Judecătorii explică de ce a pierdut Primarul Constanței procesul pe locurile de parcare pentru persoanele cu dizabilități (MOTIVARE)

Primarul Municipiului Constanța, Vergil Chițac
  • În proces, Primarul Municipiului Constanța contestase măsura dispusă de Agenția Județeană de Plăți și Inspecție Socială prin care municipalitatea fusese obligată să asigure locuri de parcare gratuită cât mai aproape de domiciliu pentru persoane cu dizabilități.
  • „În mod corect a reţinut instanţa de fond că abrogarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 448/2006 care stabileau acordarea unor facilităţi fiscale persoanelor cu handicap nu prezintă relevanţă din perspectiva analizată câtă vreme au rămas în vigoare dispoziţiile art. 65 alin. (5) din acelaşi act normativ, acest text legal nefiind abrogat nici expres nici tacit şi prin urmare fiind obligatoriu a i se da curs“, au explicat judecătorii de la Curtea de Apel.
Curtea de Apel a motivat decizia prin care a respins recursul declarat de Primarul Municipiului Constanța în legătură cu locurile de parcare pentru persoanele cu dizabilități.
 
În proces, Primarul Municipiului Constanța contestase măsura dispusă de Agenția Județeană de Plăți și Inspecție Socială prin care municipalitatea fusese obligată să asigure locuri de parcare gratuită cât mai aproape de domiciliu pentru persoane cu dizabilități
 
În motivarea deciziei nefavorabile primarului, judecătorii de la Curtea de Apel au arătat, printre altele, că „deşi corecte susţinerile recurentului în sensul că scutirea persoanelor cu handicap de la plata taxelor aferente parcării a fost lăsată la latitudinea autorităţii publice locale, acest aspect este lipsit de relevanţă din perspectiva analizei de faţă întrucât organul de control nu a dispus măsuri în sensul scutirii persoanei cu handicap de la plata taxei de parcare pentru oricare dintre locurile de parcare amenajate pe domeniul public al municipiului Constanţa ci în sensul repartizării unui loc de parcare cât mai aproape de domiciliul persoanei cu handicap în raport de prevederile art. 65 alin. (5) din Legea nr. 448/2006“.
 
Fragmentul este cuprins în motivarea Deciziei 335/2024 a Curții de Apel, pronunțată în dosarul 2785/118/2023, cauză în care Primarul Municipiului Constanța a contestat măsura dispusă de AJPIS Constanța prin care municipalitatea a fost obligată la asigurarea unor locuri de parcare gratuită pentru persoanele cu dizabilități.
 
Primarul a pierdut definitiv procesul după ce Curtea de Apel a respins recursul edilului.
 
Potrivit datelor noastre, la Curtea de Apel, dosarul s-a aflat în atenția completului format din magistrații Roxana Nicoleta Bacu, Ramona Poppa și Constantina Monica Turcu, din cadrul Secției de Contencios administrativ și fiscal a instanței.
 
În Hotărârea 335/2024, Curtea a mai arătat că „dispoziţiile art. 486 şi 487 Cod fiscal, precum şi ale HCL nr. 614/2022 adoptate de Consiliul Local Constanţa în aplicarea acestora privesc, aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, doar ipoteza în care persoana cu handicap ar fi solicitat scutirea, cu titlu general, de la plata taxei pentru parcarea autovehiculului pentru oricare dintre locurile de parcare amenajate, repartizarea unui loc de parcare în baza art. 65 alin. (5) din legea specială neintrând sub incidenţa dispoziţiilor menţionate“.

Au spus judecătorii de la Curte că „în mod corect a reţinut instanţa de fond că abrogarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 448/2006 care stabileau acordarea unor facilităţi fiscale persoanelor cu handicap nu prezintă relevanţă din perspectiva analizată câtă vreme au rămas în vigoare dispoziţiile art. 65 alin. (5) din acelaşi act normativ, acest text legal nefiind abrogat nici expres nici tacit şi prin urmare fiind obligatoriu a i se da curs“.
 

