Judecător al Curții de Apel Constanța, programat la interviu pentru Înalta Curte de Casație și Justiție. A trecut de prima probă! (DOCUMENT)

  • Magistratul Adriana Ispas, președintele Secției penale a Curții de Apel, a fost programată la interviu marți, 11 ianuarie 2022, între orele 14.00 – 14.30.
  • Interviul pentru promovarea la Curtea Supremă poate fi susținut de candidații care au fost declarați admiși la proba constând în evaluarea lucrărilor.
  • Interviul va fi susținut în fața Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.
  • În Secțiunea Document puteți consulta tabelul cu Repartizarea candidaților pentru susținerea interviului, publicat de Consiliul Superior al Magistraturii.
 
Magistratul Adriana Ispas, fost vicepreședinte al Curții de Apel Constanța și, în prezent, președinte al Secției penale și pentru cauze penale cu minori și de familie, va susține interviul pentru promovarea la Curtea Supremă!
 
Potrivit datelor oficiale puse la dispoziție de Consiliul Superior al Magistraturii, judecătorul din Constanța a fost programat la interviu marți, 11 ianuarie 2022, între orele 14.00 – 14.30.
 
Președintele Secției penale a Curții de Apel Constanța candidează pentru o funcție în cadrul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în cadrul concursului de promovare a magistraților la Curtea Supremă a României.
 
Alți candidați pentru Secția penală a ÎCCJ sunt magistrații Gheorghe Valentin Chitidean, Adina Claudia Cioflan, Gabriela Ana Tarcă, Mihail Udroiu și Valerica Voica.
 
Conform anunțului privind declanșarea concursului de promovare, pentru Secția penală a Curții Supreme sunt scoase la concurs patru posturi.
 
Promovări în anii anteriori
 
Amintim, în anii anteriori alți doi judecători ai Curții de Apel Constanța au promovat la Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind vorba despre magistratul Eleni Cristina Marcu (vicepreședinte al Curții de Apel), promovat la Secția penală, și, respectiv, magistratul Beatrice Mariș (fost președinte al Secției a II-a Civile, de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel), promovat la Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
 
Pentru promovarea la Curtea Supremă, magistrații trebuie să treacă de proba constând în evaluarea actelor pe care aceștia le-au întocmit sau a celor care privesc activitatea magistraților, dar și de proba constând în interviul susținut în fața Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.

 
La interviu pot participa candidații admiși după prima probă a concursului de promovare, respectiv după proba evaluării actelor.
 

Rezultatele finale se vor publica după susținerea interviului de către candidați.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Ce judecător de la Curtea de Apel Constanța promovează la Curtea Supremă
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Doliu în marină Contraamiralul de flotilă în retragere, Eugen Ispas, a decedat

20 Jan 2024 2412

In Memoriam Contraamiralul de flotilă Ispas Eugen

19 Jan 2024 2613

Pregătiri de Bobotează, la Tulcea, pentru aruncarea sfintei cruci în Dunăre

05 Jan 2024 729

Curtea Supremă anunță noile completuri pentru anul 2024! Doi judecători, de la Constanța (LISTĂ)

04 Jan 2024 894

De la 1 noiembrie 2023 Angela Bianca Ispas, procuror șef în Parchetul Tribunalului Tulcea

25 Oct 2023 1051

Șeful PJ Săliște, propus șef în Parchetul Tribunalului Tulcea

20 Oct 2023 855

Box CS Năvodari a câștigat patru medalii la Campionatul Național 2023 pentru juniori

09 Oct 2023 950

13 ani de la moartea scafandrilor Dumitru Cristian Zarafu şi Cătălin Valeriu Ispas

10 Sep 2023 5344

Șeful unui parchet din țară, delegat procuror la Parchetul Tribunalului Tulcea

26 Aug 2023 1164

Avocat TulceaISPAS Ionut-Societate civilă profesională de avocaţi - CIULEI, IORDACHE, MOROZOV

08 Aug 2023 441

Jocurile Mondiale de Vară Special Olympics Berlin 2023 Delegația României, peste 40 de medalii

30 Jun 2023 1100

Luptătorii CS Medgidia au încheiat la Cupa Shin Dojo pregătirea pentru Campionatul Național de Full Kempo (GALERIE FOTO)

26 May 2023 1509

Sărbătoarea Înălțării Domnului– tradiții, obiceiuri și superstiții. De ce este bine să porți asupra ta frunze de nuc și leuștean

25 May 2023 1254

Otilia Ispas, consilier la Agenția pentru Protecția Mediului Constanța, averea și interesele (DOCUMENTE)

02 May 2023 1456

„Bombă“ de la București! Achitări în dosarul privind retrocedarea a 25 de hectare din zona (Anadalchioi) Brătianu - Constanța

27 Apr 2023 4681