliţie sunt redactate în perioada 1922 – 1924, iar cea adresată lui Gheorghe T. Kirilianu este datată 11.01.1930, toate fiind pe suport de hârtie şi semnate olograf.


Toate obiectele apar ca fiind dispărute din data de 8 octombrie 2017. Dispariţia acestor bunuri culturale este anchetată în cadrul unui dosar penal, aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.


Magistratul Claudia Monica Palaghia, prim-procurorul unităţii de parchet, ne-a declarat că în dosarul penal ce are ca obiect dispariţia scrisorilor semnate de Nicolae Iorga şi a cărţilor de vizită ale acestuia se fac cercetări cu privire la infracţiuni de serviciu, nu de patrimoniu. Cu alte cuvinte, scrisorile nu au dispărut în urma unui furt sau a unei alte infracţiuni ce priveşte patrimoniul, ci în urma unor infracţiuni ce ţin de desfăşurarea şi modul de exercitare a atribuţiilor de serviciu.
 

Cercetări faţă de faptă, nu faţă de persoane


Bunurile au dispărut din cadrul instituţiei de cultură în care erau deţinute. Prim-procurorul Parchetului Judecătoriei Iaşi ne-a declarat că în acest caz cercetarea penală este desfăşurată in rem, mai exact, cu privire la faptă, nu la persoană. „La acest moment, se efectuează cercetări in rem , faţă de lipsa acestor bunuri, nu faţă de anumite persoane“, a spus magistratul Claudia Monica Palaghia. Totodată, anchetatorul a precizat că nu s-a făcut o evaluare a bunurilor dispărute, pentru a se stabili un prejudiciu. Cazul se află în atenţia poliţiştilor, care efectuează ancheta sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.


Citeşte şi:

A muşcat mâna care l-a hrănit! Jaf de zile mari! O colecţie privată de artă a fost vândută pe bucăţi!
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații Tulcea Achiziții de peste 230.000 de lei pentru Școala Gimnazială „Nicolae Iorga“ din Grindu (DOCUMENT)

21 Mar 2024 794

Decizie a Consiliului de Administrație Rețele Electrice Dobrogea SA își mută sediul în București

21 Mar 2024 447

UPDATE Termoficare Constanța Anumiți consumatori, afectați de o avarie, vor putea beneficia din această seară de agent termic

20 Mar 2024 591

Anunț cu privire la întreruperea furnizării agentului termic și apei calde în municipiul Constanța. Iată unde

20 Mar 2024 464

UPDATE. Termoficare Constanța, anunț despre eliminarea avariei din strada Nicolae Iorga

19 Mar 2024 484

Termoficare Constanța Căldura și apa caldă oprite din cauza unei avarii în câteva zone ale municipiului Constanța

19 Mar 2024 539

UPDATE Spitalul Militar Constanța și sediul IPJ Constanța, fără apă caldă și căldură din cauza unei avarii. Ce puncte termice mai sunt afectate

14 Mar 2024 537

Lucrări de execuție a rețelei de canalizare menajeră pe mai multe străzi din Cernavodă. Ce valoare are contractul (DOCUMENT)

09 Mar 2024 638

CTBus UPDATE. Atenție, călători! Traseul liniei 14, deviat în zona Spitalului Județean Constanța

24 Feb 2024 591

Locuri de muncă Constanța Oportunitate de angajare la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanţa

20 Feb 2024 1289

Autobuzele liniilor 14 și 5-40 întră din nou în alveola stației Dorobanți de pe bulevardul Mamaia

19 Feb 2024 482

Schimbări importante în cadrul unei societăți din Constanța. Ce decizii a luat unicul asociat al SC Poftă de Verde SRL

19 Feb 2024 834

Primăria Constanța Reparații la acoperișul Bisericii Sfântul Gheorghe din Constanța. Parohia a obținut un document de urbanism

14 Feb 2024 751

Constanța Anunț important al CT BUS! Vizată, o stație de autobuz de pe bulevardul Mamaia

14 Feb 2024 894

Firma administrează Cimitirul Municipal Progress Consulting SA câștigă definitiv un proces împotriva Primăriei Constanța!

06 Feb 2024 800