Justitie

Judecata dosarului Colectiv, amânată la Curtea de Apel București! Când a fost stabilit noul termen

  • Incendiul a izbucnit în timpul unui concert susţinut în clubul Colectiv de trupa rock bucureşteană Goodbye to Gravity, care îşi lansa albumul „Mantras of War“.

Ieri, la Curtea de Apel București a avut loc primul termen în apelul dosarului clubului Colectiv distrus de un incendiu, eveniment în urma căruia şi-au pierdut viaţa aproximativ 70 de persoane, atât în noaptea tragediei, cât şi ulterior, în spitale din Bucureşti şi din străinătate, printre aceştia fiind fotografi, artişti, olimpici şi studenţi străini.
 
La solicitarea avocaților, procesul a fost amânat pentru începutul lunii viitoare.
 
În primă instanță, Tribunalul București a decis ca cei 13 inculpați din dosar să primească în total 115 ani de închisoare, principalele pedepse fiind:.
 
Cristian Popescu Piedone, fostul primar al Sectorului 4, a fost condamnat la 8 ani și 6 luni de închisoare.
 
Asta, în timp ce cei trei patroni ai clubului Colectiv (Anastasescu George Alin, Mincu Costin, Gancea Paul-Cătălin) au luat câte 11 ani și 8 luni de închisoare cu executare.
 
Daniela Niţă - șefa firmei de artificii Golden Ideas Fireworks Artists - 12 ani şi 8 luni de închisoare cu executare
 
Pirotehniştii Viorel Zaharia şi Marian Moise - 9 ani şi 8 luni de închisoare, respectiv la 10 ani de închisoare.
 
George Matei şi Antonina Radu, pompieri ai ISU Bucureşti - câte 9 ani şi 2 luni de închisoare.

 
Societatea comercială Colectiv Club S.R.L. a fost condamnată la o amendă în valoare de 2,350,000 de lei.
 

De asemenea, Tribunalul București a admis în parte acțiunile civile și a dispus acordarea unor despăgubiri totale în valoare de aproximativ 50 de milioane de euro. De menționat că în această cauză s-au constituit părţi civile 248 de persoane, care au formulat pretenţii civile ce se ridică la 212.474.000 euro şi 51.240.315,8 lei.
 
Amintim că în urma incendiului de la Colectiv şi-au pierdut viaţa aproximativ 70 de persoane, atât în noaptea tragediei, cât şi ulterior, în spitale din Bucureşti şi din străinătate, printre aceştia fiind fotografi, artişti, olimpici şi studenţi străini. Printre victimele incendiului din Colectiv se numără o tânără de doar 25 de ani din Constanţa. Tânăra lucra într-o multinaţională şi urma un masterat pe Studii Culturale Britanice. Era, de asemenea, absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine (maghiară-engleză, promoţia 2012). În noaptea incendiului, fata se afla în Colectiv, alături de o colegă. Deşi a fost supusă unei intervenţii chirurgicale, avea plămânii şi rinichii foarte afectaţi, iar medicii nu au reuşit să o salveze.
 
Incendiul a izbucnit în timpul unui concert susţinut în clubul Colectiv de trupa rock bucureşteană Goodbye to Gravity, care îşi lansa albumul „Mantras of War“.
 
Printre cei răniţi în incendiul din Colectiv s-a aflat şi un bărbat, în vârstă de 44 de ani, scafandru de mare adâncime din Mangalia. Acesta a ajuns în noaptea respectivă la Spitalul Bagdasar Arseni din Bucureşti, de unde a fost externat după aproape două luni.
 
Dosarul a fost instrumentat de Mihai Eduard Ilie, procuror din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de Urmărire penală şi criminalistică, Biroul de Criminalistică.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

115 ani de închisoare la fond Când va avea loc primul termen în apelul dosarului Club Colectiv

16 Jul 2020 591

Primele condamnări în dosarul clubului Colectiv! Fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu-Piedone, 8 ani și 6 luni de închisoare. Peste 50 de milioane de euro, daune

16 Dec 2019 2279

Aproximativ 70 de persoane au murit Dosarul Colectiv, termen, azi, în Sala de Festivităţi a Tribunalului Bucureşti

27 Nov 2019 714

Patru ani de la tragedia din Colectiv. Slujbe de pomenire a celor 64 de morţi. Printre decedaţi şi o tânără din Constanţa

30 Oct 2019 1104

Dosarul Colectiv, azi un nou termen! Printre victime, o tânără din Constanţa

31 Jul 2019 751

70 de morţi după un incendiu într-un club din Bucureşti. Azi, un nou termen în proces

09 Nov 2018 951

Rugăciuni şi lacrimi, la trei ani de la tragedia din Colectiv

31 Oct 2018 798

Un nou dosar disjuns din "Colectiv" Se fac cercetări pentru ucidere din culpă în formă agravată (document)

31 Oct 2018 932

Trei ani de la Colectiv Victimele teribilului incendiu de la Colectiv, comemorate la Constanţa (video)

30 Oct 2018 862

Trei ani de la tragedie Viorica Dăncilă, mesaj pentru victimele incendiului de la Colectiv

30 Oct 2018 743

Bărbat ameninţă că îşi dă foc, în faţa clubului Colectiv

30 Oct 2018 1121

Au trecut trei ani de la incendiul din clubul Colectiv din București. 64 de persoane au decedat

30 Oct 2018 933

Editorial Mi-e rușine de noi. Colectiv, 3 ani, 65 de rugăciuni înălțate spre cer și atât!

20 Oct 2018 1702

Un nou termen în dosarul clubului Colectiv!

10 Sep 2018 1374

Astăzi este ziua de naştere a lui Ion Barbu, antrenor secund la SSC Farul Constanţa

14 May 2018 2025