Iulian Grigorenco și Alexandru Stan, menținuți în arest la domiciliu


 
  • Dosarul este disjuns din cauza penală privindu-l pe comisarul-șef Cornel Gabriel Coteanu, fost șef al Poliției Eforie, județul Constanța, bănuit de luare de mită în formă continuată și instigare la abuz în serviciu.
 
Iulian Grigorenco și Alexandru Stan, trimiși în judecată de DNA Constanța, rămân în arest la domiciliu!
 
Decizia a fost luată vineri, 3 septembrie 2021, de Tribunalul Constanța și poate fi contestată la Curtea de Apel Constanța. Cei doi sunt acuzați de trafic de droguri de mare risc și punerea în circulație de valori falsificate, comise în formă simplă și continuată.
 
Conform anchetatorilor, dosarul este disjuns din cauza penală privindu-l pe comisarul-șef Cornel Gabriel Coteanu, fost șef al Poliției Eforie, județul Constanța, bănuit de luare de mită în formă continuată și instigare la abuz în serviciu.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
 
În cursul lunii ianuarie 2021, pe raza municipiului Constanța, cei doi inculpați ar fi vândut unei persoane cantitatea 30 comprimate ecstasy (MDMA). În același context, unul dintre inculpați ar fi încercat să pună în circulație un număr de nouă bancnote a câte 50 euro fiecare, falsificate. De asemenea, la domiciliul unuia dintre inculpați au fost găsite 205 comprimate ecstasy (MDMA) și opt bancnote a câte 50 euro fiecare, falsificate.
 
Anterior, procurorii anticorupție au încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu o persoană fizică, în sarcina căreia s-a reținut infracțiunea de trafic de droguri de mare risc.
 
În prezența apărătorului ales, aceasta a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora, respectiv:
 

- un an și șase luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de doi ani și interzicerea, pe o perioadă de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.
 
PRECIZĂRI:

 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Oficial!
Radu Mazăre și Marcela Enache, trimiși în judecată de Andrei Bodean, șeful DNA Constanța. Dosarul se va rejudeca

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Sentință definitivă în primul dosar de trafic de droguri instrumentat de procurorii DNA Constanța!

07 Feb 2023 2330

Premieră la DNA Constanța! Începe judecata! (document)

22 Sep 2021 4357

Daniel Grigorenco, Claudia Georgiana Antonache, Iulian Grigorenco și Vasile Grigorenco, trimiși în judecată

07 Sep 2021 3640

Iulian Grigorenco și Alexandru Stan pot fi puși în libertate! Decizia, contestată de DNA Constanța

19 May 2021 3868

DNA Constanța a trimis în judecată un fost fotbalist. Care sunt acuzațiile

22 Mar 2021 3612

Constanța. DNA anunță oficial finalizarea unui dosar pentru trafic de droguri

08 Mar 2021 2814

Iulian Grigorenco şi Alexandru Stan, trimiși în judecată DNA Constanța, menținuți în arest

26 Feb 2021 2832

Premieră la DNA Constanța! Primul dosar de trafic de droguri trimis în instanță

25 Feb 2021 2509

Grigorenco Iulian, Stan Alexandru, Stănică Niculae, arestați preventiv la cererea DNA, contestă mandatele. Ce decizie a primit comisarul-șef Coteanu

04 Feb 2021 3676

Iulian Grigorenco, Niculae Stănică, Stan Alexandru și Emanuel Bahica, cercetați de Andrei Bodean, șeful DNA Constanța

02 Feb 2021 8494

Oficial de la Tribunal DNA a reținut patru bărbați. Legături cu dosarul fostului șef al Poliției Eforie. Cine a fost arestat

01 Feb 2021 2752

UPDATE. Patru constăţeni ar putea fi arestaţi azi. Iată cine sunt

31 Jan 2018 3079