Judecata în dosarul oilor îngropate pe un teren viran din Tulcea, amânată (DOCUMENT+VIDEO)

 
  • Este vorba despre dosarul privind animalele aparent îngropate pe un teren viran din localitatea Smârdan, județul Tulcea.
 
A început procesul dosarului privind animalele îngropate pe un teren viran din localitatea Smârdan, județul Tulcea! Primul termen a avut loc la finele săptămânii trecute la Judecătoria Măcin, instanţă care a amânat cauza pentru data de 04 octombrie 2022.
 
Oricare va fi decizia magistraţilor din Tulcea, aceasta va putea fi contestată la Curtea de Apel Constanţa.
 
Cauza penală a fost instrumentată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, care au dispus trimiterea în judecată a lui Gelu Daniel Cazacioc și a societății comerciale Cazacioc & Co SRL (administrată de primul menționat).

Potrivit rechizitoriului, Gelu Daniel Cazacioc este suspectat de eliminarea de deșeuri cu încălcarea dispozițiilor legale și care pot provoca daune semnificative mediului, evacuarea sau injectarea în apele subterane de deșeuri, reziduuri care conțin substanțe, bacterii sau microbi în cantități ce pot pune în pericol mediul și poluarea prin evacuarea în sol de deșeuri sau substanțe periculoase.
 
Persoana juridică Cazacioc & Co SRL Smardan este acuzată de eliminarea de deșeuri cu încălcarea dispozițiilor legale și care pot provoca daune semnificative mediului, evacuarea sau injectarea în apele subterane de deșeuri, reziduuri care conțin substanțe, bacterii sau microbi în cantități ce pot pune în pericol mediul și de poluarea prin evacuarea în sol de deșeuri sau substanțe periculoase.    
 
În actul de sesizare a instanței se arată că, la data de 23 noiembrie 2020, comisarii Garzii Naționale de Mediu- Comisariatul General s-au deplasat la punctul de lucru al SC Cazacioc & Co SRL din localitatea Smârdan, unde se află instalația de incinerare a acesteia.
 
În momentul prezentării la punctul de lucru al operatorului economic, se mai arată în rechizitoriu, unul dintre angajați nu ar fi permis accesul pe amplasament, precizând faptul că până la venirea „șefului“ nu poate permite echipei de control intrarea pe amplasament, iar în acel moment, în partea stângă a amplasamentului societății, adică direct pe un teren viran, a fost vizualizat un incendiu cu flacără deschisă.
 
În timpul în care lucrătorul GNM se afla în zona incendiilor, și-ar fi făcut apariția la poarta de acces a instalației de incinerare deșeuri animale și Cazacioc Gelu Daniel, în calitate de administrator al acesteia, care i-a precizat faptul că „terenul pe care sunt incendiile nu este proprietatea acestuia și nici nu se află în folosința sa“, potrivit rechizitoriului. situație în care comisarul i-a solicitat lui Cazacioc Gelu Daniel, administratorul instalației, să-l însoțească în zona incendiilor, însă acesta a refuzat categoric.

 
„Având în vedere situația de mai sus, observând și gravitatea faptelor - care sunt apte să pună în pericol sănătatea și integritatea umană și luând în considerare amenințarea cu acte de violență proferată de o persoană care era aflată pe terenul unde s-au vizualizat incendiile și cadavre de animale la adresa  unui comisar de mediu - echipa GNM-CG a solicitat prezența  organelor de poliție la fața locului, astfel că la fața locului s-a prezentat șeful Postului de Poliție Smârdan“, conform anchetatorilor.
 

În consecință, echipa operativă s-a deplasat în incinta amplasamentului deținut de SC Cazacioc & Co S.R.L și a solicitat lui Cazacioc Gelu Daniel să o însoțească în zona exterioară amplasamentului incineratorului, acolo unde au fost identificate, spun procurorii, cele două incendii în care ardeau cadavre de animale, situație în care s-a constatat de asemenea că în realitate, pe suprafața întregului teren se aflau mii de animale moarte îngropate direct în pământ, vizibile, care degajau un miros pestilential, dezagreabil și insuportabil.
 
Cazacioc Gelu Daniel a prezentat echipei de control un set de acte privind amplasamentul incineratorului pentru care afirma că ar deține autorizație integrată de mediu valabilă.
 
