Judecătorii au decis Fosta firmă Pomacost nu va primi mai mulţi bani de la Primărie

Societatea Pomacost SA, ce se ocupă cu întreţinerea spaţiilor verzi din Constanţa de ani buni şi care, recent, şi-a schimbat denumirea în Garden Shop Services SRL, nu va beneficia de o suplimentare financiară a contractului încheiat cu Primăria Constanţa. Decizia le-a aparţinut judecătorilor Tribunalului Constanţa, care au respins acţiunea Pomacost formulată împotriva Primarului Municipiului Constanţa ca neîntemeiată. 
 
Contactat anterior cu privire la acest subiect, administratorul Garden Shop Services/Pomacost, Alexandru Pimen Leca, a declarat că nu are niciun comentariu de făcut.
Magistraţii Secţiei a II-a Civile a Tribunalului Constanţa au considerat că acţiunea promovată de reprezentanţii firmei Pomacost în instanţă este neîntemeiată şi, pe cale de consecinţă, au respins-o. Totuşi, decizia Tribunalului poate fi atacată la Curtea de Apel Constanţa, în recurs, cale de atac ce poate fi înaintată în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii.
 
Aşa cum arătam în ediţiile anterioare, în procesul intentat de Pomacost Primarului Municipiului Constanţa, afaceriştii constănţeni se plângeau de faptul că înţelegerea cu Primăria pentru întreţinerea spaţiilor verzi din Constanţa le cauzează pierderi. Înţelegerea datează din anul 2001 şi este încheiată pe vremea fostului primar al Constanţei, Radu Ştefan Mazăre.

 

Clauza de ajustare, insuficientă

 
Potrivit Portalului de jurisprudenţă www.rolii.ro, aceştia au argumentat: „clauza de ajustare a preţului în funcţie de indicele preţurilor de consum pentru prestări servicii comunicat de Institutul Naţional de Statistică nu acoperă modificările legislative intervenite“. Astfel, explicau reprezentanţii Pomacost, „în prezent, pentru executarea contractului, firma a înregistrat pierderi lunare aferente costurilor cu manopera de 1.358,94 lei/lună/angajat“. În această situaţie, ei cereau judecătorilor să oblige municipalitatea să ajusteze preţul contractului întrucât „ajustarea preţului contractului este strict necesară pentru acoperirea costurilor pe baza cărora s-a fundamentat preţul contractului“.
 
La rândul lor, reprezentanţii Municipiului Constanţa le-au cerut judecătorilor constănţeni să respingă acţiunea Pomacost, ca nefondată.
Iniţial, cazul fusese înregistrat pe rolul Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Constanţa, însă magistraţii acestei secţii au decis că dosarul este de competenţa Secţiei civile şi au admis excepţia necompetenţei funcţionale, declinând soluţionarea cauzei în favoarea acestei secţii. Cu alte cuvinte, procesul fusese deschis la o secţie greşită a Tribunalului, iar judecătorii de aici au înaintat dosarul secţiei ce avea competenţa de a-l soluţiona. După înregistrarea dosarului la civil, noul complet care a analizat cererea Pomacost a decis că este neîntemeiată.
 
Ca o paranteză, după cum am arătat şi în ediţiile anterioare, pe site-ul oficial al Primăriei Constanţa este publicat nu numai contractul încheiat în anul 2001 între municipalitate (al cărei reprezentant era, la momentul acela, fostul primar Radu Mazăre) şi Pomacost, dar şi o parte din actele adiţionale încheiate între cele două părţi cu privire la acest contract. Majoritatea actelor adiţionale date publicităţii privesc majorarea preţului contractului.
Revenind la proces, aşa cum afirmam iniţial, hotărârea Secţiei civile a Tribunalului Constanţa poate fi atacată în recurs, urmând ca procesul să se reia la Curtea de Apel Constanţa, dacă vreuna din părţi este nemulţumită de soluţia iniţială.
 
Ca ultime aspecte legate de firma Pomacost, actuală Garden Shop Services SRL: la momentul înfiinţării sale, în 2001, se spunea că denumirea societăţii – PO-MA-CO-ST – ar fi venit de la numele lui Basarab POpa (vărul defunct al fostului primar Mazăre, decedat în septembrie 2014), Radu MAzăre, Nicuşor COnstantinescu (fost preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa) şi Gabriel STrutinsky (afacerist apropiat al celor trei). În prezent, însă, firma este deţinută de societatea GKL Engineering LTD, cu sediul în Cipru (80%), de Mihai Popa (10%) şi, respectiv, Florentina Popa (10%). Potrivit datelor Registrului Comerţului, în 2017 şi 2018 Pomacost a fost în pierdere. Administratorul societăţii Pomacost, actuală Garden Shop Services este Alexandru Pimen Leca.
 
Citeşte şi:
 
„Nu fac niciun comentariu“ Fosta Pomacost, actuala Garden Shop Services, la judecată cu Primăria Constanţa pentru bani
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Constanța a atribuit fostei Pomacost SA un contract de 3.5 milioane de euro pentru serviciul de tăiere, toaletare și corecție arbori pentru zona I din municipiu (DOCUMENT)

03 Mar 2024 1112

Confort Urban SRL cumpără răsaduri de flori de la fosta Pomacost (DOCUMENT)

05 Jul 2023 1058

Garden Shop Services, fosta Pomacost, vinde flori Primăriei Constanța cu 45.000 de euro (DOCUMENT)

29 May 2023 1517

Ave Tebia SRL a intrat în insolvență!

24 Oct 2022 2806

Ave Tebia SRL, deținătoarea unui teren din Dosarul Retrocedărilor din Constanța, ar putea intra în insolvență

10 Oct 2022 2501

Primarul Chițac despre tranzacția extrajudiciară încheiată cu Garden Shop anchetată de procurori - „E foarte bine că DNA anchetează, când va ajunge la o concluzie o sa aflăm cu toții”

29 Jun 2022 1547

A fost președintele ANPC audiat la DNA pentru contractul de gestionare a spațiilor verzi din Constanța? Ce spune Horia Constantinescu

05 May 2022 2924

Surse Primarul Vergil Chiţac, chemat la DNA Constanța

21 Apr 2022 4137

ZIUA LIVE Liderii USR Constanța, despre vizita ministrului sănătății la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța

11 Jan 2022 1916

ZIUA LIVE. Totul despre contractul încheiat de Primăria Constanța cu Garden Shop Services, fosta Pomacost SA

10 Jan 2022 2323

USR Constanța sesizează Prefectura Constanța cu privire la contractul încheiat cu Garden Shop Services, fosta Pomacost SA

10 Jan 2022 1687

Fosta Pomacost, actuala Garden Shop Services, contract de peste jumătate de milion de euro! Cu cine a semnat hârtiile (document)

29 Oct 2021 3409

Responsabilii din Primăria Constanța care au decis reluarea contractului privind gestionarea spațiilor verzi cu Garden Shop Services, fosta Pomacost SA

20 Aug 2021 6755

S-au împărțit dividendele Pomacost, actuală Garden Shop Services! Cine cât a luat

07 Apr 2021 2961

Tranzacție de zile mari! Cine stabilește prețul terenului pe care Garden Shop Services, fosta Pomacost, se pregătește să îl vândă companiei New Home Construct

13 Mar 2021 3055