ISU, obligat să achite orele suplimentare unui pompier dobrogean. Când se va relua procesul


Procesul pompierului dobrogean care a obținut în instanță obligarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență Delta la plata orelor suplimentare se va relua în luna aprilie, la Curtea de Apel Constanța. Omul dăduse în judecată Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, dar și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Delta.


Dosarul a ajuns pe rolul instanței constănțene după ce reprezentanții ISU s-au arătat nemulțumiți de hotărârea pronunțată de instanța de fond, prin care i se dădea dreptate pompierului. Judecătorii constănțeni vor analiza recursul declarat de ISU Delta la data de 29 aprilie, de la ora 9.00.


Concret, avocații ISU au declarat recurs împotriva sentinței pronunțate inițial de Tribunalul Tulcea, hotărâre prin care Inspectoratul pentru Situații de Urgență fusese obligat la plata sumei de 6.091 de lei, reprezentând „diferență de venit brut neîncasat“ pentru perioada reclamată.


Ar mai fi de spus că, pe parcursul judecării procesului în primă instanță, a fost efectuată o expertiză contabilă menită să stabilească exact suma ce i se cuvine pompierului pentru orele suplimentare lucrate și neremunerate.
Nu au fost luate în calcul orele suplimentare din timpul săptămânii, întrucât, în cazul personalului militar, legea prevede că se acordă drepturi bănești doar pentru orele suplimentare efectuate în zilele de repaus săptămânal, sărbători legale și în celelalte zile în care în mod normal nu se lucrează.


La rândul său, inspectoratul a argumentat faptul că, în cazul pompierului reclamant, 1.008 ore libere i-au fost acordate pentru completarea orelor suplimentare, însă judecătorii nu au primit acest argument. Concret, legat de acest aspect, instanța a stabilit că, potrivit expertizei efectuate în cauză, „336 ore în anul (...) și 632 ore în anul (...) trebuiau acordate ca ture libere pentru respectarea Directivei Europene 88/2003 (...) și nu pentru compensarea orelor suplimentare“.


Cazul va fi pus în discuție pe data de 29 aprilie de către magistrații Secției a II-a civile, de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Constanța.



Citește și:

Victorie în instanță pentru un pompier dobrogean - a obligat ISU la plata orelor suplimentare!

Pompier ISU, lăsat de judecători fără drepturile salariale câștigate inițial tot în justiție

Editorial:

Viață de pompier din linia întâi! Pași grei prin foc și plimbări la instanțe pentru drepturile salariale


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Salvatorii din Constanța alături de copii, cu „iepurașul pompier”

19 Apr 2024 418

Știri Constanța Un pompier aflat în timpul liber a sărit în ajutorul bărbatului rămas captiv în urma accidentului de la Castelu (GALERIE FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 1000

ISU GiurgiuMeseria de pompier - admirată de copii

12 Apr 2024 265

ISU BihorUn pompier bihorean, multiplu campion național la culturism, organizează un eveniment sportiv caritabil, pentru o fetiță grav bolnavă, în Marghita

03 Apr 2024 336

Elevii din cadrul Școlii Gimnaziale “Ioan Nenițescu” Tulcea, în vizită la ISU Delta (GALERIE FOTO)

20 Feb 2024 635

Zi aniversară în familia pompierilor militari din Tulcea! (FOTO)

31 Jan 2024 619

Un pompier în timpul liber a salvat un pescar căzut în apele înghețate ale unui lac din Caracal

29 Jan 2024 652

IGSU Bilanțul intervențiilor gestionate de pompierii militari, în ultimele 24 de ore

12 Jan 2024 562

Doliu printre pompieri. „A murit un om care și-a dedicat toată viața protecției comunității“

27 Dec 2023 1061

IGSU Încă 15 autospeciale de stingere cu capacitatea de 4.000 de litri de apă, intrate în dotarea salvatorilor

18 Dec 2023 676

IGSU Peste 1.500 de situații de urgență înregistrate la nivel național, în prima zi a acestei săptămâni

12 Dec 2023 607

ISU Tulcea, în doliu. Colonel Gheorghe Cotoroană s-a stins fulgerător urmare a unui accident

30 Oct 2023 2051

Incendiu violent la o casă de locuit din Topolog, județul Tulcea (GALERIE FOTO)

14 Oct 2023 796

Șocant! Un pompier și un polițist, acuzați de act sexual cu un minor. Victimele, trei fetițe de 12 și 13 ani

05 Oct 2023 1258

ISU Harghita În cadrul ceremoniei, au fost avansați înainte de expirarea stagiului minim în grad 2 ofiţeri şi 4 subofițeri

14 Sep 2023 560