„După prezentarea amplasamentului propriu zis aflat în administrarea SC Cazacioc&Co SRL, comisarii G.N.M. au solicitat și prezentarea amplasamentului aflat în continuarea acesteia, însă Cazacioc Gelu Daniel nu le-a mai permis  accesul, menționând «că este restricționat de un gard metalic fix». În acel moment, echipa a fost nevoită să înceteze pentru moment acțiunea de inspectie și control la instalația de incinerare din localitatea Smârdan, Tulcea, și astfel că s-a deplasat pe perimetrul zonei limitrofe amplasamentului pe care se afla incineratorul, inspectând tot terenul respectiv. Terenul în cauză aparține societății comerciale Agromar Prod SRL, dar este folosit efectiv în exclusivitate/fără drept, de inc. SC Cazacioc&Co SRL, iar pe acesta, echipa de control a identificat cantități semnificative de sânge care fie bălteau pe amplasamentul respectiv alături de cadavre de animale, părți componente ale acestora și alte tipuri și categorii de deșeuri, fie erau eliminate în șanțul/canalul perimetral al amplasamentului neautorizat printr-un tub de beton improvizat ilegal cu diametrul de 110 mm“, potrivit actului de sesizare a instanței.
 
Echipa de control a concluzionat faptul că toate aceste deșeuri identificate pe terenul alăturat și folosit de SC Cazacioc&Co SRL au fost „eliminate ilegal și că acest fapt are ca efect evident afectarea vieții, sănătății și integrității umane, prin poluarea tuturor factorilor, componentelor de mediu, respectiv apa, aer, sol“, se mai arată în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.
 
În urma celor constatate de echipa de control, a fost înaintată o sesizare penală care a dus la formarea prezentului dosar penal.
 
Rechizitoriul poate fi citit integral accesând secțiunea Documente.

Potrivit Confidas.ro, platformă consultată la data de 10 iulie 2022, SC Cazacioc & CO SRL a fost fondată în 1992, se ocupă de colectarea deşeurilor nepericuloase și îi are ca asociați pe Cazacioc Gelu Daniel, cu 69 % din capital, pe Cazacioc Viorel, cu 19 % , din capitalul social, și pe Cazacioc Elena, cu 12 %din capital. Cazacioc Gelu Daniel mai apare în Feed Earth SRL (cu obiect fabricarea îngrăşămintelor şi produselor azotoase), iar Viorel Cazacioc mai apare în Virpanipat SRL (cu obiect fabricarea pâinii; fabricarea prăjiturilor şi a produselor proaspete de patiserie).

Tot potrivit Confidas.ro, pentru perioada 03.01.2013 - 02.07.2021, compania Cazacioc & CO SRL a încheiat 150 contracte de achiziții publice in valoare totală de 672.356,00 lei. 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
DNA Constanța a trimis în judecată un fost primar! Începe procesul
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Tulcea Incendiu la o stână de oi, în apropiere de Măcin! (FOTO)

28 Mar 2023 1720

Turmă de oi implicată într-un accident rutier pe DN 22 Constanța-Tulcea în dreptul localității Cogealac

17 Nov 2022 1876

Lupul, paznic la oi! Delapidare la SPIT! (DOCUMENT)

14 Feb 2022 4704

Premierul Florin Cîțu cere suspendarea transportului cu animale vii pe perioada caniculei

02 Aug 2021 1607

Județul Tulcea Accident rutier pe DJ 222 B. Un autotren încărcat cu oi s-a răsturnat. Mai multe animale au murit (galerie foto)

01 Aug 2021 2435

Județul Tulcea Intervenție la înălțime. Pompierii au salvat o oiță buclucașă cățărată pe o stâncă

16 Jun 2021 1346

IPJ Tulcea Doi şoferi, traşi pe dreapta de poliţişti. Ambii s-au ales cu dosare penale

09 Mar 2021 1540

Procurorii au verificat Mare parte din oile înecate în Marea Neagră, îngropate pe un teren viran din județul Tulcea (video)

21 Jan 2021 3013

Lupul, paznic la oi Trei cazuri care au șocat educația din Dobrogea

21 Sep 2020 3035

Un tulcean din Babadag a rămas fără 150 de oi. Ce s-a întâmplat

02 Jun 2020 2142

Discuții la Căpitănia Portului Midia Ce firmă de ecarisaj a ales armatorul navei Queen Hind. Cât va dura operațiunea

05 Dec 2019 1932

Revoltător! Mii de credincioși s-au închinat la oasele unor animale la mănăstirea Celic-Dere din Tulcea

19 Dec 2015 3084

Legenda izvorului din satul tulcean Nicolae Bălcescu, care curge o dată pe an

04 Jul 2015 10923

Ionuţ Bonţoi, viceprimarul oraşului Babadag, rămâne în arest.

12 Aug 2014 1969

Procurorii nu-l vor liber pe Ionuţ Bonţoi, viceprimarul din Babadag

09 Aug 2014 2210