Justitie

Judecătorii din Constanţa redeschid azi dosarul celei mai mari cantităţi de droguri descoperite în România!

Judecătorii din Curtea de Apel Constanţa vor redeschide azi dosarul celei mai mari cantităţi de droguri descoperite în România! Şi de această dată, mai multe echipe speciale ale Structurilor Asociate pentru Măsuri de Securitate Speciale din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor îşi vor face prezenţa în zona Palatului de Justiţie din Constanţa, pentru siguranţa inculpaţilor.
 
Reamintim că, potrivit DIICOT, „în perioada aprilie - iunie 2016, inculpatul Mimoun Kaabouni împreună cu inculpaţii Narvaez Ramon Diego, cetăţean columbian, şi cu Mikailionis Nerijus, Laurincikas Audrius, Gaidamavicius Vygantas şi Miceika Tadas, cetăţeni lituanieni, au iniţiat şi au constituit un grup infracţional organizat, pe care ulterior l-au şi sprijinit prin acţiuni distincte, în scopul săvârşirii de infracţiuni de trafic internaţional de droguri de mare risc (efectuarea de transporturi de mari cantităţi de cocaină din Columbia în Europa de Vest, cu tranzitarea teritoriului României) şi trafic intern de droguri de mare risc (extragerea, deţinerea şi manevrarea drogurilor respective, pe teritoriul României, în vederea transportării ulterioare a acestora în ţări din Europa de Vest)“.
 
„Astfel, în perioada aprilie - iunie a anului 2016, împreună cu inculpaţii anterior menţionaţi, au introdus în România, prin Portul Constanţa, fără drept, cantitatea de aproximativ 2.500 de kilograme de cocaină, prin disimularea acestor droguri în spaţii special amenajate ale unor containere (introduse în România prin utilizarea, ca paravan, a unor operaţiuni de import - export de aproximativ 320 de tone de banane din Columbia în România).
 
Tot astfel, în perioada 21.06.2016 - 29.06.2016, activitatea infracţională a inculpatului Mimoun Kaabouni a continuat, în sensul că, împreună cu inculpaţii Narvaez Ramon Diego, Mikailionis Nerijus, Laurincikas Audrius, Gaidamavicius Vygantas şi Miceika Tadas, a încercat să scoată din România, fără drept, cantitatea totală de aproximativ 2.500 de kilograme de cocaină provenită din Columbia, droguri ce urmau a fi direcţionate către Europa de Vest“, conform DIICOT.
 
Anchetatorii mai arată că, „pentru extragerea drogurilor, inculpaţii au închiriat un depozit pe raza localităţii Eforie Sud, desfăşurând aceste activităţi la data de 27/06.2016 şi la data de 29.06.2016, orele 20.00, moment în care procurorii DIICOT, împreună cu ofiţeri din cadrul DCCO, au descins la acest imobil, procedându-se astfel la constatarea în flagrant a infracţiunilor de trafic internaţional de droguri de mare risc şi trafic intern de droguri de mare risc“.
 
„În paralel, în data de 29.06.2016, inculpatul Mimoun Kaabounim, zis «Rocky», a fost reţinut de către autorităţile spaniole în timp ce încerca să părăsească teritoriul Spaniei, pe aeroportul din Malaga, în vederea soluţionării propunerii de arestare preventivă formulate de către procurorii DIICOT. Valoarea de piaţă a drogurilor este de aproximativ 625.000.000 de euro“, au conchis procurorii. Iată care sunt pedepsele dictate în primă instanţă:
Mimoun Kaabounim, zis „Dark Rocky“ şi „Rocky“ - 19 ani şi patru luni de închisoare
Narvaez Ramon Diego - 19 ani şi cinci luni de închisoare
Mikailionis Nerijus - 18 ani şi şase luni de închisoare
Laurincikas Audrius - 18 ani şi cinci luni de închisoare
Gaidamavicius Vygantas - 18 ani şi cinci luni de închisoare
Miceika Tadas - 18 ani şi şase luni de închisoare.
 
Totodată, instanţa a dispus măsura de siguranţă a confiscării speciale a cantităţii nete de 2.307,85262 de kilograme de cocaină, rămasă în urma analizelor de laborator.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Exclusiv! Condamnări definitive în dosarul celei mai mari cantităţi de droguri descoperite în România

05 Oct 2018 1814

Palatul de Justiţie din Constanţa, „sigilat“ de mascaţii din Structurile Speciale (ANP)

24 Aug 2018 943

Judecătorii din Constanţa s-au pronunţat în dosarul celei mai mari cantităţi de droguri descoperite în România

02 Jul 2018 1605

Dosarul celei mai mari cantităţi de droguri descoperite în România a primit un nou termen

30 Jun 2018 522

Mascaţii din Structurile Speciale (ANP) se pregătesc să „sigileze“ Palatul de Justiţie din Constanţa

27 Jun 2018 1427

Eforie Sud, locul I în topul oraşelor în care s-au descoperit droguri de mare risc. Ultima decizie a judecătorilor

29 May 2018 1148

Curtea de Apel Constanţa, înconjurată de jandarmi. Pentru ce s-a luat această măsură (galerie foto)

15 May 2018 1186

Avem hotărârea finală în dosarul celei mai mari cantităţi de droguri descoperite în România!

