Italian condamnat pentru abuz sexual asupra unui minor, adus la Curtea de Apel Constanța


•    Abramo M. a primit opt ani de detenție de la autoritățile judiciare din Bologna

Cetățeanul italian pe numele căruia fusese emis un mandat european de arestare și care a fost prins de polițiștii constănțeni va fi adus, astăzi, la Curtea de Apel Constanța. Pe 10 iunie, judecătorii Curții hotărâseră arestarea preventivă pentru 15 zile a lui Abramo M. și au stabilit ca o nouă înfățișare în cauză să aibă loc după ce procurorii vor obține traducerea mandatului european de arestare. În aceste condiții, suspectul va fi adus în fața judecătorilor în această dimineață.

Concret, este vorba despre dosarul cu numărul 240/36/2020, în care Abramo M., un bărbat în vârstă de 50 de ani, din Montecreto, este căutat după ce a fost condamnat de instanțele italiene  la opt ani de închisoare, pentru abuz sexual asupra unui minor și rele tratamente aplicate membrilor familiei (asupra aceluiași membru), potrivit unor surse avizate.
Mandatul european de arestare a fost emis pe numele său de către autoritățile judiciare din Bologna.

Iată datele oficiale puse la dispoziție de IPJ Constanța legat de acest caz:

La data de 9 iunie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Postului de Poliție Albești au identificat, în comuna Albești, un bărbat de 50 de ani, cetățean italian, pe numele căruia autoritățile din Italia au emis un mandat european de arestare.
Bărbatul în cauză a fost condamnat la 8 ani de închisoare, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de viol și rele tratamente aplicate minorului.
Persoana în cauză a fost escortată și încarcerată în C.R.A.P. al I.P.J. Constanța.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cetățean italian, condamnat pentru abuz sexual, prins la Constanța. Pe numele său fusese emis un mandat european de arestare

10 Jun 2020 1764