Judecata în dosarul privind achiziţia corvetelor multifuncţionale s-a terminat

  • MApN a anunţat că oferta câştigătoare a contractului de achiziţie a celor patru corvete multifuncţionale a fost cea depusă de asocierea dintre Naval Group şi Santierul Naval Constanţa.

Ieri, judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție a României au respins acțiunea promovată de Damen Schelde Naval Shipbuilding BV (fostul şantier naval Royal Schelde al Marinei Regale Olandeze) în dosarul privind achiziţia corvetelor multifuncţionale!


Amintim că la începutul lunii iulie 2019, în urma unor proceduri specifice, MApN a anunţat că oferta câştigătoare a contractului de achiziţie a celor patru corvete multifuncţionale a fost cea depusă de asocierea dintre Naval Group şi Santierul Naval Constanţa.


Nota de Fundamentare - înzestrare „Corvetă multifuncţională“

În Nota de Fundamentare -HG nr.906/29.11.2016 a Guvernului României privind aprobarea circumstanţelor şi a procedurii specifice aferente programului strategic de înzestrare „Corvetă multifuncţională“, document publicat în Monitorul Oficial al României, se arată, printre altele, că cele mai eficiente nave de luptă de suprafaţă în zona de litoral sunt navele din clasa „corvetă”, cu deplasament mediu, capabile să îndeplinească întreaga gamă de misiuni în Marea Neagră şi în afara acesteia, având o autonomie corespunzătoare şi calităţi nautice care să le permită executarea acţiunilor inclusiv în condiţii hidro-meteorologice dificile.

De asemenea, tot în Nota de Fundamentare -HG nr.906/29.11.2016 se mai precizează că „regiunea extinsă a Mării Negre este caracterizată de acţiunile de încălcare a normelor de drept internaţional, prin punerea în discuţie a ordinii internaţionale, conservarea conflictelor îngheţate şi intensificarea prezenţei militare“.
 

Cele mai eficiente nave de luptă de suprafaţă în zona de litoral

„Forţele navale române, pentru îndeplinirea misiunilor specifice în acest context politico-militar, trebuie să dispună de o structură de forţe modernă, credibilă şi echilibrată în raport cu forţele navale ale celorlalte state riverane Mării Negre. Cele mai eficiente nave de luptă de suprafaţă în zona de litoral sunt navele din clasa „corvetă”, cu deplasament mediu, capabile să îndeplinească întreaga gamă de misiuni în Marea Neagră şi în afara acesteia, având o autonomie corespunzătoare şi calităţi nautice care să le permită executarea acţiunilor inclusiv în condiţii hidro-meteorologice dificile.

În momentul actual, forţele navale române au în înzestrare patru corvete, care sunt depăşite din punct de vedere operaţional şi tehnic, cu interoperabilitate limitată în raport cu navele altor state membre NATO, având resursa de viaţă epuizată şi dotare cu echipamente şi tehnică de provenienţă estică, a căror modernizare nu este fezabilă“, conform Notei de Fundamentare -HG nr.906/29.11.2016.


Durata de viaţă, aproximativ 30 de ani

„În aceste condiţii, dotarea forţelor navale române cu patru corvete multifuncţionale noi, moderne, interoperabile cu navele din dotarea altor state membre NATO, adaptate misiunilor actuale, constituie o necesitate strategică ce va trebui satisfăcută în cel mai scurt timp posibil“, se mai precizează în documentul mai sus precizat.

Prin dotarea cu corvete noi, luându-se în considerare durata de viaţă a acestora de aproximativ 30 de ani, care poate fi prelungită ulterior prin modernizări succesive, se asigură forţelor navale române certitudinea operaţională necesară pentru îndeplinirea corespunzătoare a misiunilor specifice pe termen mediu şi lung.

Nota de Fundamentare -HG nr.906/29.11.2016 a Guvernului României privind aprobarea circumstanţelor şi a procedurii specifice aferente programului strategic de înzestrare „Corvetă multifuncţională“ poate fi citită integral accesând secţiunea Documente.



Citeşte şi


Orban a vorbit, la Paris, despre corvete și înzestrarea armatei
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dosarul privind achiziţia corvetelor multifuncţionale, termen azi la Înalta Curte

20 Jan 2021 2256

Cei curajoși vor birui

20 Nov 2020 5366

Dosarul privind achiziţia corvetelor multifuncţionale a ajuns la Înalta Curte. Când s-a stabilit primul termen

05 Sep 2020 2090

Asocierea Naval Group - Şantierul Naval Constanţa a avut oferta câştigătoare Judecătorii s-au pronunțat în dosarul privind achiziţia corvetelor multifuncţionale

14 Jul 2020 1463

Judecata în dosarul privind achiziţia corvetelor multifuncţionale a ajuns la final

08 Jul 2020 2075

Decizie importantă în dosarul privind corvetele multifuncţionale

09 Jun 2020 2215

Dosarul corvetelor, redeschis azi la Curtea de Apel București

27 May 2020 1935

Hotărâre definitivă în dosarul privind achiziţia de către MApN a patru corvete multifuncţionale

15 May 2020 2403

Înalta Curte va analiza cererea de strămutare a dosarului privind achiziţia de către MApN a patru corvete multifuncţionale

12 May 2020 1705

Asocierea Naval Group - Şantierul Naval Constanţa a avut oferta câştigătoare Contractul privind achiziţia corvetelor multifuncţionale, analizat de judecători în luna mai

22 Apr 2020 3867

Completul care judecă dosarul privind achiziţia celor patru corvete multifuncţionale, recuzat

12 Mar 2020 1718

Dosarul privind achiziţia celor patru corvete multifuncţionale, amânat din cauza protestului judecătorilor

19 Feb 2020 2108

Achiziţia celor patru corvete multifuncţionale, în atenţia judecătorilor (document)

19 Feb 2020 2647

Dosarul privind achiziţia corvetelor multifuncţionale, analizat azi de judecători. Ce s-a decis

05 Feb 2020 2099

Procesul privind achiziţia corvetelor multifuncţionale, amânat

22 Jan 2020 2208