29 Apr, 2022 17:14
1687
Admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat între procurorul DNA- Serviciul Teritorial Constanţa şi inculpata Cabrancea Iulia-Cristina la data de 23 03 2022 în dosarul de urmărire penală nr 46/P/2022.
În baza art. 6 din Legea nr.78/2000 raportat la art.289 alin.1 C.pen., cu aplicarea art. 480 alin. 4 Cod procedură penală: Condamnă pe inculpata Cabrancea Iulia Cristina la pedeapsa de 2 (doi) ani inchisoare pentru infractiunea de luare de mită. In baza art. 67 alin. 2 C.pen. aplică inculpatei Cabrancea Iulia-Cristina pedeapsa complementară constand in interzicerea drepturilor prevazute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen. (dreptul de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice şi dreptul de a ocupa o functie ce implica exercitiul autoritatii de stat) pe o perioada de 1 an, cu executare de la data ramanerii definitive a hotararii de condamnare, potrivit art. 68 alin. 1 lit.b C.pen. In baza art.65 C.pen. interzice inculpatei, pe durata executării efective a pedepsei închisorii, exerciţiul drepturilor prevazute de art.66 alin.1 lit.a şi b C.pen.
În baza art. 91 C.pen. şi art.92 alin.1 C.pen: Dispune pentru inculpata Cabrancea Iulia-Cristina suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare, pe durata unui termen de supraveghere de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni.
În baza art. 93 alin. 1-3 Cod penal: Dispune ca pe durata termenului de supraveghere inculpata Cabrancea Iulia-Cristina să respecte următoarele măsuri de supraveghere şi obligaţii:
a) să se prezinte la Serviciul de Probatiune Constanţa, la datele fixate de acesta;
b) să primeasca vizitele consilierului de probatiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunte, in prealabil, schimbarea locuintei şi orice deplasare care depaşeşte 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de munca;
e) să comunice informatii şi documente de natura a permite controlul mijloacelor sale de existenta.
Obligă pe inculpata Cabrancea Iulia-Cristina să frecventeze un program de reintegrare sociala derulat de Serviciul de Probatiune de pe langa Tribunalul Constanta sau organizat in colaborare cu institutii din comunitate.
Obligă pe inculpata Cabrancea Iulia-Cristina ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze o munca neremunerata in folosul comunitatii pe perioada de 60 de zile, la Complexul Muzeal de Stiinte ale Naturii Constanta sau la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanta.
In baza art.96 C.pen: Atrage atentia inculpatei asupra consecintelor nerespectarii masurilor de supraveghere sau a neexecutarii obligatiilor impuse sau stabilite de lege privind revocarea pedepsei sub supraveghere. În baza art.289 alin.3 C.pen: Confiscă de la inculpata Cabrancea Iulia-Cristina suma de 5.000 euro.
În baza art.274 alin.1 Cod procedura penala: Obligă pe inculpata Cabrancea Iulia-Cristina să plătească statului suma de 1200 lei reprezentând cheltuieli judiciare, din care 1000 lei efectuate în cursul urmăririi penale. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 29 04 2022.
Document: Hotarâre 149/2022 29.04.2022
În perioada august – septembrie 2021, inculpata Cabrancea Iulia Cristina, în calitatea menționată mai sus, ar fi primit prin intermediar, de la părintele unui elev, suma de 5.000 de euro.
Banii respectivi ar fi fost primiți pentru ca inculpata, în calitate de inspector școlar pentru învățământ primar în cadrul Inspectoratului Județean Constanța, să obțină transferarea în mod nelegal a elevului de la o școală gimnazială la un colegiul național (ambele unități școlare fiind în municipiul Constanța), aspect care s-a și materializat ulterior.
În prezența avocatului, inculpata a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv:
- 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și 6 luni și interzicerea, pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.
Dosarul de urmărire penală privind-o pe inculpată împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost înaintate la Tribunalul Constanța.
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: