Judecătoarele Crina Mihaela Popescu și Claudia Bodean, de la Curtea de Apel Constanța, rămân în procesul pentru prejudiciul din Dosarul Retrocedărilor (ÎNCHEIERE)


Judecătoarele Crina Mihaela Popescu și Claudia Bodean, din cadrul Secției I Civile a Curții de Apel Constanța, vor continua să judece procesul vizând prejudiciul din Dosarul Retrocedărilor!
 
Este vorba despre unul dintre dosarele civile deschise de administrația Vergil Chițac în care s-a solicitat achitarea prejudiciilor din Dosarul Retrocedărilor.
 
Completul Incidente Procedurale din cadrul Curții de Apel a respins cererea de recuzare formulată împotriva celor doi magistrați, membri ai completului AC2 ai Secției I Civile, ca nefindată.
 
Deciza CIP poate fi atacată odată cu fondul cauzei.
 
Iată Încheierea pronunțată de CIP în dosar 2516/118/2021
 
„Respinge cererea de recuzare formulată împotriva membrilor completului AC1, ca nefondată. Cu cale de atac odată cu fondul“
 
Următorul termen în dosar a fost stabilit pentru data de 21 iunie 2023, de la ora 10.00.
 
Terenuri ce nu pot fi recuperate

 
În dosarul cu indicativul 2516/118/2021, UAT Municipiul Constanța prin Primar Vergil Chițac „a solicitat instanţei obligarea în solidar a pârâților la plata sumei de 4.491.657 de dolari, echivalent in lei la data plății, reprezentând o parte a prejudiciului cauzat patrimoniului UAT Municipiul Constanța prin infracțiunile săvârșite în cazul de retrocedare ###### Gardef, astfel cum au fost acestea constatate definitiv de Decizia Penala a ICCJ nr. 32/A/2019 pronunțată dosarul 6536/2/2008“.
 

În cauza civilă 2516/118/2021, pârâții sunt Radu Ștefan Mazăre, Constantin Racu, Daniela Ramona Dospinescu, Ion Marica, Nicușor Daniel Constantinescu, Bogdan Ghițulescu, Alin Horațiu Dima, Cristian Talpău, Daniel Ene și Bogdan Gabriel Sandu.
 
Suma solicitată în cauză, ce se ridică la 4.491.657 de dolari, reprezintă prejudiciul calculat pentru două dintre terenurile retrocedate ce nu mai pot fi recuperate.
 
Mai exact, avocații Municipiului Constanța au arătat în propces, printre altele că, în Dosarul Retrocedărilor, „suplimentar, ICCJ a dispus restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunilor, în sensul revenirii unui număr de 80 de terenuri în domeniul public sau privat al UAT Municipiul Constanța“.
 
„Ulterior, în urma formulării unor contestații la executare, două dintre aceste terenuri au fost excluse de ICCJ din lista celor 80, şi anume pozițiile 17 şi 29 din Dispoziția #########.  S-a constatat că pentru respectivele terenuri este imposibilă restabilirea situației anterioare, acestea fiind vândute către terți prezumați de bună credință, nemaiputând fi recuperate de la condamnați“, s-a argumentat în instanță.
 
Mai departe, avocații au spus că „în scopul recuperării integrale a prejudiciului suferit de UAT Constanța prin săvârșirea infracțiunilor menționate anterior, se impune repararea prejudiciului cauzat patrimoniului Municipiului Constanţa. Valoarea estimată a prejudiciului este de 4.491.657 de dolari contravaloarea în lei la data plăţii“.
 
După respingerea acțiunii ca prescrisă de către Tribunal, avocații UAT Municipiului Constanța au declarat apel și, astfel, dosarul a ajuns pe rolul Curții de Apel.
 
La ultimul termen, s-a formulat o cerere de recuzare a celor două judecătoare care formează completul AC1 al Secției I Civile, dar acum această cerere a fost respinsă ca fiind nefondată.
 
Sursa motivare: Portalul Național al Jurisprudenței – www.rejust.ro
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Patru judecători de la Curtea de Apel Constanța ar fi fost ameninţați cu acte de violenţă! Începe judecata (RECHIZITORIU+MINUTĂ)

22 Apr 2024 522

Judecători amenințați la Constanța! „Este ca și cum Irod l-ar acuza pe pruncul Iisus cu privire la propriile lui crime!“ (RECHIZITORIU)

11 Mar 2024 1024

Magistrații analizează măsura preventivă în dosarul celor patru judecători din Constanța ce ar fi fost ameninţați cu acte de violenţă!

20 Feb 2024 789

Judecătoarele Crina Mihaela Popescu şi Claudia Bodean, de la Curtea de Apel, vizate de o cerere de recuzare în dosarul pentru prejudiciul din Dosarul Retrocedărilor (ÎNCHEIERE)

24 May 2023 3287

Cum a modificat Curtea de Apel Constanța decizia în procesul cu Parohia Sfântul Dumitru. Primarul era nemulțumit

20 Jan 2022 1964

Primarul Municipiului Constanta, nemulțumit că Parohia Sfântul Dumitru a primit drept de proprietate pentru un teren de peste 1.300 de metri pătrați

03 Sep 2021 3200

La Constanța, „Domnul a luat“ un teren, „Domnul a dat“ alt teren pentru o parohie din Arhiepiscopia Tomisului. Avem motivarea judecătorilor

11 Aug 2021 2830

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 09 septembrie 2019

10 Sep 2019 3674

Cine face parte din Biroul Electoral Judeţean Constanţa la referendumul pentru familie?

03 Oct 2018 3688

Arhiepiscopia Tomisului a pierdut un proces important. Judecătorii au decis evacuarea. Sentinţa este definitivă

26 Feb 2016 3985

Mazăre, obligat să achite daune morale. Dosarul, redeschis ieri de judecătoarele Mariş şi Popescu

18 Sep 2015 2555