Judecătorii i-au modificat controlul judiciar comisarului șef Coteanu, fostul comandant al Poliției Eforie

  • Magistrații au înlăturat din conținutul măsurii preventive a controlului judiciar obligația de a nu lua legătura, direct sau indirect, cu cadrele Poliției orașului Eforie, ale Poliției Locale Eforie și ale Inspectoratului Județean de Jandarmi Constanța.


Tribunalul Constanța s-a pronunțat ieri în dosarul în care comisarul-șef de poliție Cornel Gabriel Coteanu, fostul șef al Poliției Eforie, a fost trimis în judecată de procurorii DNA Constanța.

Magistrații au respins ca neîntemeiată cererea inculpatului de revocare a măsurii controlului judiciar, însă au înlăturat din conținutul măsurii preventive a controlului judiciar obligația de a nu lua legătura, direct sau indirect, cu cadrele Poliției orașului Eforie, ale Poliției Locale Eforie și ale Inspectoratului Județean de Jandarmi Constanța. Magistrații au modificat și obligația prevăzută de art. 215 alin. 2 lit. a Cod procedură penală, în sensul că față de comisarul șef Coteanu are obligația de a nu depăși limitele teritoriale ale României, decât cu încuviințarea prealabilă a judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată.

Decizia Tribunalului Constanța nu este definitivă.

Comisarul-șef de poliție Cornel Gabriel Coteanu a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru luare de mită în formă continuată (17 acte materiale), instigare la fals material în înscrisuri oficiale, favorizarea făptuitorului și omisiunea sesizării.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:

1. În perioada august 2019 și iulie-august 2020, în calitate de comandant al Poliției orașului Eforie, cu gradul de comisar șef, inculpatul Coteanu Cornel Gabriel ar fi primit în 17 rânduri, de la o persoană, câte 600 lei/zi (în total 10.200 lei), pentru ca în schimb să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu, în sensul de a permite și de a proteja desfășurarea unor activități de comerț clandestin în Stațiunea Eforie din județul Constanța. Ar fi vorba de tolerarea unor activități de comerț clandestin/neautorizat care să se poată desfășura fără aplicarea de sancțiuni contravenționale și fără confiscări de mărfuri, cu precădere pe plajele stațiunii Eforie.

2. În ziua de 10 august 2020, inculpatul Coteanu Cornel Gabriel i-ar fi solicitat lui Iftimie Vasile Marcel, în perioada respectivă șeful Poliției Locale Eforie, să înlocuiască măsura amenzii în cuantum de 1.000 lei aplicată unei persoane pentru contravenții la regimul rutier, cu sancțiunea avertismentului, măsură pe care numai instanța de judecată o putea dispune.

3. Într-un context asemănător, în perioada 10-14 august 2020, inculpatul Coteanu Cornel Gabriel, în aceeași calitate, nu ar fi sesizat de îndată organul de urmărire penală competent, pentru o infracțiune de dare de mită (“atenție” în valoare de 200 lei). Banii ar fi fost destinați agentului constatator Iftimie Vasile Marcel pentru ca persoana care ar fi oferit cei 200 de lei să nu răspundă contravențional. Inculpatul a preferat să restituie persoanei respective banii remiși.

4. În luna iulie 2019, inculpatul Coteanu Cornel Gabriel ar fi ajutat o persoană să evite răspunderea penală pentru o infracțiune de conducere fără permis, prin neînregistrarea, în evidența cauzelor penale, a procesului verbal de constatare a infracțiunii flagrante.


Anterior, în perioada 30 septembrie – 21 octombrie 2020, procurorii anticorupție au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției cu patru persoane, printre care și Iftimie Vasile Marcel.


Citește și

Premieră la DNA Constanța! Primul dosar de trafic de droguri trimis în instanță

Tribunalul a stabilit un nou termen în dosarul comisarului-șef Coteanu
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Gabriel Coteanu, fostul șef al Poliției Eforie, contestație la Tribunalul Constanța

02 Nov 2023 1110

Horia Constantinescu, președintele ANPC, acționat în instanță de Gabriel Coteanu, fostul șef al Poliției Eforie

03 Aug 2023 2489

Cornel Gabriel Coteanu Unul dintre cei mai vechi șefi din Poliția Constanța, trimis în judecată într-un alt dosar! (DOCUMENT)

02 Jun 2023 2621

Cornel Gabriel Coteanu, fostul șef al Poliției Eforie, trimis în judecată într-un alt dosar

18 May 2023 1613

Sentință definitivă în primul dosar de trafic de droguri instrumentat de procurorii DNA Constanța!

07 Feb 2023 2355

DNA Dosarul unuia dintre cei mai vechi șefi din IPJ Constanța, amânat pentru la anul

15 Dec 2022 2673

Premieră la DNA Constanța! Se reia cercetarea judecătorească în primul dosar de trafic de droguri instrumentat de procurorii Anticorupție

12 Nov 2022 2111

Unul dintre cei mai vechi șefi din Poliția Constanța, trimis în judecată de DNA. Procesul, amânat

02 Oct 2021 4102

Premieră la DNA Constanța! Începe judecata! (document)

22 Sep 2021 4370

Iulian Grigorenco și Alexandru Stan, menținuți în arest la domiciliu

04 Sep 2021 3980

Condamnare definitivă pentru unul dintre inculpații din dosarul lui Gabriel Coteanu, fost șef al Poliției Eforie

15 Jul 2021 3016

Unul dintre cei mai vechi șefi din Poliția Județului Constanța a scăpat de controlul judiciar

25 Jun 2021 2770

O nouă hotărâre în cazul comisarului-șef Coteanu acuzat de luare de mită

16 Jun 2021 2495

Comisarul-șef Coteanu, nemulțumit de decizia Tribunalului Constanța. Când va fi luată o decizie finală

08 Jun 2021 1983

Comisarul-șef Coteanu, fostul șef al Poliției Eforie, rămâne sub control judiciar

26 Apr 2021 2234