Iulian Grigorenco şi Alexandru Stan, trimiși în judecată DNA Constanța, menținuți în arest


 
Iulian Grigorenco şi Alexandru Stan, trimiși în judecată de Andrei Bodean, procuror sef al DNA Constanța, rămân în stare de arest preventiv!
 
Decizia a fost luată azi de Tribunalul Constanța și poate fi contestată la Curtea de Apel Constanța.
 
În paralel, Andrei Bodean continuă ancheta față de alte două persoane cercetate inițial în dosar cu Grigorenco și Stan, respectiv Niculae Stănică și Emanuel Bahica.
 
Conform anchetatorilor, dosarul celor patru este disjuns din cauza penală privindu-l pe comisarul-șef Cornel Gabriel Coteanu, fost șef al Poliției Eforie, județul Constanța, bănuit de luare de mită în formă continuată și instigare la abuz în serviciu.
 
În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
 
În perioada august 2020 – 31 ianuarie 2021, pe raza municipiului Constanța, cei patru inculpați ar fi vândut unor persoane fizice cantitatea de peste 8 grame de droguri de mare risc (canabis, cocaină) și 30 comprimate ecstasy (MDMA).
 
În același context, inculpații ar fi încercat să pună în circulație un număr de 10 bancnote a câte 50 euro fiecare, falsificate.
 

De asemenea, la domiciliile a doi dintre inculpați (unul dintre ei ocupându-se și cu activități de cămătărie) au fost găsite 205 comprimate ecstasy (MDMA), 79,7 grame canabis și nouă cartușe cu glonț care erau deținute fără drept.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Sentință definitivă în primul dosar de trafic de droguri instrumentat de procurorii DNA Constanța!

07 Feb 2023 2264

Premieră la DNA Constanța! Începe judecata! (document)

22 Sep 2021 4329

Daniel Grigorenco, Claudia Georgiana Antonache, Iulian Grigorenco și Vasile Grigorenco, trimiși în judecată

07 Sep 2021 3605

Iulian Grigorenco și Alexandru Stan, menținuți în arest la domiciliu

04 Sep 2021 3931

Iulian Grigorenco și Alexandru Stan pot fi puși în libertate! Decizia, contestată de DNA Constanța

19 May 2021 3841

DNA Constanța a trimis în judecată un fost fotbalist. Care sunt acuzațiile

22 Mar 2021 3592

Constanța. DNA anunță oficial finalizarea unui dosar pentru trafic de droguri

08 Mar 2021 2782

Premieră la DNA Constanța! Primul dosar de trafic de droguri trimis în instanță

25 Feb 2021 2485

Grigorenco Iulian, Stan Alexandru, Stănică Niculae, arestați preventiv la cererea DNA, contestă mandatele. Ce decizie a primit comisarul-șef Coteanu

04 Feb 2021 3661

Iulian Grigorenco, Niculae Stănică, Stan Alexandru și Emanuel Bahica, cercetați de Andrei Bodean, șeful DNA Constanța

02 Feb 2021 8475

Oficial de la Tribunal DNA a reținut patru bărbați. Legături cu dosarul fostului șef al Poliției Eforie. Cine a fost arestat

01 Feb 2021 2735

UPDATE. Patru constăţeni ar putea fi arestaţi azi. Iată cine sunt

31 Jan 2018 3063