Inspector în cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală, reținut de procurorii DNA. Ce acuzații i se aduc

Sediul DNA. Foto: facebook/DNAProcurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 29 martie 2022, a inculpatei POPA GEORGIANA, inspector în cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală, în sarcina căreia s-a reținut comiterea infracțiunii de trafic de influență.
 
Potrivit unui comunicat al DNA, în cursul lunii martie 2022, inculpata Popa Georgiana ar fi pretins, în mod repetat, de la un fost director în cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală (martor în cauză) suma de 100.000 euro, despre care susținea că o va remite unui procuror din cadrul Direcției Naționale Anticorupție asupra căruia a lăsat să se creadă că are influență.

„În schimbul banilor, presupusul procuror ar fi trebuit să dispună o soluție favorabilă martorului într-o eventuală cauză penală în care acesta ar fi fost cercetat.

În contextul menționat mai sus, la data de 29 martie 2022, inculpata Popa Georgiana ar fi primit cei 100.000 de euro pretinși, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
 
Inculpatei Popa Georgiana i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală“ - au precizat procurorii DNA.
 

La data de 30 martie 2022, inculpata urmează să fie prezentată Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
 

„Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție“ - au mai precizat procurorii DNA.

 
 PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Este oficial! Procurorii Andrei Bodean și Constantin Conortos pleacă de la DNA Constanța la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța

16 Apr 2024 348

Dosarele lui Vergil Chițac și IPS Teodosie vor fi repartizate altui procuror Bodean Andrei părăsește DNA Constanța, după 11 ani de Anticorupție

15 Apr 2024 1184

Decizia prin care Mihai Stanciu a fost delegat șeful DNA Constanța a fost contestată la Curtea Supremă! (DOCUMENT)

15 Apr 2024 842

DNA acuză - șantaj la SOCEP! Totul se decide azi, la Curtea de Apel Constanța

14 Apr 2024 773

Tribunalul Tulcea, achitare într-un dosar al DNA Constanța. Procesul a ajuns la Curtea de Apel

14 Apr 2024 397

Oficial! Procurorii Bodean Andrei și Conortos Constantin pleacă de la DNA Constanța

12 Apr 2024 5417

Tribunalul Constanța îl reabilitează pe Senol Zevri, fostul director al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa! (MINUTĂ)

11 Apr 2024 601

DNA a trimis în judecată 21 de inculpați! Oficial de la Anticorupție

11 Apr 2024 518

Socrii fostului primar din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, condamnați! Judecătorii au confiscat 50.000 de euro

11 Apr 2024 585

Justiție Constanta Amânare de pronunțare în dosarul lui Meran Dorin, șeful Gărzii de Mediu Tulcea!

10 Apr 2024 379

DNA angajează! Sunt vacante două posturi. Se cere, printre altele, rezistență la stres

09 Apr 2024 4692

Fost ofițer din IPJ Constanța acuzat de DNA de abuz în serviciu! Judecătorii disjung cauza sub aspectul laturii civile (DOCUMENT)

07 Apr 2024 8591

Procurorul Chiriac Marian, delegat adjunct al Secției Judiciare Penale din DNA

05 Apr 2024 564

Executorul judecătoresc Catrinoiu Matei Cosmin, trimis în judecată de DNA!

02 Apr 2024 646

Dosarul privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu, amânat pentru finele lunii! Se pregătește audierea lui Ionuţ Ţiţimeaua, fost director în CJC

01 Apr 2024 884