Curtea a precizat că „în această ordine de idei sunt neîntemeiate şi susţinerile recurentului în sensul nelegalităţii hotărârii instanţei de fond rezultate din emiterea procesului-verbal cu încălcarea limitelor competenţei organului de control întrucât, în speţă, nu s-a dispus în temeiul art. 486 şi 487 Cod fiscal stabilirea de scutiri de la plata taxelor locale cu încălcarea competenţei şi dreptului de apreciere al autorităţii locale ci respectarea prevederilor art. 65 alin. (5) din Legea nr. 448/2006 în sensul repartizării unui loc de parcare cât mai aproape de domiciliul persoanei cu handicap, măsură conformă cu dispoziţiile O.U.G. nr. 113/2011 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Plăți şi Inspecţie Socială în baza căreia s-a desfăşurat controlul inopinat şi ale H.G. nr. 151/2012 privind aprobarea Statutului propriu de organizare şi funcţionare al Agenţiei Naţionale pentru Plăți şi Inspecţie Socială“.
 
„Față de aceste considerente, reţinând că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă legală şi nu se impune reformarea acesteia, în temeiul art. 20 din Legea 554/2004,  coroborat cu art. 496 C.pr.civ., Curtea urmează a respinge prezentul recurs, ca nefondat“, au conchis magistrații Curții de Apel.

 
Decizia Curții este definitivă.
 
Sursa motivare: Portalul Național al Jurisprudenței www.rejust.ro, Portalul Instanțelor de Judecată
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Judecătorii explică de ce i-au respins lui Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, cererea de eliberare condiționată!
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Proces pentru parcarea din Inel II, din Constanța! Tribunalul rejudecă dosarul

15 Apr 2024 684

Primarul Constanței pierde definitiv procesul pe locurile de parcare pentru persoanele cu dizabilități (MINUTA)

28 Mar 2024 7381

Recurs pentru anularea sancțiunilor rutiere din Regulamentul de gospodărire a Constanței! Când începe procesul

26 Nov 2023 755

Primăria Constanța, obligată să repartizeze locuri de parcare gratuită persoanelor cu dizabilități! Primarul pierde procesul (MINUTA)

21 Nov 2023 1275

Regulamentul parcărilor publice din Constanța, decis în Neamț!

09 Nov 2023 1934

Primarul Vergil Chițac „În locul insalubru al fostului bazar din Km 4-5, construim spații verzi și parcări“ (GALERIE FOTO)

15 Oct 2023 1308

Constanța, orașul șantier! Regulamentul parcărilor din oraș contestat, din nou, la tribunal!

17 Sep 2023 4501

Regulamentul parcărilor publice din Constanța, contestat și la Piatra Neamț!

22 Apr 2023 6387

Definitiv Regulamentul parcărilor publice adoptat de administrația Chițac, „capabil să rezolve o serie de probleme legate de traficul din Constanța“

31 Dec 2022 6985

„Să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica” Primarul Chițac promovează varianta PSD de modificare a Regulamentului parcărilor din municipiul Constanța (DOCUMENTE)

26 Oct 2022 2217

Cererea de anulare, respinsă Regulamentul parcărilor adoptat de administrația Chițac, „normal şi rezonabil“! (MOTIVARE)

29 Sep 2022 3094

Sondaj de opinie Câți constănțeni (nu) sunt de acord ca parcările rezidențiale din Constanța să fie scoase la licitație, așa cum dorește primarul Vergil Chițac?

22 Aug 2022 3055

Editorial Regulamentul locurilor de parcare din Constanța. Lecția de masochism politic din cazarma lui Chițac!

23 Jul 2022 3355

Propunerea de eliminare a plății parcării pe timp de noapte va fi repusă vineri într-o nouă ședință de Consiliu Local

21 Jul 2022 1864

Cinci dosare împotriva Regulamentului de gospodărire din Constanța! Ultimul, înregistrat a doua zi după anularea regulamentului

08 Jul 2022 1687