Ioan Suciu, fostul primar din Ciobanu, acuzat de abuz în servicu, a scăpat de dosar


 
  • Decizie finală în dosarul lui Ioan Suciu, fostul primar al localității Ciobanu, acuzat de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și de instigare la infracţiunea de distrugere!
 
Ieri, Curtea de Apel Constanța au menținut decizia Hârşova, instanță care a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului Ioan Suciu, pentru infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi instigare la infracţiunea de distrugere, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
 
Decizia Curții de Apel Constanța este definitivă.
 
„S-a reținut în sarcina inculpatului că în perioada septembrie 2008-martie 2009, în calitate de primar al comunei Ciobanu, cu rea-credință, și-a îndeplinit defectos atribuțiile de serviciu, cauzând o vătămare a drepturilor și intereselor legitime ale persoanei vătămate (...), împotriva căreia a întreprins mai multe acțiuni nelegale care au condus la împiedicarea desfășurării activității, precum și producerea unor prejudicii materiale“, conform datelor oficiale.
  
În motivarea deciziei, Judecătoria Hârşova arată că „între prejudiciul cauzat prin eventuala distrugere a turbinei eoline și a gardului împrejmuitor și fapta ilicită a inculpatului cu care a fost sesizată instanța nu există legătură de cauzalitate“.
 
„De altfel, expertul desemnat nu a putut identifica în evidențele contabile eventuală investiție cu gardul și nu s-a făcut dovada cu eventuale acte de proveniență că mijlocul fix evidențiat în contabilitatea firmei la contul 213 este exclusiv turbina eoliană. Cu privire la despăgubirile reprezentând contravaloarea construcției demolate , instanța constată că, potrivit actelor dosarului, aceasta ar fi fost edificată în anul 2004, în regie proprie, pe terenul proprietate privată al comunei Ciobanu, pentru care reclamanta nu a deținut și nu deține niciun titlu“, se mai arată în motivarea deciziei Judecătoriei Hârşova.  
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Angajați APIA trimiși în judecată de DNA Constanța. Tribunalul vrea să află dacă procurorii au colaborat cu SRI

11 Jan 2021 2292

Judecătorii au încetat procesul față de Ioan Suciu, fostul primar al localității Ciobanu. Dosarul, în apel

26 Nov 2020 722

Doi candidați pentru președinția Federației Române de Gimnastică. Adunarea Generală de alegeri, reprogramată

09 Jun 2020 1656

Octavian Bellu și Mariana Bitang, printre candidații propuși pentru funcția de președinte al Federației Române de Gimnastică

05 Mar 2020 1657

Bogdan Vîlsan, fostul şef al Vămii Constanţa, a fost achitat definitiv

08 Jan 2020 1376

Premierul Viorica Dăncilă propune noi miniștri interimari. Cine sunt aceștia

04 Oct 2019 823

Șapte episcopi români greco-catolici uciși între 1950 şi 1970 au fost recunoscuți ca martiri

19 Mar 2019 627

Fostul primar Ioan Suciu, obligat să achite către UAT Ciobanu peste 57.000 de lei, cu titlu de prejudiciu

13 Oct 2018 860

Mesaj de condoleanţe transmis de ministrul Toma Petcu după decesul celui de-al doilea miner rănit în accidentul de la mina Lupeni

06 Oct 2017 1644

Fostul primar Suciu a „bătut palma“ cu DNA Veşti proaste pentru un secretar de comună şi pentru doi angajaţi ai APIA

09 Dec 2015 1343

Iulia Cezara Suciu, prima decizie în dosarul lui Bogdan Vîlsan, fostul şef al Vămii Constanţa (rechizitoriu)

01 Sep 2015 1439

Rezoluţia PSD "taie" capete la Constanţa

24 Apr 2015 1694

Alături de secretarul comunei Ciobanu Foşti angajaţi ai APIA Constanţa, menţinuţi în arest (rechizitoriu)

24 Jan 2015 1574

Favorizarea infractorului și fals material în înscrisuri oficiale Fost primar constănțean, condamnat la muncă în folosul comunităţii (document)

17 Dec 2014 1711

Un fost primar, un secretar şi doi angajaţi APIA, printre inculpaţi DNA Constanţa a trimis în judecată nouă persoane (document)

03 Dec 2014 2862