Judecătoarea Claudia Bodean s-a abținut în dosarul Făgădău - Comănescu


 
  • „Admite declaraţia de abţinere formulată de doamna judecător Claudia Bodean. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică“, se mai arată în decizia Curții.
 
Claudia Bodean, judecător în cadrul Secției I Civilă din Curtea de Apel Constanța a formulat o cerere de abținere în dosarul în care Decebal Făgădău, fostul primar al municipiului Constanța l-a dat în judecată pe Valentin Gabriel Comănescu.
 
Cererea de abținere a magistratului Claudia Bodean a fost admisă, conform portalului instanțelor de judecată, context în care în locul ei va intra un alt judecător al Curții de Apel.

Noul termen a fost stabilit pentru data de 23 martie 2022.
 
„Admite declaraţia de abţinere formulată de doamna judecător Claudia Bodean. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică“, se mai arată în decizia Curții.
 
Claudia Bodean este soția lui Andrei Bodean, procurorul șef al DNA Constanța.
 
Revenind la dosarul Făgădău - Comănescu, prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, conform rolii.ro, Decebal Făgădău a solicitat în contradictoriu cu Valentin Gabriel Comănescu pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună, printre altele, constatarea încălcării drepturilor nepatrimoniale, respectiv dreptul la onoare, demnitate și reputație, în urma unei declarații susținute de către pârât, obligarea celui din urmă la exprimarea în mod public a regretului în legătură cu declarația defăimătoare la adresa sa.
 
Decebal Făgădău a mai solicitat interzicerea ca pe viitor Valentin Gabriel Comănescu să mai dea declarații publice care să îl vizeze, de genul celor pentru care se solicită atragerea răspunderii civile, iar Comănescu să fie obligat la plata sumei de 250.000 lei, reprezentând daune-interese pentru prejudiciile nepatrimoniale cauzate de conduita ilicită a acestuia, cu cheltuieli de judecată.  
 

Așa cum am mai arătat, prezentul dosar a mai fost soluționat în primă instanță de Tribunalul Constanța, prin Hotarârea nr. 1706/2021, prin respingerea acțiunii introduse de Decebal Făgădău.
 
PRECIZĂRI:

 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
După ce a fost chemată în instanță
Blue Wings SRL, una dintre firmele controlate de Gabriel Comănescu, și-a achitat datoria către Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu

 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Soarta terenului de lângă Spitalul Clinic CF Constanța, decisă de Curtea de Apel. Judecătorii au vorbit despre „încălcarea dreptului la apărare“

06 Jan 2022 1338

Dosar civil pentru Constanța Veche, închis definitiv de Curtea de Apel!

29 Nov 2021 1907

Terenul din Bulevardul 1 Mai, disputat de Spitalul Clinic Căi Ferate Constanța și municipalitate. S-a terminat procesul!

01 Oct 2021 1936

Judecătorii Ceauşu, Nestor şi Bodean nu vor fi transferaţi la alte instanţe

21 Nov 2019 2550

Schimb de forţe în instanţele constănţene - ce judecători vor să vină aici, ce judecători cer să plece

21 Oct 2019 2885

CSM a prelungit mandatul lui Andrei Bodean în funcţia de procuror şef la DNA Constanţa

27 Aug 2019 2901

Nicuşor Constantinescu, prezent la DNA Constanţa (galerie foto+video)

15 Apr 2019 3321

Veşti bune pentru mai mulţi magistraţi din Constanţa!

04 Apr 2018 3955

Cine sunt judecătorii din Constanţa şi în ce completuri intră! Partea a II-a, Tribunalul Constanţa

02 Mar 2017 17252

Andreea Andruş, Claudia Bodean, Beatrice Mariş şi Victor Văduva – judecătorii care aspiră la un grad superior

05 May 2015 2571

Judecătoarea Bodean a respins acţiunea formulată împotriva lui Nicuşor Constantinescu

27 Nov 2014 3667

A scăpat de soţ, a dat de soţie Nicuşor Constantinescu a ajuns în atenţia judecătoarei Bodean (rechizitorii+video)

04 Nov 2014 3425