Jaf ca-n filme la o agenție de pariuri din 23 August! Un tânăr, condamnat cu suspendare. Procesul a fost suspendat ieri


Judecătoria Mangalia a decis condamnarea în primă instanță a unui tânăr, de 19 ani, din Constanța, la trei ani de închisoare cu suspendare, pentru tâlhărie calificată și lipsire de libertate în mod ilegal. Decizia Judecătoriei Mangalia nu este definitivă, ea fiind contestată la Curtea de Apel Constanța, instanță care ieri a decis suspendarea cercetărilor specifice, având în vedere Decretul nr.240/14.04.2020 privind instituirea stării de urgentă pe teritoriul României.
 
Este de menționat că în termen de zece zile de la încetarea stării de urgenţă, instanţa va lua măsurile necesare pentru fixarea unui nou termenelor de judecată şi citarea părţilor.
 
În fapt, în actul de sesizare s-a reținut că, la data de 24 aprilie 2019, persoana vătămată a sesizat organele de poliție cu privire la faptul că, în timp ce se afla la serviciu, în funcția de supraveghetor jocuri la agenția de pariuri (...), o persoană necunoscută de sex masculin, prin amenințarea cu un cuțit, și legarea cu mâinile la spate, i-a sustras suma de aproximativ 10.000 lei din încasările agenției.  
 
În timpul audierilor, persoana vătămată a susținut, în esență, faptul că în noaptea de noaptea de 23/24 aprilie 2019, în timp ce se afla la serviciu la agenția de pariuri, s-a întrerupt curentul electric.
 
Imediat a intrat în incinta localului o persoană de sex masculin, care i-a îndreptat o lanternă în față, motiv pentru care nu a mai putut să fixeze și alte detalii.
 
Autorul i-a strigat să se culce pe podea, acesta s-a aplecat la sol, și a simțit vârful unui obiect ascuțit, probabil un cuțit, în zona omoplatului. În continuare, autorul i-a legat persoanei vătămate mâinile la spate cu o pereche de șoricei de plastic zimțați, și a luat suma de aproximativ 10.000 lei din sertarul localului, iar apoi a aplecat.
 
Imediat, persoana vătămată a reușit să-și desfacă strânsoarea și a apelat 112, venind la fața locului în scurt timp.
 
 

Persoana vătămată a mai declarat că în local mai era o persoană ce juca la aparatele de jocuri. Acesta a mai declarat faptul că în noaptea de 23/24 aprilie 2019 se afla în incinta sălii de jocuri, și, la un moment dat a pătruns înăuntru o persoană de sex masculin ce purta o cască de protecție folosită de motocicliști, avea în mână o lanternă și s-a dus direct la casier, strigând la acesta „Culcat“.
 
Crezând că este jandarmeria, martorul s-a speriat și a ieșit rapid din local, după care a plecat s pre casă.

 
Cu ocazia cercetării la fața locului au fost ridicate înregistrările video surprinse de camerele de supraveghere din interiorul localului, ce funcționau în sistem infraroșu, precum și înregistrările video surprinse de camerele de supraveghere instalate pe DN 39.
 
Potrivit procesului-verbal de vizualizare a imaginilor video, în jurul orei 04.00 , o persoană necunoscută de sex masculin ce purta o c ască de protecție folosită de motocicliști, cu vizorul tras, având în mână mănuși, a pătruns în incinta sălii. Autorul are în mână o lanternă a cărei lumină o proiectează pe camera video și apoi pe fața persoanei vătămate, pentru a-i obtura vederea. Autorul avea în mâna stângă un cuțit și se îndreaptă spre spațiul unde se afla angajatul sălii, îl amenință cu un cuțit, îl atinge în zona umărului stâng, forțându-l să se așeze în genunchi și să aducă mâinile la spate. Apoi îl imobilizează cu un siste m improvizat de plastic, deschide sertarul unui articol de mobilier, scoate o cutie din care ia o sumă de bani pe care o introduce într-un rucsac ce-l purta pe umeri, și apoi pleacă. 
 
Audiat fiind în calitate de inculpat, tânărul a recunoscut săvârșirea faptelor ce i se impută, a descris cu lux de amănunte tabloul infracțional. Mai mult, acesta a declarat faptul că hainele pe care l-a purtat cu ocazia săvârșirii faptelor le-a aruncat în apă, astfel încât să nu fie identificat de organele de poliție.
 
 În primă instanță, Judecătoria Mangalia a decis condamnarea tânărului la 3 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de patru ani.
 
Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta, să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea, să comunice schimbarea locului de muncă, să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
 
Instanța din Mangalia i-a impus inculpatului să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.
 
Citește și:
 
Tânărul acuzat de moartea lui Andrei, din Mangalia, rămâne acasă, în arest la domiciliu

Armata a preluat paza tuturor magistraților din Constanța! Ce alte schimbări au mai avut loc

Devin obligatorii după 15 mai Măştile reutilizabile, ambalate individual, produse de un investitor din oraş, distribuite gratuit locuitorilor din Mangalia
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE. Imagini de la eveniment. Tâlhărie în această dimineață la o casă de pariuri din 23 August, județul Constanța. Ce sumă a sustras suspectul (galerie foto+video)

24 Apr 2019 4393

O tânără a reclamat că a fost agresată sexual la o casă de pariuri din Pecineaga

10 Feb 2018 2388