03 May 2018 2836

Judecătorii din Constanţa se pronunţă azi în dosarul celei mai mari cantităţi de droguri descoperite în România!

03 May 2018 651

2.500 de kilograme de cocaină, într-un container, la Eforie. Ce se va întâmpla azi la Curtea de Apel

13 Mar 2018 1386

O localitate din judeţul Constanţa deţine recordul naţional. 2.500 de kilograme de cocaină. Primul termen în apel, în aprilie

05 Mar 2018 1448

Peste 100 de ani de închisoare Judecătorii redeschid dosarul celei mai mari cantităţi de droguri descoperite în România

22 Jan 2018 742

Droguri de 625 de milioane de euro, la Eforie Cât a costat ancheta privind cea mai mare captură de cocaină din România. Cine şi cât trebuie să plătească

18 Jan 2018 1260

Exclusiv! Cea mai mare captură de droguri din România! Iată pedepsele

17 Jan 2018 2958

Droguri de 625 de milioane de euro, într-un depozit din Eforie Sud. Judecata s-a terminat. Când va avea loc pronunţarea

05 Jan 2018 2212

Cu armele la vedere! Luptători ai Structurilor Speciale din ANP vor înconjura azi Palatul de Justiţie din Constanţa

18 Dec 2017 2182

Cea mai mare captură de droguri din România! Judecătorii din Constanţa au luat o nouă decizie

11 Dec 2017 3465

Cu armele la vedere Palatul de Justiţie din Constanţa, înconjurat de mascaţi. Ce dosar va fi redeschis azi

04 Dec 2017 3937

Droguri de 625.000.000 de euro într-un depozit la Eforie. Inculpaţii rămân în arest

21 Oct 2017 3718

Cea mai mare captură de cocaină din România, descoperită la Eforie. Toţi inculpaţii rămân în arest

18 Oct 2017 2016

Cea mai mare captură de cocaină din România Martori audiaţi la Tribunalul Constanţa. Desfăşurare impresionantă de forţe (galerie foto)

15 Sep 2017 8959

Surpriză la Eforie! Cea mai mare captură de cocaină din România, la Tribunalul Constanţa. Arestul nu se deschide

29 Jun 2017 3575

Zece reținuți în urma perchezițiilor BCCO și DIICOT. Toți din Constanța, Mangalia, Limanu, Eforie. Făceau trafic cu droguri

16 Jun 2017 12332

Percheziţii DIICOT Ruta drogurilor de mare risc trece prin Bulgaria-Port-Constanţa-Eforie (galerie foto)

15 Jun 2017 1905

Captură-record de droguri în judeţul Constanţa! Judecătorii au luat, ieri, o hotărâre definitivă. Cine rămâne în arest

20 May 2017 2582

Captură-record de droguri în judeţul Constanţa! Judecătorii vor redeschide dosarul zilele următoare

17 Apr 2017 3457

Totul s-a decis la Constanţa! Începe judecata în dosarul celei mai mari capturi de cocaină din România (video)

28 Jan 2017 9551

Droguri de 625.000.000 de euro, descoperite la Eforie Sud Judecătorii vor redeschide dosarul săptămâna viitoare

21 Jan 2017 1570

Europa de Vest, alimentată cu droguri dintr-un depozit din Eforie Sud. Cinci persoane, în arest

12 Dec 2016 2496

Captură-record de droguri în judeţul Constanţa! Procurorii au terminat cercetările. Iată decizia finală

07 Dec 2016 2385

Acțiune internațională pentru combaterea traficului de droguri. 625.000.000 de euro, într-un depozit din Eforie Sud

31 Jul 2016 2840

Campanie antidrog, desfăşurată în Eforie Nord

08 Jul 2016 1731

625.000.000 de euro, într-un depozit din Eforie Sud Cea mai mare captură de cocaină din România. Cum au acţionat procurorii

02 Jul 2016 10945

Şapte reţineri în urma descinderilor din Constanţa, Năvodari, Mangalia şi Eforie

31 Oct 2015 1904

În Constanța, Năvodari, Mangalia și Eforie Descinderi de amploare la traficanţii de droguri

30 Oct 2015 1479

Comunicat de presa - DIICOT 29 Octombrie 2015

29 Oct 2015 740

Zeci de percheziții în Constanţa, Mangalia, Năvodari, Eforie Nord şi Eforie Sud

29 Oct 2015 1654

„Litoral fără droguri”, ediţia a X-a, la Eforie Sud

16 Jul 2015 1287

Traficul de persoane şi consumul de droguri, un pericol Campanii de informare în centrele de agrement din Constanţa

25 Jul 2014 1609

Centrul Antidrog a început campanile estivale Vacanţa de vară în siguranţă, pe un „Litoral fără droguri“

12 Jul 2014 2008

6 tineri au fost surprinsi de politistii antidrog detinand asupra lor diferite cantitati de droguri

08 Jan 2010 1118

Impuscat in cap

10 Apr 2008 1194

Spaniolul se intoarce in Eforie

14 Aug 2007 1515

Nepotul lui Brailoiu, traficant de droguri

11 Aug 2007 1404

Traficanti pusi in libertate din cauza grevei avocatilor

14 Oct 2006 510

Campanie de prevenire a consumului de droguri

23 Jul 2005 854

Campanie anti-drog pe litoral

07 Jul 2005 861

Campania Litoral-Comunitate 2002 continua

26 Jul 2002 561