Iulian Grigorenco, Niculae Stănică, Stan Alexandru și Emanuel Bahica, cercetați de Andrei Bodean, șeful DNA Constanța

  • Punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.


Tribunalul Constanța a decis, ieri, arestarea a patru persoane (trei în preventiv și una la domiciliu) pentru trafic de droguri, punerea în circulație de valori falsificate, camătă și nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Dosarul este instrumentat de procurorul Andrei Bodean, procuror șef al DNA Constanța. Mandatele emise nu sunt definitive, ele putând fi contestate la Curtea de Apel Constanța.

Conform anchetatorilor, prezentul dosar s-a disjuns din cauza penală privindu-l pe comisarul-șef Cornel Gabriel Coteanu, fost șef al Poliției Eforie, județul Constanța, bănuit de luare de mită în formă continuată și instigare la abuz în serviciu.

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada august 2020 – 31 ianuarie 2021, pe raza municipiului Constanța, cei patru inculpați ar fi vândut unor persoane fizice cantitatea de peste 8 grame de droguri de mare risc (canabis, cocaină) și 30 comprimate ecstasy (MDMA).

În același context, inculpații ar fi încercat să pună în circulație un număr de 10 bancnote a câte 50 euro fiecare, falsificate.

De asemenea, la domiciliile a doi dintre inculpați (unul dintre ei ocupându-se și cu activități de cămătărie) au fost găsite 205 comprimate ecstasy (MDMA), 79,7 grame canabis și nouă cartușe cu glonț care erau deținute fără drept.

Ieri, Tribunalul Constanța a decis arestarea preventivă a lui Niculae Stănică, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de camătă, trafic de droguri, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și trafic de droguri, Grigorenco Iulian, cercetat sub aspectul săvârțirii infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, și punerea în circulație de valori falsificate și Stan Alexandru, cercetat sub aspectul săvârțirii infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, pentru o perioadă de 30 de zile, de la data de 01.02.2021 la data de 02.03.2021, inclusiv.

Totodată, Tribunalul a admis propunerea de arest la domiciliu formulată de DNA Constanța de luare a măsurii arestului la domiciliu față de inculpatul Bahica Emanuel, cercetat sub aspectul săvârțirii infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, pentru o durată de 30 zile, de la data de 30 de zile, de la data de începând cu data de 01.02.2021 şi până la data de 02.03.2021, inclusiv,

Decizia Tribunalului Constanța nu este definitivă.


Mandatele pot fi contestate la Curtea de Apel Constanța.


Citește și

Cornel Gabriel Coteanu, fostul şef al Poliţiei Eforie, trimis în judecată de DNA. Ce spune chestorul Constantin Adrian Glugă, șeful IPJ

Comisarul şef Gabriel Coteanu contestă controlul judiciar
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Directori din Consiliul Județean Constanța și oameni de afaceri, condamnați definitiv! Cererea de revizuire, respinsă

19 Apr 2024 476

Noi procurori la DNA Constanța, în locul lui Andrei Bodean și Constantin Conortos! Ciprian Bodu, Vasile Abagiu, și Dan Haralambie, rămân pe poziții

19 Apr 2024 468

Decebal Făgădău, fostul primar al municipiului Constanța, așteptat la Curtea de Apel! Nou termen în dosarul terenurilor din Portul Tomis

17 Apr 2024 2061

Este oficial! Procurorii Andrei Bodean și Constantin Conortos pleacă de la DNA Constanța la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța

16 Apr 2024 693

Dosarele lui Vergil Chițac și IPS Teodosie vor fi repartizate altui procuror Bodean Andrei părăsește DNA Constanța, după 11 ani de Anticorupție

15 Apr 2024 1366

Decizia prin care Mihai Stanciu a fost delegat șeful DNA Constanța a fost contestată la Curtea Supremă! (DOCUMENT)

15 Apr 2024 899

Oficial! Procurorii Bodean Andrei și Conortos Constantin pleacă de la DNA Constanța

12 Apr 2024 5465

Anăstase Caraiola, acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii DNA Constanța! Condamnare

28 Mar 2024 877

2023, ultimul an cu șef Andrei Bodean! DNA Constanța, raport oficial! Câte dosare au lucrat anul trecut procurorii Anticorupție de la malul mării (DOCUMENT)

10 Mar 2024 1693

Iată de ce a fost delegat Mihai Stanciu procuror șef al DNA Constanța! (DOCUMENT)

08 Mar 2024 3662

Oficial! O nouă condamnare pentru Cristina Cabrancea, fost inspector școlar pentru învățământ primar din ISJ Constanța! (DOCUMENT

07 Mar 2024 2812

DNA Constanța Dragoș Adrian Iorga, fost director în Ministerul Investițiilor, menținut sub control judiciar (MINUTĂ)

06 Mar 2024 595

„Voi construi o altă echipă, cu un suflu nou!“ Ce spune Mihai Stanciu, șeful DNA Constanța, după ce cinci procurori au anunțat că vor să plece la o altă structură

28 Feb 2024 1907

Situație fără precedent la DNA Constanța! Cinci procurori vor să părăsescă structura teritorială

28 Feb 2024 1337

Averea și interesele Procurorul Mihai Alexandru Stanciu preia, de azi, șefia DNA Constanța! (DOCUMENTE)

22 Feb 2024 2290